Pomenirea Sfântului Mucenic Calistrat


 


Acesta s-a născut în Cartagina. El a fost creștin de la sânul maicii sale, căci și tatăl și bunicul său fuseseră creștini.
Unul dintre strămoșii Sfântului Calistrat, Neohor cu numele, fusese soldat în armata romană staționată la Ierusalim, în vremea lui Pilat din Pont și a Patimilor și Răstignirii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Văzând minunile dincolo de fire care se întâmplă sub ochii lui, Neohor a crezut în Domnul și a fost învățat credința de către unul din Apostoli, care l-a și botezat.
Întorcându-se la casa lui din Cartagina, Neohor a adus cu sine din Palestina credința creștină, ca pe un mărgăritar de mult preț.
Așa s-a născut și urmașul lui, Calistrat, născut și crescut în Sfânta și dumnezeiasca credință creștină.
Crescând Calistrat cu vârsta și intrând în ordinul militar ca și strămoșii lui, a văzut că din regimentul său el era singurul creștin. Unul dintre camarazii lui, văzându-l pe Calistrat că se trezește la miezul nopții și se roagă lui Dumnezeu, l-a raportat comandantului Persentinian că este creștin. Persentinian l-a torturat bestial după aceea pe Calistrat. Ca să se convingă că este într-adevăr creștin, el i-a poruncit lui Calistrat să jertfească idolilor, ceea ce Calistrat a refuzat fără ocolișuri. Pentru aceasta el a fost bătut, torturat, apoi legat în sac și aruncat în mare. Dar Puterea lui Dumnezeu l-a ocrotit și l-a scăpat și Calistrat a ieșit din mare nevătămat și viu.
Văzând această minune, patruzeci și nouă dintre camarazii lui au crezut în Dumnezeul lui Calistrat, Mântuitorul și Domnul Iisus Hristos. Pentru aceasta au fost bătuți cu sălbăticie și aruncați împreună cu el în temniță.
În temniță, Sfântul Calistrat i-a învățat pe cei patruzeci și nouă despre credință, despre Judecată, despre suflet, mucenicie și viața de apoi. Ei au arătat astfel mare curaj în fața chinurilor care au urmat, iar Domnul Și-a arătat prin ei Puterea Lui.
Torționarul mai apoi a trimis soldați la temniță noaptea, care l-au asasinat acolo pe Calistrat și pe toți cei patruzeci și nouă împreună cu dânsul.
Ei au luat mucenicia pentru mărturisirea Adevărului la anul 304. La urmă, deasupra sfintelor lor moaște s-a ridicat o slăvită biserică.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta