Cuviosul Hariton Mărturisitorul, Egumenul Palestinei

 

​Sfântul Hariton Mărturisitorul s-a născut în Iconium, în provincia Licaonia, și a suferit acolo în timpul unei persecuții împotriva creștinilor în domnia împăratului Aurelian (270-275). Exemplul sfintei Întâi Mucenițe Tecla (24 septembrie), care era tot din cetatea sa, l-a încurajat să-L mărturisească pe Hristos, pentru că avea o mare evlavie față de ea.

​Sfântul Hariton a condamnat cu curaj zeii păgâni și a mărturisit cu statornicie credința în singurul Dumnezeu Adevărat, Hristos Mântuitorul. Sfântul Mărturisitor a îndurat torturi cumulite, dar, prin Providența lui Dumnezeu, a supraviețuit. Persecuția s-a încheiat după moartea lui Aurelian în 275. Sfântul Hariton a fost printre mulții creștini care au fost eliberați din închisoare, și a hotărât să-și dedice întreaga viață slujirii Domnului. Deși scăpase de moarte, se întrista pentru că nu primise cununa muceniciei.

​După ce a ajuns la Ierusalim în pelerinaj la locurile sfinte, a căzut în mâinile tâlharilor. L-au legat și l-au aruncat într-o peșteră, intenționând să-l ucidă mai târziu. După ce au plecat să găsească oameni de jefuit, sfântul s-a rugat cu ardoare lui Dumnezeu așteptând să fie omorât. Nu I-a cerut lui Dumnezeu să-l elibereze, ci L-a rugat să facă cu el după voia Sa.

​În acest timp, un șarpe s-a târât în peșteră și a început să bea vin dintr-un vas care se afla acolo. Mai târziu a vărsat otrava sa mortală, otrăvind vinul. Când s-au întors în peșteră, oamenii cei răi au băut vinul otrăvit și toți au pierit. Astfel, viețile lor nelegiuite au avut un sfârșit potrivit. Sfântul Hariton I-a mulțumit lui Dumnezeu, apoi a dăruit aurul pe care răufăcătorii îl furaseră, împărțindu-l săracilor, bisericilor și mănăstirilor. Și-a început nevoințele ascetice în locul izbăvirii sale miraculoase, și acolo a construit o biserică. În timp, s-a întemeiat o mănăstire: renumita Lavră Faran din Palestina. Faima Sfântului Hariton a atras mulți ucenici la el. El i-a cârmuit cu afecțiune părintească și i-a ridicat la cele mai înalte trepte ale virtuții.

​Sfântul Hariton a alcătuit o Regulă strictă pentru mănăstirea sa. Tânjind după singurătate, monahul s-a retras mai adânc în pustie pentru a evita laudele oamenilor, dar nu a respins niciodată pe nimeni care îi căuta îndrumarea duhovnicească. A întemeiat încă două mănăstiri: cea din Ierihon (numită Mănăstirea Sfântului Hariton) și Souka, care era numită „Lavra veche". A adus de asemenea mulți evrei și păgâni la Credință.

​La sfârșitul vieții sale, Sfântul Hariton s-a nevoit într-o peșteră pe vârful unui deal lângă mănăstirea Souka, dar nu a încetat să ofere îndrumare tuturor celor trei mănăstiri pe care le întemeise. A adormit în Domnul în pace, la o vârstă înaintată, la 28 septembrie 350.

​Conform Tradiției, Sfântul Hariton a alcătuit Rânduiala Tunderii Monahale. Sfântul Hariton a fost îngropat la mănăstirea Faran, conform ultimelor sale dorințe. Sfintele sale moaște purtătoare de har au fost așezate în biserica care fusese construită pe locul peșterii tâlharilor.

​Listă Bibliografică

• ​Patericul Egiptean (Patericul sau Apoftegmele Părinților de Pustie), Editura Reîntregirea.
• ​Proloagele (Viețile Sfinților pe tot anul), Editura Episcopiei Romanului și Hușilor.
• ​Sinaxarul Mare al Bisericii Ortodoxe, Editura IBMO, București.
• ​Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc: De la începuturi până în zilele noastre, Editura Mănăstirea Sihăstria.
• ​Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.

​Autor: Teolog și jurnalist Daniel Caranda, Buzău

Data: 28 Septembrie 2026