Cântare de laudă la Sfinții patruzeci de Mucenici

 

Sfinții mucenici, cu trupurile încătușate de ger,
Puternic credința o au ținut.

Luminați de nădejde,
Ei au strigat către Dumnezeul lor iubit:
„O, Tu, Care ai uimit lumea
Cu înfricoșata Ta moarte și înviere,
O, Doamne, învie-ne pre noi!

Căci tăria cerului și toată zidirea
Pe Tine Te laudă,
Și adâncurile toate, focul, grindina și gheața
Te laudă pe Tine.

Tu pe robul Tău Moise cu tot cu popor
Din robia Egiptului ai scos,
Iar apoi pe Iosua, fiul lui Nun, și apoi pe Elisei,
Poruncind firii apele să le liniștească și să le despartă.

Ajută-ne acum și nouă, robilor Tăi,
Care credem întru Tine, precum ai ajutat pururea
Tuturor robilor Tăi celor din veac.

Nu îngădui frigului să fie mai tare ca omul,
Nu îngădui ca noi, cei 40 de Mucenici ai Tăi,
Să fim dați de batjocură nelegiuiților.

O, Tu poți toate, Stăpâne,
Care toate le stăpânești.
Căci Tu prefaci focul în gheață, și gheața, în foc.

Iată, pentru Numele Tău, gerul ne ucide trupurile
Ca o fiară sălbatică,
O, ajută-ne nouă ca Numele Tău Cel Atotputernic
Pretutindeni să fie slăvit!”

Mucenicii din lac, încătușați de gheață,
S-au încălzit minunat de la lumina cea pogorâtă de sus.
Ei au murit cu cinste și au rămas mucenici patruzeci
Până la sfârșit,
Spre spaima, groaza și rușinea necredincioșilor
Celor ce zac în întuneric.