SEPTEMBRIE VINE

 

    

    ”Și totuși vine toamna, 

      Și totuși vine toamna

    Și tu o simți și eu în gând” sunt versurile unui cântec pe care l-am auzit cântat de un om cu o voce fantastică și care m-a impresionat foarte mult pentru că ceva din mine s-a înduioșat în momentul ascultării. 

   De foarte multe ori, oamenii care promovează o viață mai frumoasă sunt considerați cumva separați de problemele celorlalți. Este ceva de genul... păi tu ești mereu calmă și fericită și nu poți să înțelegi prin ce trec eu.  

 Este total greșită această gândire deoarece oamenii care sunt sinceri în promovarea unor soluții care să facă viața mai frumoasă  au și ei o inimă, un suflet care de foarte multe ori a fost frânt. Diferența este că acești oameni au învățat să se ridice chiar și cu inima sângerândă, au învățat să nu renunțe, cumva să se ridice ” din morți”, dintr-o moarte a psihicului și a sufletului. Astfel de oameni sunt precum păsările Phoenix care renasc permanent din propria cenușă, care reușesc să treacă peste toate piedicile, opririle și chiar căderile avute.

  Rândurile scrise mai sus doresc să sublinieze faptul că starea de melancolie care apare odată cu venirea toamnei poate fi simțită și de mine și de tine în gând( și în suflet), dar că nu trebuie să rămânem foarte mult timp în astfel de stări. 

  Suntem oameni, fiecare cu povestea sa, fiecare cu trăiri mai mult sau mai puțin profunde. Ideea este că nimeni dintre oamenii normali nu poate afirma că nu este cuprins câteodată de melancolie, de tristețe, poate chiar de dorul cuiva. Este uman să avem astfel de trăiri.  Diferența constă în timpul petrecut în astfel de stări și capacitatea de a ieși din ele. 

 Unor oameni le place să rămână o perioadă lungă de timp în astfel de stări , deoarece  plângâdu-se, de fapt ei au anumite avantaje. Sunt precum copiii aceia mici care sunt plângăcioși și care fac asta doar pentru a atrage atenția, dar într-un mod cumva egoist, deoarece nimeni nu este obligat să asculte o viață întreagă nemulțumirile altcuiva. Vine un moment în care auzul celor care ascultă vrea să fie mângâiat și de vorbe vesele și frumoase.

 Doar  că momentele vieții noastre trec. Ceasul ticăie și întrebarea este dacă aceste momente unice ale vieții vrem să le trăim cu lacrimi în suflet sau cu soare în priviri.  Indiferent de momentul în care simțim venirea toamnei în stările noastre cele mai profunde este recomandat să le acceptăm , deoarece sunt normale,  să ne permitem să le manifestăm după care , printr-un act de voință, să ne înălțăm din acea stare.  Totul ține de voință, de conștientizare și de asumare.

  Dragilor, cum să nu fim melancolici toamna când suntem îndrăgostiți, spre exemplu? Este normal să ni se facă dor, să fim mai visători. Cumva toamna se resimte în suflete. Dar în loc să fim plângăcioși putem să fim recunoscători pentru faptul că iubim, pentru faptul că există cineva care ne face inima să tremure. 

  Toamna este o simfonie a culorilor. În loc să ne direcționăm atenția spre schimbarea vremii, spre ploi, etc putem să ne lăsăm surprinși de magia combinațiilor coloristice, de bogăția recoltelor, de hărnicia oamenilor. Avem lucruri bune și frumoase pe care să le observăm, dar trebuie să ne dorim acest lucru.  

  De multe ori asociem toamna cu bătrânețea. Sunt oameni la 30 de ani care se simt bătrâni și oameni la 80 de ani care au sufletul tânăr. Sunt oameni tineri care au sufletul trist, care sunt permanent nemulțumiți, care așteaptă permanent numai catastrofe și asta proiectează și pe cei din jurul lor, dar sunt și oameni la o anumită vârstă mai înaintată care trăiesc totul frumos și la o intensitate fantastică, deoarece ei cumva au fost ” morți” și acum știu să se bucure de o a doua șansă, indiferent de vârsta pe care o au. 

 De curând, discutam cu un om drag sufletului meu , care a învățat să aprecieze viața și care dorește să trăiască intens fiecare moment (asta după ce a fost la limita de a muri fizic), despre faptul că și-a cumpărat o cămașă, dar nu orice cămașă, ci una roz. Cei apropiați nu au putut înțelege cum dânsul, la o onorabilă vârstă își cumpără o cămașă roz, dar sufletul său a vrut să simtă...roz, pentru că doar așa ceva nu experimentase.  Cu alte cuvinte sunt momente în care este impetuos necesar să devenim cumva extravaganți, ca să nu spun că de-a dreptul nebuni în gândirea celorlalți, dar știți ceva? Nimeni nu trăiește în locul nostru, nimeni nu a simțit disperarea, lacrimile, suferința pe care noi le-am simțit. Iar dacă într-o zi vrem să trăim altfel, avem tot dreptul, indiferent că asta înseamnă o cămașă roz, o plimbare de lux sau orice nu am avut curajul să trăim până în acest moment , din cauza fricii de a-i dezamăgi pe ceilalți chiar și cu prețul autodezamăgirii personale, din cauza neiubirii față de noi înșine, din cauza neînțelegerii a ceea ce înseamnă VIAȚA. 

 Știți ce este minunat? Că singurele bariere pe care le avem pentru a ne permite să ne bucurăm de viață în orice împrejurare, se află doar în mintea noastră , iar când înțelegem cu adevărat acest lucru, dacă chiar ne dorim să trăim viața aceasta, nimic nu ne mai oprește. Când conștientizăm cu adevărat că este vorba despre noi înșine și nu doar despre ceilalți , învățăm să ne oferim iubire, atenție, apreciere la fel de mult cum am oferit celorlalți. Învățăm să ne bucurăm de orice clipă, deoarece este darul care ne-a fost oferit nouă și de care suntem responsabili.  Învățăm să ne bucurăm de trupul nostru, indiferent de cum arată el, deoarece ne-a fost oferit în dar și încă ni se mai permite să îl folosim. Învățăm să ne bucurăm de orice și de oricine, doar să ne bucurăm.

Indiferent de anotimpul în care ne aflăm, indiferent dacă este toamnă afară, în suflete sau ca etate,  putem să alegem VIAȚA, putem să alegem RECUNOȘTINȚA, BUCURIA, IUBIREA . 

 Iar faptul că septembrie vine, poate fi doar motiv de bucurie.