Adormirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul

 

​Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist, feciorul și iubitul prieten al lui Hristos, Ioan Teologul, era fiul lui Zevedei și al Salomeei, fiică a Sfântului Iosif logodnicul. A fost chemat de Domnul nostru Iisus Hristos să fie unul dintre Apostolii Săi în același timp cu fratele său mai mare, Iacob. Aceasta s-a întâmplat la lacul Ghenezaret (adică Marea Galileei). Lăsându-l în urmă pe tatăl lor, amândoi frații au urmat pe Domnul.

​Apostolul Ioan era iubit în mod deosebit de Mântuitorul pentru dragostea sa jertfelnică și curăția sa feciorelnică. După chemarea sa, Apostolul Ioan nu s-a despărțit de Domnul și a fost unul dintre cei trei apostoli care Îi erau în mod deosebit apropiați. Sfântul Ioan Teologul a fost de față când Domnul a înviat-o pe fiica lui Iair și a fost martor al Schimbării la Față a Domnului pe Muntele Tabor.

​În timpul Cinei celei de Taină, el a stat culcat lângă Domnul și și-a plecat capul pe pieptul Său. El L-a întrebat și numele vânzătorului Mântuitorului. Apostolul Ioan L-a urmat pe Domnul când L-au dus legat din Grădina Ghetsimani la curtea nelegiuiților arhierei Ana și Caiafa. El era acolo în curtea arhiereului în timpul interogatoriilor Învățătorului său și L-a urmat hotărât pe drumul spre Golgota, plin de durere în inimă.

​La piciorul Crucii a stat cu Maica Domnului și a auzit cuvintele Celui Răstignit adresate Ei de pe Cruce: „Femeie, iată fiul tău." Apoi Domnul i-a spus lui: „Iată mama ta" (Ioan 19:26-27). Din acel moment, Apostolul Ioan, ca un fiu iubitor, s-a îngrijit de Preasfânta Fecioară Maria și i-a slujit până la Adormirea ei.

​După Adormirea Maicii Domnului, Apostolul Ioan a plecat la Efes și la alte cetăți din Asia Mică pentru a predica Evanghelia, luându-l cu el pe propriul său ucenic, Prohor. S-au urcat pe o corabie care s-a scufundat în timpul unei furtunicumplite. Toți călătorii au fost aruncați pe uscat, și numai Apostolul Ioan a rămas în adâncul mării. Prohor a plâns cu amar, lipsit de părintele și îndrumătorul său duhovnicesc, și a plecat singur spre Efes.

​În cea de-a paisprezecea zi a călătoriei sale, a stat pe țărmul mării și a văzut că valurile aruncaseră un om pe uscat. Apropiindu-se de el, l-a recunoscut pe Apostolul Ioan, pe care Domnul îl păstrase viu paisprezece zile în mare. Învățătorul și ucenicul s-au dus la Efes, unde Apostolul Ioan predica neîncetat păgânilor despre Hristos. Predica sa era însoțită de atât de numeroase și mari minuni, încât numărul credincioșilor creștea cu fiecare zi.

​În acest timp începuse o persecuție împotriva creștinilor sub împăratul Nero (56-68). L-au luat pe Apostolul Ioan la judecată în Roma. Sfântul Ioan a fost condamnat la moarte pentru mărturisirea credinței în Domnul Iisus Hristos, dar Domnul l-a păzit pe alesul Său. Apostolul a băut un pahar cu otravă mortală, dar a rămas în viață. Mai târziu, a ieșit nevătămat dintr-un cazan cu ulei clocotit în care fusese aruncat din porunca chinuitorului.

​După aceasta, l-au trimis pe Apostolul Ioan în exil pe insula Patmos, unde a petrecut mulți ani. Mergând pe drumul său spre locul exilului, Sfântul Ioan a săvârșit multe minuni. Pe insula Patmos, predica și minunile sale au atras la el pe toți locuitorii insulei, și i-a luminat cu lumina Evangheliei. A izgonit mulți demoni din templele păgâne și a vindecat o mare mulțime de bolnavi.

​Vrăjitorii cu puteri demonești au arătat mare ostilitate față de predica sfântului apostol. În special îl speria pe cel mai mare vrăjitor dintre toți, pe nume Chinops, care se lăuda că îl vor nimici pe apostol. Dar marele Ioan, prin harul lui Dumnezeu care lucra prin el, a distrus toate uneltirile demonești la care a recurs Chinops, și semeațul vrăjitor a pierit în adâncul mării.

​Apostolul Ioan s-a retras cu ucenicul său Prohor pe o înălțime pustie, unde și-a impus un post de trei zile. Pe când Sfântul Ioan se ruga, pământul s-a cutremurat și tunetul a bubuit. Prohor a căzut la pământ de spaimă. Apostolul Ioan l-a ridicat și i-a spus să scrie ce urma să spună. „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, zice Domnul, Cel ce este și Cel ce era și Cel ce vine, Atotțiitorul" (Apocalipsa 1:8), a vestit Duhul lui Dumnezeu prin Apostolul Ioan. Astfel, în jurul anului 67, a fost scrisă Cartea Apocalipsei, a sfântului Apostol Ioan Teologul. În această Carte erau prezise necazurile Bisericii și sfârșitul lumii.

​După îndelungatul său exil, Apostolul Ioan și-a primit libertatea și s-a întors la Efes, unde a continuat activitatea sa, învățându-i pe creștini să se ferească de învățătorii mincinoși și de învățăturile lor greșite. În anul 95, Apostolul Ioan și-a scris Evanghelia la Efes. El i-a chemat pe toți creștinii să-L iubească pe Domnul și unii pe alții, și astfel să împlinească poruncile lui Hristos. Biserica îl numește pe Sfântul Ioan „Apostolul Iubirii", pentru că el a învățat mereu că fără iubire omul nu se poate apropia de Dumnezeu.

​În cele trei Epistole ale sale, Sfântul Ioan vorbește despre însemnătatea iubirii de Dumnezeu și de aproapele. Aflând, fiind deja la bătrânețe, despre un tânăr care se abătuse de la calea cea dreaptă pentru a urma pe conducătorul unei bande de tâlhari, Sfântul Ioan a ieșit în pustie să-l caute. Văzându-l pe sfântul bătrân, cel vinovat a încercat să se ascundă, dar Apostolul Ioan a alergat după el și l-a rugat să se oprească. I-a promis să ia păcatele tânărului asupra sa, doar să se pocăiască și să nu-și ducă sufletul la pierzare. Mișcat de dragostea intensă a sfântului bătrân, tânărul într-adevăr s-a pocăit și și-a schimbat viața.

​Sfântul Ioan a adormit când avea peste o sută de ani. A trăit mult mai mult decât ceilalți martori oculari ai Domnului, și pentru o lungă perioadă a rămas singurul martor ocular în viață al vieții pământești a Mântuitorului.

​Când a venit vremea plecării Apostolului Ioan, a ieșit în afara hotarelor cetății Efes cu familiile ucenicilor săi. Le-a poruncit să-i pregătească un mormânt în formă de cruce, în care s-a culcat, spunându-le ucenicilor să-l acopere cu pământ. Ucenicii, plângând, și-au sărutat iubitul învățător, dar nevrând să fie neascultători, i-au împlinit porunca. Au acoperit fața sfântului cu o pânză și au umplut mormântul. Aflând despre aceasta, alți ucenici ai Sfântului Ioan au venit la locul înmormântării sale. Când au deschis mormântul, l-au găsit gol.

​În fiecare an, din mormântul sfântului Apostol Ioan, la 8 mai, ieșea o pulbere fină pe care credincioșii o adunau și erau vindecați de boli prin ea. De aceea, Biserica prăznuiește pomenirea sfântului Apostol Ioan Teologul și la 8 mai.

​Domnul le-a dăruit iubitului Său ucenic Ioan și fratelui său Iacob numele de „Fiii tunetului" – un mesager înfricoșător însoțit de puterea curățitoare a focului ceresc. Și tocmai prin aceasta Mântuitorul a arătat caracterul arzător, de foc, jertfelnic al iubirii creștine, al cărei propovăduitor a fost Apostolul Ioan Teologul. Vulturul, simbol al înălțimilor cugetării sale teologice, este simbolul iconografic al Evanghelistului Ioan Teologul. Denumirea de „Teolog" este acordată de Sfânta Biserică doar Sfântului Ioan dintre ucenicii și Apostolii direcți ai lui Hristos, ca văzător al tainicelor Judecăți ale lui Dumnezeu.

​Listă Bibliografică

• ​Biblia sau Sfânta Scriptură (Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă).
• ​Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, Pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul (26 Septembrie și 8 Mai).
• ​Proloagele de la Ohrida, Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumenița.
• ​Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viețile Sfinților pe luna Septembrie, Ed. Episcopiei Romanului.
• ​Orthodox Church in America (OCA), Lives of the Saints (www.oca.org).

​Autor: Teolog și jurnalist Daniel Caranda, Buzău

Data: 26 Septembrie 2026