PILDA CREȘTINĂ ORTODOXĂ

 

​Candela aprinsă dincolo de lăsatul praznicului

​Se povestește că într-un sat ascuns printre munți trăia un bătrân sihastru pe nume Serafim. În fiecare an, de la noaptea Sfintelor Paști și până în miercurea dinaintea Înălțării Domnului – adică la Odovania Învierii – bătrânul nu înceta să își salute puținii ucenici cu vestirea minunată: „Hristos a înviat!”. Fața îi strălucea de o bucurie nepământeană, iar coliba lui părea mereu scăldată într-o lumină lină.

​În marțea dinaintea Odovaniei, un tânăr ucenic, cuprins de o tainică întristare, s-a apropiat de el și l-a întrebat:

— „Avvă, mâine este lăsatul praznicului. Mâine vom cânta pentru ultima dată Hristos a înviat din morți și vom pune rânduiala Ceasurilor Pascale înapoi în Ceaslov, până la anul. Simt că, odată cu plecarea acestei cântări, se va stinge și lumina din sufletul meu, iar întunericul lumii mă va birui din nou. De ce trebuie să se sfârșească această bucurie?”

​Bătrânul Serafim l-a privit cu dragoste, a zâmbit blând și l-a dus în spatele chiliei, unde se afla o grădină mică, plină de trandafiri care abia își deschiseseră bobocii, împrăștiind un parfum deosebit.

​— „Fiule,” a spus sihastrul, „vezi acești trandafiri? Timp de patruzeci de zile, primăvara a turnat peste ei căldură și lumină, iar ei s-au deschis și au umplut toată curtea de mireasmă. Dar spune-mi, dacă mâine soarele s-ar ascunde după nori și primăvara s-ar schimba în zile mai răcoroase, trandafirii își vor lua înapoi parfumul? Își vor strânge petalele ca și cum n-ar fi înflorit niciodată?”

​— „Nu, părinte,” a răspuns tânărul. „Mireasma rămâne în petale, iar frumusețea lor nu piere într-o clipă. Chiar și după ce se vor usca, parfumul lor va rămâne adunat în pământ și în amintirea noastră.”

​— „Vezi, frate?” a urmat bătrânul cu glas cald. „Așa este și cu Odovania Învierii. Cele patruzeci de zile de la Paști și până astăzi au fost primăvara sufletului nostru. Biserica ne-a lăsat să ne scăldăm în lumina deplină, fără postiri aspre, cântând doar bucuria Învierii, pentru ca sufletul nostru să se deschidă ca un trandafir duhovnicesc. Odovania nu înseamnă că Hristos nu mai este înviat, ci înseamnă că perioada de prăznuire văzută se mută înlăuntrul nostru. De mâine, nu mai strigăm pe străzi Hristos a înviat, dar suntem datori să mărturisim Învierea prin faptele noastre. Candela nu se stinge, ci se mută în cămara tainică a inimii. Adevăratul creștin este cel care, chiar și în mijlocul iernii sau al încercărilor, păstrează în suflet mireasma Săptămânii Luminate.”

​Ucenicul a înțeles atunci că bucuria Pascală nu depinde de filele calendarului, ci de statornicia inimii. A îngenuncheat, a sărutat mâna bătrânului și s-a ridicat împăcat, gata să poarte lumina Învierii pe tot parcursul anului.