Cântare de laudă la Preacuviosul Părintele nostru Pimen cel mare

 Avva Pimen

fântână este a înțelepciunii,

Și făclie aprinsă cu

lumina Domnului Hristos.

De când el în spate deșarta lume o a lepădat,

Nimănui aspru n-a mai grăit,

Nici un reproș cuiva făc ând.

Odată frații de față cu el s-au certat,

Pe când Avva a rămas tăcut.

Atunci ei către el s-au întors și l-au certat:

„ Cum stai și taci ca și când nici un rău s-a fâcut?!"

Avva Pimen le-a zis: „Eu demult am murit. "

Un altul l-a întrebat: „ Cum să mă mântui,

Cum amintirea răului din mine s-o scot? "

Avva Pimen i-a zis: „La căldarea ce fierbe

Muștele nu vin,

Nici se apropie dracii

De-un suflet ce arde-n rugăciune. "

„Dar ce e mai bine, " a întrebat un altul,

„A grăi cu frații sau a păstra tăcere? "

„Prin una și alta Dumnezeu se slăvește,

Spre a Lui slavă, judecă și fă. "

„ Cum să mă apăr de rău? "

„Nici într-un caz cu răul.

Ci bine să-i faci celui ce ție-ți face rău,

Ai grijă inima lui bolnavă

să nu i-o aprinzi mai mult.

Nu-ți vei clădi casa pe cenușa ceilalte,

Căci de vei face așa se bucură Satan. "

„Două patimi rele pe om îl otrăvesc,

Al lui suflet e sclav, stând în a lor putere:

Plăcerea trupească și-a lumii deșartă slavă.

Doar acela e liber, ce aste le-a zdrobit. "