Biruința păcii și cărămida dezbinării
Într-o mănăstire din Muntele Athos trăiau doi călugări care împărțeau aceeași chilie. Timp de mulți ani trăiseră în pace, fără să se certe vreodată. Într-o zi, unul dintre ei, văzând cum se ceartă oamenii din lume pentru bunuri, i-a spus celuilalt:
— Frate, hai să ne certăm și noi măcar o dată, ca să vedem cum este!
Celălalt a zâmbit nedumerit și a întrebat: — Dar cum să ne certăm, dacă nu avem pentru ce?
— Uite, spuse primul, punem această cărămidă între noi. Eu voi spune: „Cărămida aceasta este a mea!”, iar tu vei spune: „Nu, este a mea!”. Așa va începe cearta.
Au pus cărămida la mijloc. Primul călugăr a privit spre ea și a zis apăsat: — Această cărămidă este a mea!
Celălalt s-a uitat la el cu blândețe, a tăcut o clipă, iar apoi a răspuns liniștit: — Părinte, dacă este a ta, atunci ia-o și folosește-o cu pace!
Auzind acestea, primul călugăr a oftat și i-a zis: — Vezi? Nu putem să ne certăm, pentru că în inima ta nu există dorința de stăpânire, ci doar dragoste și dorință de pace.
Morala: Adevărata pace sufletească nu izvorăște din lipsa încercărilor, ci din renunțarea la egoism și la dorința de a avea mereu dreptate. Atunci când omul preferă să cedeze din dragoste frățească în loc să își apere propriul interes, vrăjmășia nu găsește niciun loc în care să prindă rădăcini. Pentru a păstra armonia, este nevoie doar de un suflet gata să ierte și să ofere pace.

Comentarii
Trimiteți un comentariu