Pomenirea Sfântului Mihail, episcopul Sinadelor
Mihail, acest ierarh sfânt și foarte învățat, s-a închinat pe sine slujirii lui Hristos încă din fragedă copilărie. Împreună cu Sfântul Teofilact al Nicomidiei, el a dus o viață de mari nevoințe. Odată, în timpul unei secete, acești doi sfinți au adus ploaie bogată peste pământ cu rugăciunile lor. Datorită vieții curate și feciorelnice pe care a dus-o din fragedă copilărie, el a fost ales de obște și sfințit episcop al Sinadelor de către Patriarhul Tarasie.
Sfântul Mihail a participat la Sfântul Sobor al șaptelea a toată lumea de la Niceea, din anul 783. La cererea împăratului, el a mers la Califul Harun-al-Rașid spre a purta cu el negocieri de pace.
În timpul nenorocitei domnii a împăratului Leon Armeanul, Mihail a fost scos din scaunul său episcopal și aruncat în exil, deoarece nu a voit să se lepede de cinstirea sfintelor icoane. Acolo, în cumplită mizerie și sărăcie, dar întru deplina dreaptă Credință, el s-a odihnit de viața în această lume deșartă la anul 818 și s-a strămutat la locașurile împărăției celei veșnice a lui Hristos.
Text revizuit și îngrijit de teologul și jurnalistul Daniel Caranda: http://revistaviataspirituala.blogspot.com/
LISTĂ BIBLIOGRAFICĂ
- Proloagele de la Ohrida, Sfântul Nicolae Velimirovici.
- Sinaxarul Bisericii Ortodoxe, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
- Viețile Sfinților pe luna mai, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor.

Comentarii
Trimiteți un comentariu