Pilda tăcerii și a curățirii inimii
Un tânăr frate a mers la un bătrân duhovnic și l-a întrebat:
— Părinte, de ce ne luptăm atât de mult cu gândurile și de ce ne pierdem pacea sufletului când suntem nedreptățiți sau tulburați?
Bătrânul a luat un vas cu apă tulbure și l-a pus pe masă, spunându-i tânărului:
— Privește în acest vas și spune-mi ce vezi.
— Nu văd nimic, părinte, decât apă murdară și tulbure.
Bătrânul nu a spus nimic, ci doar l-a lăsat pe tânăr să aștepte în tăcere. După un timp, nisipul și murdăria din vas s-au lăsat la fund, iar apa a rămas curată și strălucitoare.
— Acum privește din nou, a zis duhovnicul. Ce vezi?
— Acum văd chipul meu oglindit în apă, tată!
— Vezi, frate? Așa este și sufletul omului. Când te tulburi, te mânii sau te prinzi în gâlceava gândurilor, apa sufletului tău devine murdară și nu mai poți vedea nimic clar. Dar dacă stai în rugăciune, în tăcere și în răbdare, toate frământările se așază la fund, iar în inima ta curată începe să se oglindească chipul lui Hristos.
Liniștea sufletului nu vine din lipsa încercărilor, ci din așezarea gândurilor la picioarele Domnului prin rugăciune și smerenie.
Autor: teolog și jurnalist Daniel Caranda

Comentarii
Trimiteți un comentariu