Cuviosul Chiriac Sihastrul

 

​Sfântul Chiriac s-a născut în cetatea grecească Corint, fiind fiul preotului Ioan și al soției sale Evdochia. Episcopul Petru al Corintului, care era o rudă a familiei, văzând că Chiriac era un copil liniștit și cuminte, l-a făcut Citeț în biserică. Citirea sa constantă a Sfintelor Scripturi a trezit în el o dragoste pentru Domnul și l-a făcut să tânjească după o viață curată și sfântă.

​Când nu avea încă optsprezece ani, Chiriac a fost profund mișcat în timpul unei Slujbe Bisericești de cuvintele Evangheliei: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24). El a crezut că aceste cuvinte i se aplicau lui, așa că a mers direct la port fără să se oprească acasă, a urcat pe o corabie și a plecat la Ierusalim.

​După ce a vizitat locurile sfinte, Chiriac a trăit câteva luni la o mănăstire nu departe de Sion, în ascultare de Egumenul Avva Evstorghie. Mai târziu, cu binecuvântarea acestuia, și-a făcut drum spre Lavra din pustie a Sfântului Eftimie cel Mare. Sfântul Eftimie, deslușind mari daruri de la Dumnezeu în Chiriac, l-a tuns în schima monahală și l-a pus sub îndrumarea Sfântului Gherasim, care l-a antrenat în asceză la Mănăstirea Sfântului Teoctist de lângă Iordan.

​Sfântul Gherasim, ținând cont de faptul că Chiriac era foarte tânăr, i-a poruncit să trăiască într-o mănăstire de obște cu frații. Tânărul monah își îndeplinea cu ușurință ascultările monahale: se ruga cu ardoare, dormea puțin și mânca doar la două zile, hrănindu-se cu pâine și apă. Era obiceiul monahilor să meargă în pustia Ruva în timpul Postului Mare și să se întoarcă la Mănăstire de Florii. Văzând abstinența strictă a tânărului monah, Sfântul Gherasim a hotărât să-l ia cu el. În deplină singurătate, asceții își dublau eforturile. În fiecare duminică Sfântul Gherasim îi împărtășea ucenicului său Sfintele Taine.

​După adormirea Sfântului Gherasim, Chiriac, în vârstă de douăzeci și șapte de ani, s-a întors la Lavra Sfântului Eftimie, care nu mai era printre cei vii. Părintele Chiriac a cerut o chilie solitară și acolo s-a dedicat nevoințelor ascetice în tăcere, vorbind doar cu monahul Toma. Dar Toma a fost trimis la Alexandria unde a fost consacrat ca episcop, iar Sfântul Chiriac a petrecut încă zece ani în deplină tăcere. La vârsta de treizeci și șapte de ani, a fost hirotonit diacon.

​Când a apărut o ruptură între mănăstirile Sfântului Eftimie și Sfântului Teoctist, Sfântul Chiriac s-a retras la Mănăstirea Souka a Sfântului Hariton. La această Mănăstire primeau chiar și monahi tunși ca novici, iar Sfântul Chiriac a fost de asemenea primit în acest fel. S-a nevoit cu smerenie în diverse ascultări monahale. După câțiva ani, Sfântul Chiriac a fost hirotonit preot și a fost ales canonarh, slujind în această ascultare timp de optsprezece ani. În total, Sfântul Chiriac a petrecut treizeci de ani la Mănăstirea Sfântului Hariton.

​Postul strict și lipsa completă de răutate îl distingeau pe Sfântul Chiriac chiar și printre asceții mai în vârstă ai Lavrei. În fiecare noapte citea Psaltirea în chilia sa, întrerupându-și citirea doar pentru a merge la biserică la miezul nopții. Ascetul dormea foarte puțin. Când a împlinit șaptezeci de ani, Chiriac a plecat în pustia Natoufa, luându-l cu el pe ucenicul său Ioan. În pustie, pustnicii mâncau doar ierburi amare, care erau făcute comestibile prin rugăciunile Sfântului Chiriac.

​După cinci ani, un anumit om a aflat de asceți și și-a adus fiul demonizat la ei, iar Sfântul Chiriac l-a vindecat. Din acel moment, mulți oameni au început să vină la el cu nevoile lor, dar el dorea deplină singurătate și a fugit în pustia Ruva, unde a locuit încă cinci ani. Dar bolnavii și cei chinuiți de demoni au venit și ei la el în acea pustie, iar Sfântul i-a vindecat pe toți cu Semnul Crucii și ungându-i cu ulei.

​În al optzecilea an, Sfântul Chiriac a fugit în îndepărtata pustie Susakim, lângă două pâraie secate. Potrivit Tradiției, sfântul Proroc David a menționat Susakim: „Tu ai secat râurile Etanului" (Psalm 73, 15). După șapte ani, frații de la Mănăstirea Souka au venit la el, implorându-i ajutorul duhovnicesc într-o perioadă de foamete și boală debilitante, pe care Dumnezeu le îngăduise. L-au implorat pe Sfântul Chiriac să se întoarcă la Mănăstire, și s-a stabilit în peștera în care trăise cândva Sfântul Hariton.

​Sfântul Chiriac a adus un mare ajutor Bisericii în lupta cu erezia origenismului care se răspândea. Prin rugăciune și prin cuvânt, i-a readus pe cei rătăciți pe calea cea dreaptă și i-a întărit pe ortodocși în credința lor. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat odată Sfântului Chiriac în vis, împreună cu Sfinții Ioan Botezătorul și Ioan Teologul, poruncidu-i să păstreze învățătura ortodoxă în curăția ei. Ea a refuzat însă să intre în chilia lui, pentru că în ea era o carte cu scrierile ereticului Nestorie. „Vrăjmașul meu este în chilia ta", i-a spus ea.

​La vârsta de nouăzeci și nouă de ani, Sfântul Chiriac a plecat din nou la Susakim și a trăit acolo cu ucenicul său Ioan. În pustie, Sfântul Chiriac era slujit de un leu uriaș, care îl proteja de tâlhari. Animalul nu-i deranja pe frați și mânca din mâna Sfântului.

​Asceții depozitaseră ceva apă în scobitura unei stânci în timpul iernii, dar în căldura verii, toată apa s-s uscat. Deoarece nu era altă sursă de apă, Sfântul Chiriac s-a rugat și a căzut ploaia, umplând scobitura cu apă. Sfântul Chiriac s-a întors la Mănăstire cu doi ani înainte de moarte și s-a stabilit din nou în peștera Sfântului Hariton. Până la sfârșitul vieții, dreptul Bătrân și-a păstrat curajul și s-a rugat cu ardoare. Nu era niciodată fără lucru: ori se ruga, ori muncea. Înainte de fericita sa adormire, Sfântul Chiriac i-a chemat pe frați și i-a binecuvântat pe toți. A adormit în Domnul, trăind 109 ani.

​Listă Bibliografică

• ​Chiril de Scitopolis, Viața Sfântului Chiriac Sihastrul (trad. din L. Clugnet / E. Schwartz).
• ​Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viețile Sfinților pe luna Septembrie (Pomenirea Cuviosului Chiriac Sihastrul - 29 septembrie).
• ​Proloagele (Viețile Sfinților pe tot anul), Editura Episcopiei Romanului și Hușilor.
• ​Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, Editura Egumenița.
• ​Sinaxarul Mare al Bisericii Ortodoxe (Mineiul pe Septembrie), Editura IBMO, București.
• ​Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.

​Autor: Teolog și jurnalist Daniel Caranda, Buzău

Data: 29 Septembrie 2026