Pomenirea Sfântului Mucenic Vasilisc
Sfântul Vasilisc era rudenie de sânge cu Sfântul Mucenic Teodor Tiron. El a fost torturat împreună cu mucenicii Eutropie și Cleonic. După ce aceștia doi au fost răstigniți și au trecut la cele veșnice, Vasilisc a fost aruncat din nou în temniță. În timpul acela tocmai se făcea înlocuirea trimisului împărătesc însărcinat cu anchetarea și torturarea creștinilor, de aceea Sfântul Vasilisc a rămas în temniță foarte multă vreme.
El se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca să nu-l lipsească de cununa mucenicească. După ce s-a rugat îndelung, însuși Mântuitorul Iisus Hristos a venit la el, i-a făgăduit să-i împlinească dorirea și l-a trimis în satul lui spre a-și lua rămas bun de la mama și frații lui. Când a sosit noul trimis împărătesc, Agrippa, el a poruncit ca Vasilisc să fie rechemat din satul lui de îndată. Pe când se afla pe cale dinspre satul lui spre cetatea Amasiei, Stăpânul Hristos a lucrat o minune mare prin mucenicul Său, în urma căreia o mulțime mare de oameni a crezut în Hristos.
Agrippa i-a poruncit lui Vasilisc să aducă jertfe înaintea idolului lui Apollyon. „Apollyon însemnează distrugător”, a zis Vasilisc și, cu rugăciunea săvârșită cu ardoare, a sfărâmat idolul la pământ și a făcut să se pogoare foc din cer, care a ars cu desăvârșire capiștea în care se afla. Înspăimântat, Agrippa a atribuit această minune unor puteri vrăjitorești și a poruncit ca mucenicul să fie decapitat. În acea clipă, Agrippa a înnebunit. În nebunia sa, s-a dus la eșafodul pe care fusese tăiat Vasilisc, a găsit în țărână sânge închegat al mucenicului, l-a pus sub centura cu care era încins și s-a vindecat pe loc. Venindu-și în simțiri, a primit Sfântul Botez.
Marinus, un cetățean din Comana, a ridicat după oarecare vreme o Sfântă Biserică deasupra moaștelor Sfântului Mucenic Vasilisc, așezate chiar pe locul execuției sale, unde mulți suferinzi de boli cumplite și-au aflat vindecarea.
Sursa: Proloagele de la Ohrida – Sfântul Nicolae Velimirovici.
Text revizuit și îngrijit de teologul și jurnalistul Daniel Caranda: http://revistaviataspirituala.blogspot.com/

Comentarii
Trimiteți un comentariu