Cămara și Lumina: Taina unității în Hristos”

 

​Într-o cetate veche, un ucenic îl întrebă pe Avva al său: „Părinte, de ce Biserica ne cheamă în această duminică să pomenim pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, care au trăit cu atâta vreme în urmă, tocmai acum, aproape de Pogorârea Duhului Sfânt?”

​Bătrânul îl luă de mână și îl duse în fața unei ferestre largi prin care intra lumina soarelui de amiază, lumină care trecea apoi printr-o prismă de cristal, risipindu-se în șapte culori pe peretele alb.

​„Vezi tu, fiule,” îi grăi Avva, „Lumina este una singură, precum Dumnezeirea este una singură. Dar pentru ca noi să putem cuprinde frumusețea ei în această lume căzută, ea are nevoie de acest cristal care să o arate în desăvârșirea ei. Sfinții Părinți de la Niceea nu au creat o nouă credință, ci, ca un cristal curat și sfânt, au lăsat Lumina cea necreată a Dumnezeirii lui Hristos să strălucească în fața lumii fără a fi întunecată de negura ereziilor.

​Ei s-au adunat nu ca să se certe, ci ca să curețe oglinda Bisericii. Ereziile sunt ca un praf care se așază pe geam: nu schimbă soarele, dar ne împiedică pe noi să-l vedem. Părinții au mărturisit că Fiul este de o ființă cu Tatăl, adică este însăși Lumina, nu o rază reflectată. Dacă Hristos nu ar fi Dumnezeu adevărat, atunci Biserica ar fi o casă fără temelie.

​Așadar, prăznuim acești Părinți pentru ca, atunci când va veni Duhul Sfânt la Rusalii, să știm în ce fel de Cămară a inimii noastre Îl primim. Fără mărturisirea lor, am primi un duh străin. Prin mărturisirea lor, primim însăși Viața Veșnică.”

​Ucenicul înțelese atunci că unitatea Bisericii nu este o simplă înțelegere între oameni, ci o păstrare a sângelui și a cuvântului primit de la Apostoli, o pildă pe care trebuie să o urmăm și noi, păstrând credința neîntinată în cămara sufletului nostru.

​Text redactat de teologul și jurnalistul Daniel Caranda.