Candelă aprinsă între Cer și Pământ

 

​— Pildă creștin ortodoxă la Praznicul Înălțării Domnului și pomenirea Sfinților Împărați Constantin și Elena —

​Se spune că într-o veche cetate trăia un creștin evlavios care se minuna adesea de rânduiala praznicelor din luna mai. Într-un an, s-a întâmplat ca sărbătoarea Înălțării Domnului să fie foarte aproape de ziua de pomenire a Sfinților Împărați Constantin și Elena. Îngenuncheat în fața icoanelor, omul s-a rugat: „Doamne, Înălțarea Ta ne arată calea către Cer, lăsându-ne datoria de a fi martori ai Tăi pe pământ. Dar cum putem noi, oameni slabi, să ținem această candelă aprinsă într-o lume plină de prigoană și rătăcire?”

​În acea noapte, creștinul a avut un vis cu totul minunat. Se făcea că se afla pe Muntele Eleonului, privind uimit spre cerul în care Mântuitorul Se înălțase întru slavă. Apostolii stăteau încă cu privirea ațintită spre norul luminos, simțind în inimi deopotrivă dorul după Învățătorul și fiorul marii trimiteri: „Veți fi Mie martori în Ierusalim... și până la marginea pământului.”

​Pe când se gândea cât de grea era această misiune într-un Imperiu Roman stăpânit de întunericul idolesc și de cruzimea arenelor sângeroase, decorul visului s-a schimbat subtil. Cerul de deasupra Eleonului s-a luminat din nou, iar pe el a apărut o Cruce strălucitoare, alcătuită din stele, pe care scria: „În acest Semn vei birui!”.

​Privind mai atent, omul a văzut un împărat pământesc, Constantin, îngenuncheat în fața acelei Cruci cerești, lepădându-și mândria coroanei pentru a primi baia Sfântului Botez. Alături de el, mama sa, evlavioasa Elena, săpa cu lacrimi și osârdie în pământul Golgotei până când a scos la lumină Lemnul Sfânt al Crucii pe care Hristos Își dăduse viața.

​Atunci, un glas blând și plin de autoritate dumnezeiască a răsunat în inima creștinului, tâlcuindu-i vedenia:

​„Priviți și înțelegeți taina! Prin Înălțarea Mea, am deschis porțile Cerului pentru firea omenească și v-am lăsat porunca de a cuceri lumea nu cu săbii, ci cu duhul credinței. Iar sfinții pe care îi prăznuiți, Constantin și maica sa Elena, sunt pilda vie a modului în care roada Înălțării Mele lucrează în istorie. >

Ei au luat Crucea Mea — care părea un semn al înfrângerii și al morții — și au transformat-o în stindard de biruință, dăruind libertate Bisericii Mele. Dacă Înălțarea a ridicat pământul la Cer, Sfinții Împărați au adus rânduiala Cerului pe pământ, ocrotind pe cei prigoniți și apărând dreapta credință la Niceea. Ei sunt candela arzătoare care dovedește că făgăduința Mea rămâne vie în veac.”

​Trezindu-se din somn cu inima plină de o bucurie negrăită, creștinul a înțeles că Înălțarea Domnului nu înseamnă despărțire, ci trimitere la jertfă și mărturisire, iar Sfinții Constantin și Elena sunt dovada istorică a biruinței lui Hristos în lume. De atunci, în fiecare an, el aprindea două lumânări: una ridicată spre cer, pentru slava Domnului Înălțat, și una așezată la baza Crucii, ca mulțumire pentru sfinții care au păzit și ne-au transmis neschimbată Lumina Adevărului.