Acatistul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul Preotul dă obișnuita binecuvântare:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana: Amin.
Iar dacă nu este preot, se zice:
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Apoi Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Apoi Crezul:
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească (apostolică) Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește. (de 12 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)
Psalmul 142:
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)
Troparul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul
Glasul 5
Cu podoaba virtuților strălucind și împodobit cu lumina muceniciei fiind, Sfinte Iuliu, strălucești mai mult decât soarele, diamantule slăvit, luminând pe cei ce-ți fac cu dragoste pomenirea cea de lumină-purtătoare, de-Hristos încununatule.
Doamne, miluiește. (de 12 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Psalmul 50:
1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacul 1:
Ție, celui neclintit pe piatra credinței, laudă îți aducem noi, cei tulburați de valul ispitelor, mult pătimitorule Iuliu din Durostorum, că te-ai arătat mărturisitor al lui Hristos și înțelept propovăduitor al Evangheliei, pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Icosul 1:
Ne minunăm de vitejia ta, Mucenice, că, deși erai ostaș în oastea împăratului pământesc, ai păzit cu osârdie testamentul Adevărului lăsat de Împăratul tuturor, Hristos, și te-ai învrednicit de cununa acestor laude:
Bucură-te, ostaș nebiruit al Împăratului ceresc;
Bucură-te, vas curat, purtător al mirului înțelepciunii;
Bucură-te, cel ce ai fugit de deșertăciunile lumești;
Bucură-te, cetățean al Împărăției veșnice;
Bucură-te, slujitor râvnitor al tainelor Duhului;
Bucură-te, cunună a vitejilor, împletită cu osteneli mucenicești;
Bucură-te, aur lămurit în focul încercărilor;
Bucură-te, cel ce în ispite ți-ai dovedit credința;
Bucură-te, cel ce ai biruit oastea gândurilor rele;
Bucură-te, săgeată a Cuvântului, nimicitoare a necredinței;
Bucură-te, liman ceresc al celor prigoniți;
Bucură-te, icoană a cuvintelor adevărului credinței;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 2:
Înaintea dregătorului Maxim ai fost adus, Sfinte, și, asemenea celor trei tineri, nu te-ai supus poruncilor împăratului pământesc celor potrivnice lui Dumnezeu, ci ai cântat cu glasul inimii lui Hristos, Arătătorul adevărului: Aliluia!
Icosul 2:
În cuptorul ispitelor ai fost aruncat, Mucenice, dar Hristos, Izvorul vieții, te-a răcorit cu apa înțelepciunii, ca să stai cu îndrăzneală înaintea celor întunecați la cuget din pricina necredinței și să primești de la Îngeri cununi de cântări ca acestea:
Bucură-te, piatră a răbdării, nesfărâmată de gânduri îndoielnice;
Bucură-te, cel ce ai gustat din izvorul Învierii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai avut zid de sprijin Adevărul cel veșnic;
Bucură-te, cel ce ai înfruntat pe cei vicleni;
Bucură-te, scut sfințit al mărturisirii;
Bucură-te, cel ce ai rușinat pe necredincioși;
Bucură-te, cel intrat în Împărăție pe ușa muceniciei;
Bucură-te, înainte-văzător al răsplătirilor cerești;
Bucură-te, cel apărat cu sabia cuvântului;
Bucură-te, cel călăuzit de lumina harului;
Bucură-te, pecete nestricată a dreptei credințe;
Bucură-te, cel ce ai rostit cuvinte insuflate de Duhul Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 3:
Cinstea de a fi creștin punând-o mai presus de slujirea oștească și, având pururea înaintea ochilor minții învățăturile cele mântuitoare ale lui Hristos cu Care erai unit în rugăciune, ai stat fără frică înaintea prigonitorului, dar în cămara inimii aduceai lui Dumnezeu jertfa de laudă, cântând: Aliluia!
Icosul 3:
Nu ai voit ca mâinile tale, curățite prin rugăciuni și fapte de virtute, să slujească tămâierii necuratilor idoli, ci ai rămas pe calea poruncilor lui Hristos, Răsplătitorul celor ce păzesc cuvântul Lui; pentru aceasta, văzându-te ca pe un stâlp neclintit pe temelia credinței celei adevărate, te împodobim cu flori de cuvinte ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai păzit cu prețul vieții cuvântul dumnezeiesc;
Bucură-te, stâncă neclintită a Adevărului;
Bucură-te, cel ce te-ai depărtat de prăpastia înșelăciunii;
Bucură-te, împlinitor al testamentului credinței;
Bucură-te, înger zburând la cer cu aripile iubirii sfinte;
Bucură-te, cel ce nu te-ai învoit cu sfatul vicleanului;
Bucură-te, cel ce ai căutat comoara slavei dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce, prin credință curată, ai biruit rătăcirea;
Bucură-te, suflet cu tărie de diamant;
Bucură-te, oglindă a tainelor, luminată de raza Duhului;
Bucură-te, gură a înțelepciunii Cuvântului;
Bucură-te, înfruntarea celor biruiți de înșelăciune;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 4:
Dat-ai cezarului împlinirea cu osârdie a datoriei în oaste, iar lui Dumnezeu neîncetată temere și ascultare de poruncile Sale; și, precum ai purtat vrednicia lumească de veteran, așa ai dobândit și acoperământul milei dumnezeiești, aducând Stăpânului tuturor, cu mulțumire, cântarea: Aliluia!
Icosul 4:
Dregătorul cel viclean, cu părută blândețe, voia să te aducă la urmarea gândului său, dar s-a izbit de zidul împotrivirii tale, că tu, având în minte osânda veșnică pentru cei care se leapădă de credința în Hristos, ai alungat cugetele cele deșarte; deci, minunându-ne de vitejia ta în mărturisirea adevărului, te rugăm să ne întărești în credință pe noi, cei ce alergăm la mijlocirile tale ca la un liman, aducându-ți jertfa smerită a laudelor noastre:
Bucură-te, apărător nebiruit al hotarelor credinței;
Bucură-te, cel ce ai fugit de cursa dregătorului viclean;
Bucură-te, cel răsplătit pentru vitejeasca mărturisire;
Bucură-te, cel întemeiat pe înțelepciunea Cuvântului;
Bucură-te, vitejie lucrătoare spre mântuire;
Bucură-te, vas cinstit al tainelor Duhului Sfânt;
Bucură-te, cunoscător al Noului Legământ;
Bucură-te, primirea cu milostivire a celor necăjiți;
Bucură-te, păzitor neînfricat al legilor dumnezeiești;
Bucură-te, stâlp neclintit al mărturisirii;
Bucură-te, flacără nestinsă a dreptei credințe;
Bucură-te, descoperitor al adâncurilor dumnezeiești;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 5:
Șarpele, care a înșelat oarecând pe Eva, căuta să te abată și pe tine de la dreapta credință prin cuvintele măgulitoare ale dregătorului Maxim, dar, având inima plină de lumina Înțelepciunii Tatălui ceresc, ai fost păzit de înșelare și ai cântat: Aliluia!
Icosul 5:
Ca pe Iuda voia să te atragă în prăpastia iubirii de arginți dregătorul, ca să lepezi darul credinței în Hristos, dar ai defăimat sfatul lui, ca să te împărtășești de lumina cea veșnică și să primești laude ca acestea:
Bucură-te, căutător al comorilor cerești;
Bucură-te, cel ce ai disprețuit bogăția vremelnică;
Bucură-te, cel ce ai biruit ispita iubirii de bani;
Bucură-te, cel ce ai cinstit Mirul Cel fără de preț;
Bucură-te, cel ce te-ai jertfit pentru Viața veșnică;
Bucură-te, arătător al bunătăților dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce te-ai împotrivit vicleniei;
Bucură-te, cel ce ai iubit bogățiile veșnice;
Bucură-te, cel ce nu ai căzut în cursele vrăjmașului;
Bucură-te, râvnitor al darurilor netrecătoare;
Bucură-te, cel ce ai urcat pe culmea mărturisirii;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat legătura nedreptății;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 6:
Lăudăm biruința ta, Sfinte, că, nelepădându-te de Hristos, Cel ce a biruit lumea, ai cerut dregătorului pedeapsa rânduită creștinilor care nu cinstesc idolii păgânilor, ca să Întâmpini pe Mântuitorul Iisus, cântându-I: Aliluia!
Icosul 6:
Judecătorul cel nedrept și străin de tainele dreptei credințe te-a osândit la tăierea capului, iar tu, primind cu bucurie jertfa pentru Cel ce S-a răstignit și capul Și-a plecat pe Cruce pentru păcatele noastre, te-ai învrednicit de laude ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai zdrobit capul vrăjmașului prin jertfa ta;
Bucură-te, pătimitor pentru slava Stăpânului;
Bucură-te, cel ce ai gustat paharul morții cu nădejdea învierii;
Bucură-te, moștenitor al zilei celei neînserate;
Bucură-te, stea luminată de Soarele Hristos;
Bucură-te, stâlp al credinței întărind Biserica noastră;
Bucură-te, cel ce chemi la mărturisirea dreptei credințe;
Bucură-te, cel ce aduci Domnului tămâia rugăciunii;
Bucură-te, cel ce nu te-ai plecat înșelăciunii tiranului;
Bucură-te, purtător al laurilor muceniciei;
Bucură-te, cel ce ai înmulțit talanții dăruiți de Stăpânul;
Bucură-te, cel ce ai urmat chipul morții Botezătorului Ioan;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 7:
Laudă veșnică și bucurie negrăită ai socotit mărturisirea dreptei credințe și pătimirea cea pentru Hristos, Cel ce pe Cruce S-a răstignit și cunună de spini a purtat pe capul Său, ca să ne dăruiască nouă odihna vieții veșnice și să-I cântăm: Aliluia!
Icosul 7:
Hristos Domnul a gustat din paharul morții ca să ne învieze pe noi cei omorâți de păcat, deschizându-ne porțile vieții veșnice; de aceea, și tu, Sfinte, ai împărtășit taine din credința creștină celui ce avea inima împietrită și nu înțelegea măreția jertfei lui Hristos, nici jertfa creștinilor pentru dreapta credință; pentru aceasta, te lăudăm pe tine, mărturisitorul Său, zicând:
Bucură-te, sălaș al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, păstrător al cuvintelor Vieții;
Bucură-te, gură care ai slăvit pe Stăpânul;
Bucură-te, propovăduitor neînfricat al Adevărului;
Bucură-te, cel ce ai nădăjduit cele făgăduite de Hristos;
Bucură-te, făclie nestinsă de viforul păgânătății;
Bucură-te, cel ce ai orbit pe potrivnici prin strălucirea virtuții;
Bucură-te, pom duhovnicesc plin de roadele credinței;
Bucură-te, cel ce strălucești în lumina cea neapropiată;
Bucură-te, grăitor al cuvintelor dumnezeiești;
Bucură-te, podoabă de mare preț a Mucenicilor;
Bucură-te, cel ce ne ești punte de rugăciune către Hristos;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 8:
Moștenitori ai vieții veșnice i-ai arătat prin cuvânt pe cei ce mărturisesc pe Hristos, Dumnezeu adevărat, dar vrednici de veșnica pedeapsă pe cei ce-L tăgăduiesc; înaintea Lui plecându-ți gândul și genunchii, Mucenice, cu evlavie I te-ai închinat și I-ai cântat din inimă: Aliluia!
Icosul 8:
Viețuirea împreună cu închinătorii la idoli ai socotit-o moarte, iar moartea pentru Hristos ușă de intrare în viața veșnică, pe care ajută-ne, Sfinte, să o moștenim și noi, cei ce îți dăruim ca ofrandă aceste cuvinte smerite:
Bucură-te, rod duhovnicesc din neamul românesc;
Bucură-te, nimicitor al șarpelui răutății, prin puterea mărturisirii;
Bucură-te, cel împodobit cu diadema înțelepciunii;
Bucură-te, cel ce te-ai ridicat peste valurile ispitelor;
Bucură-te, cel ce ai rușinat pe îndrăznețul vrăjmaș;
Bucură-te, icoană a mărturisitorilor Vieții;
Bucură-te, cel ce ți-ai înălțat gândul la Cel înălțat pe Cruce;
Bucură-te, cel ce ai uimit pe toți cu stăruitoarea credință;
Bucură-te, cel ce ai alungat înșelăciunea idolească;
Bucură-te, cel ce ai lepădat slava trecătoare a acestei lumi;
Bucură-te, cel ce ai apărat cu vitejie credința cea adevărată;
Bucură-te, nume strălucit înscris în cartea Vieții;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 9:
Ca să te împărtășești de lumina zilei celei neînserate a slavei lui Hristos, împreună cu Sfinții Săi, ai ales, ca un grăunte de grâu, moartea cea aducătoare de viață, iar sufletul tău ți-a fost sădit ca un spic roditor în grădina Raiului, unde cânți Lucrătorului mântuirii tuturor: Aliluia!
Icosul 9:
Judecătorul cel nedrept, care nu a cunoscut pe adevăratul Judecător al celor vii și al celor morți, ți-a rânduit pedeapsa tăierii capului cu sabia; dar tu, Sfinte, bucurându-te că urmezi prin jertfă pe Hristos, Cel ce a pătimit pentru oameni, ești întâmpinat de noi, pe calea rugăciunii, cu aceste cuvinte de cinstire:
Bucură-te, cel ce ai primit cu bucurie paharul pătimirii;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit de iubirea dumnezeiască;
Bucură-te, cel ce ai ars neghinele înșelăciunii cu cuvintele tale;
Bucură-te, cel ce ai zburat la cer cu aripile muceniciei;
Bucură-te, cel ce ai urmat Mucenicilor Pasicrat și Valentin;
Bucură-te, lumină lină a Ortodoxiei;
Bucură-te, împreună cu pătimitorul Isihie, cel ce a urmat ție;
Bucură-te, cel numărat în soborul Mucenicilor;
Bucură-te, aur lămurit în cuptorul ispitelor;
Bucură-te, munte înalt brăzdat de căile mărturisirii;
Bucură-te, oglindă a strălucirii slavei nevăzute;
Bucură-te, călăuzitor pe calea mântuirii;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 10:
Mergând spre locul de osândă, erai întâmpinat de creștini și îndemnat să împlinești cu bucurie făgăduința de a urma lui Hristos, ca să primești cununa pe care Domnul a făgăduit-o credincioșilor Săi, iar în minte aveai chipul Celui ce scuipări în obraz a primit de la cei dăruiți de El cu grai ca să urmeze Îngerilor și să-I cânte: Aliluia!
Icosul 10:
Creștinul Isihie te-a rugat să-l pomenești înaintea Dătătorului de lumină, ca și el să sfârșească bine calea nevoinței pentru Hristos; împreună cu acesta și cu Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin, roagă-te Domnului ca întru pocăință să săvârșim calea acestei vieți și să vedem lumina Împărăției veșnice, aducându-ți cântări ca acestea:
Bucură-te, spic bogat în roadele virtuților;
Bucură-te, floare din cununa Sfinților români;
Bucură-te, ploaie a rugăciunii, ce adapi pământul sufletelor;
Bucură-te, apă ce potolești arșița patimilor;
Bucură-te, sprijin pentru cei prigoniți pe nedrept;
Bucură-te, mijlocitor pentru mântuirea noastră, precum pentru Isihie;
Bucură-te, pavăză ce alungi de la noi săgețile ispitelor;
Bucură-te, cel ce ne aperi sub acoperământul rugăciunii;
Bucură-te, cel îmbrăcat în porfiră mucenicească;
Bucură-te, foc nestins al iubirii de Dumnezeu;
Bucură-te, cunună de taină a înțelepciunii de sus;
Bucură-te, locuitor împreună cu Sfinții și Drepții;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 11:
Capul sub sabie ți-ai plecat cu gând smerit, zicând: Doamne, Iisuse Hristoase, pentru numele Căruia pătimesc acestea, Te rog să binevoiești a primi sufletul meu cu Sfinții Tăi Mucenici, urmând Celui ce de voie a pătimit pentru noi, iar Îngerii s-au grăbit a încununa creștetul tău, cântând: Aliluia!
Icosul 11:
Cu rugăciune fierbinte ai pecetluit jertfa ta pentru Adevăr, dorind să fii numărat în soborul Sfinților, pentru care te veselești acum cu toți Mucenicii, primind de la noi cântarea:
Bucură-te, cel sălășluit în cămara Mirelui ceresc;
Bucură-te, iubitor al frumuseților vieții veșnice;
Bucură-te, cel ce prin jertfire ai ajuns la limanul mântuirii;
Bucură-te, cel ce ai cules roadele mărturisirii lui Hristos;
Bucură-te, ostaș credincios al Împăratului vieții;
Bucură-te, rază ce vestește slava Soarelui dreptății;
Bucură-te, piatră neclintită a Ierusalimului de sus;
Bucură-te, limpezime neîntunecată a minții;
Bucură-te, cel ce vezi acum pe Dătătorul răsplătirii;
Bucură-te, rugător împreună cu marii Mucenici;
Bucură-te, trâmbiță vestitoare a Domnului;
Bucură-te, suflet înfrumusețat cu podoabele virtuților;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 12:
Capul tău, Mucenice Iuliu, l-ai adus ca jertfă de mântuire Capului Bisericii, Hristos Dumnezeul nostru, Care Se poartă pe tronul Heruvimilor și primește de la toată suflarea cântarea de laudă: Aliluia!
Icosul 12:
Nu aflăm graiuri vrednice ca să împodobim strălucit pătimirea ta pentru Adevăr și ne minunăm, Mucenice, de vitejia cu care ai stat înaintea prigonitorilor păgâni și de mărturisirea lui Hristos; însă, cuprinzându-ne valurile necazurilor, alergăm la mijlocirile tale și te întâmpinăm cu smerite cuvinte de cinstire:
Bucură-te, floare neveștejită în grădina Mucenicilor;
Bucură-te, diamant ce oglindește frumusețea Stăpânului;
Bucură-te, luptător în oastea lui Hristos;
Bucură-te, piatră nestemată a dreptei credințe;
Bucură-te, cetate luminată de Soarele dreptății;
Bucură-te, miel jertfit pentru Paștile veșniciei;
Bucură-te, moștenitor al odihnei celei nesfârșite;
Bucură-te, crin ce reverși mireasma sfințeniei;
Bucură-te, fagure plin de mierea înțelepciunii;
Bucură-te, cel ce ai pus mai presus de toate dragostea lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ne îndrepți pe căile pocăinței;
Bucură-te, rugător neîncetat pentru a noastră mântuire;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 13:
O, Sfinte Mucenice Iuliu, ostaș iscusit al Împăratului ceresc, sub platoșa mijlocirii tale păzește-ne pe noi de toate ispitele acestei vieți trecătoare și cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre, ca să intrăm și noi în Împărăția fericirii veșnice, aducând Stăpânului jertfă de mulțumire cântarea: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)
Icosul 1:
Ne minunăm de vitejia ta, Mucenice, că, deși erai ostaș în oastea împăratului pământesc, ai păzit cu osârdie testamentul Adevărului lăsat de Împăratul tuturor, Hristos, și te-ai învrednicit de cununa acestor laude:
Bucură-te, ostaș nebiruit al Împăratului ceresc;
Bucură-te, vas curat, purtător al mirului înțelepciunii;
Bucură-te, cel ce ai fugit de deșertăciunile lumești;
Bucură-te, cetățean al Împărăției veșnice;
Bucură-te, slujitor râvnitor al tainelor Duhului;
Bucură-te, cunună a vitejilor, împletită cu osteneli mucenicești;
Bucură-te, aur lămurit în focul încercărilor;
Bucură-te, cel ce în ispite ți-ai dovedit credința;
Bucură-te, cel ce ai biruit oastea gândurilor rele;
Bucură-te, săgeată a Cuvântului, nimicitoare a necredinței;
Bucură-te, liman ceresc al celor prigoniți;
Bucură-te, icoană a cuvintelor adevărului credinței;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
Condacul 1:
Ție, celui neclintit pe piatra credinței, laudă îți aducem noi, cei tulburați de valul ispitelor, mult pătimitorule Iuliu din Durostorum, că te-ai arătat mărturisitor al lui Hristos și înțelept propovăduitor al Evangheliei, pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Iuliu Veteranul!
După aceea se citește această
Rugăciune către Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul
Sfinte Mucenice Iuliu, cel ce ai fost veteran în luptele cu vrăjmașii barbari și ai arătat credință împăratului pământesc, dar ai fost totodată și plin de dreaptă credință față de Împăratul cel veșnic, Iisus Hristos, tu, când prigonitorii te-au pus să alegi între împăratul pământesc și Cel ceresc, ai spus: De vreme ce am fost credincios celui mai mic, adică împăratului pământesc, cum nu voi fi credincios și Celui mai mare? Cu nădejde neclintită ai primit făgăduințele cele sfinte că acela care își va da sufletul pentru mărturisirea lui Hristos Dumnezeu, îl va afla, mai strălucit, în Împărăția cerurilor, pentru care ai fost statornic în dreapta credință, în fața celor care îți cereau să aduci jertfă demonilor și să te închini făpturii, în locul Făcătorului. Și acum, Sfinte Mucenice, când suntem cuprinși de multe feluri de ispite care ne tulbură mintea, ne atrag inima și ne robesc sufletul ca să iubim mai mult lucrurile pământești decât pe cele cerești, te rugăm, să ne fii ajutător. Dăruiește-ne sprijin în luptele cu vrăjmașii noștri văzuți și nevăzuți și cere de la Dumnezeu să ne întărească gândul cu harul Său, ca să mărturisim dreapta credință prin cuvânt și fapte bune, alegând totdeauna cele veșnice în locul celor vremelnice, încât, viețuind în lumea aceasta în chip pașnic și fără prihană, să slăvim împreună cu tine pe Tatăl și pe Fiul și Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.
Sursă: doxologia.ro
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.
Troparul Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul
Glasul 5
Cu podoaba virtuților strălucind și împodobit cu lumina muceniciei fiind, Sfinte Iuliu, strălucești mai mult decât soarele, diamantule slăvit, luminând pe cei ce-ți fac cu dragoste pomenirea cea de lumină-purtătoare, de-Hristos încununatule.
Preotul (sau diaconul) zice ectenia:
Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.
Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.
Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.
Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)
Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.
Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)
Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Strana: Amin.
În lipsa preotului, încheiem, zicând:
Doamne, miluiește. (de 40 de ori)
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Sursă: doxologia.ro

Comentarii
Trimiteți un comentariu