Luna mai în 20 de zile: pomenirea Sfântului Mucenic Talaleu (+284)



 



​Acest Sfânt a trăit în zilele împăratului Numerian (282-284) în părțile Libanului. Și s-a nevoit de a învățat meșteșugul vindecării bolilor, ca să fie cât mai mult de folos oamenilor. Și avea multă milostivire față de săraci, că, îi căută pe la casele lor și îi vindecă de toate bolile. Iar, pe lângă această faptă bună, mai avea și pe aceea, că le dădea sănătate în dar, fără de arginți.

​Și s-a învrednicit și de daruri apostolești, propovăduind cu îndrăzneală pe Hristos, mulțumindu-se, în loc pe plată, să-i aducă pe oameni la credință.

​Deci, prin meșteșugul său, atrăgând pe mulți la dânsul, îi tămăduia îndată, atât de neputința trupului, cât și de cea a sufletului, învățându-i să se pocăiască și să-și îndrepteze viața lor. Și umbla din loc în loc, în tot chipul nevoindu-se să întoarcă pe oameni, de la păgâneasca cinstire a idolilor și să-i aducă la dreapta credință.

​Deci, pe când el era în Edesa și făcea acolo tămăduire după obicei, a ieșit porunca de la împăratul Numerian, să fie omorâți toți creștinii, ca să se stingă numele lui Hristos. Drept aceea, a fost prins și Taleleu, pe care ostașii l-au dus în fața dregătorului Teodor. Și, mărturisind el, cu îndrăzneală, pe Hristos, mai întâi, l-au bătut și au poruncit să-i găurească gleznele. Și, spânzurându-l de un stâlp i-au făcut trupul, tot, numai o rână, brăzdându-l cu unghii de fier și cu foc, dar n-au putut să-l clintească din credința în Hristos. Dimpotrivă, el le primea pe toate cu mare bărbăție, simțind că avea cu dânsul pe Hristos, Care-i ușura patimile.

​Și, tiranul, văzând că în nici un fel nu a putut să-l înduplece pe Sfânt, a hotărât moartea lui și l-a osândit, mai întâi, să fie aruncat la fiare, care lângă el s-au îmblânzit ca mieii, lăsându-l nevătămat. Aceasta văzând, dregătorul a poruncit să li se taie capetele, Sfântului Talaleu și la doi ostași, Alexandru și Asterie, care, prin el, au crezut în Hristos.

​Și s-au petrecut acestea în Edesa Egeii, la 20 mai, când în fiecare an, li se face pomenirea Dumnezeului nostru slavă!

Sursă: PROLOAGELE

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina