CAZANIA DUMINICII ORBULUI

 

​(Despre pedeapsa vremelnică a păcătoșilor)

​Frați creștini,

​Cauza orbirii din naștere a orbului, despre care ne povestește Sfânta Evanghelie de astăzi, a arătat-o Domnul Iisus, spunând că acesta s-a născut orb ca să se slăvească Dumnezeu într-însul. Din întrebarea apostolilor: „Cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2), noi vedem că unele suferințe din viața aceasta sunt pedepse de la Dumnezeu pentru păcatele noastre.

​Dar asemenea pedepse, prin care vedem că sunt pedepsiți mulți oameni, aruncă în mare îndoială pe cei slabi în credință, încât unii cârtesc împotriva Proniei înțelepte a Preaputernicului Dumnezeu, spunând că ei văd că sunt pedepsiți, deopotrivă, și drepții și păcătoșii; că văd murind în liniște, în bună pace și nepedepsiți, și pe păcătoși și pe drepți.

​„O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de nepătrunse judecățile Lui și cât de necunoscute căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11, 33-34)

​Noi citim în dumnezeieștile Scripturi că unii păcătoși au fost pedepsiți de Dumnezeu, iar alții au rămas fără pedeapsă. Astfel, Dumnezeu a pedepsit pe Cain, pe Faraon, pe Saul, pe Abesalom, pe Nabucodonosor și pe alți mulți păcătoși. Însă Roboam, Aviud și alți oameni răi și depărtați de credința în Dumnezeu au murit în pace, fără să fi suferit ceva vizibil.

​Oare pentru ce se întâmplă așa și nu cum gândim noi?

• ​Pentru ca faptele bune să fie din libertate, nu din frică: De ar fi pedepsit Dumnezeu în lumea aceasta pe toți cei ce păcătuiesc, faptele bune s-ar fi făcut de frică și nu de bună voie. Atunci ar fi făcut fiecare fapte bune nu pentru că sunt folositoare, ci de groaza unei grabnice pedepse. Dumnezeu, după legile dreptății Lui, nu ar fi putut să încununeze pe cei virtuoși, fiindcă ei s-ar fi supus poruncilor dumnezeiești așa cum se supune calul în frâu și boul în jug, temându-se doar de biciul stăpânului său.
• ​Pentru a adeveri Judecata Viitoare: Dacă ar fi pedepsit Dumnezeu pe toți păcătoșii în viața aceasta, Judecata viitoare ar fi fost de prisos, iar oamenii, văzând răsplătirile imediate, ar fi socotit în mod greșit că sunt muritori și cu sufletul, nu numai cu trupul. Văzând noi că unii păcătoși nu sunt pedepsiți în viața aceasta, și știind că Dumnezeu este prea drept, ne încredințăm că este o altă viață în care se va face dreptatea deplină.

​Taina pedagogiei divine

​Noi citim în Sfintele Scripturi că: „Domnul ceartă pe acela pe care-l iubește și ca un Părinte pedepsește pe fiul care-i este drag” (Pilde 3, 12). Din aceste cuvinte înțelegem că Dumnezeu nu încetează a-i iubi pe păcătoșii pe care-i pedepsește în această viață, căci prin suferință îi cheamă la pocăință și-i primește ca pe fiii Lui. Acest lucru ni-l arată Însuși Dumnezeu prin gura psalmistului, când zice: „Voi certa cu toiag fărădelegile lor și cu bătăi strâmbătățile lor; iar mila Mea nu o voi depărta de la dânșii” (Psalm 88, 32-33). Păcătoșii care nu sunt pedepsiți în viața aceasta și nici nu vin la pocăință își adună loruși toată pedeapsa pentru viața cea veșnică.

​Unii creștini zic că și cu cei drepți la fel se întâmplă: unii drepți sunt fericiți și slăviți în viața aceasta, iar alții pătimesc și sunt prigoniți. Iosif șade în Egipt în castel împărătesc, iar Iov zace pe gunoi, plin de răni. David este înălțat pe scaunul împărătesc, iar Ieremia este aruncat în groapa cu noroi. Daniil este cinstit de Nabucodonosor, Miheea este bătut cu palme peste obraz de Sedechia.

​Pentru aceasta, frați creștini, să nu vă tulburați nicidecum. Sunt slăviți de Dumnezeu unii dintre drepți în această lume pentru ca oamenii, văzându-i pe dânșii, să cinstească faptele bune; iar alții dintre sfinți pătimesc pentru ca să se cearcă de Dumnezeu tăria sufletului lor, să dobândească mai multe răsplătiri și, prin răbdarea lor, să se slăvească Dumnezeu. Pe Iov prin multe suferințe l-a încercat, pentru ca apoi să mărturisească despre dânsul: „Uitatu-te-ai la robul meu Iov, că nu este nici unul ca el pe pământ, fără cusur și drept și temător de Dumnezeu?” (Iov 1, 8).

Pilde de avertizare și chemare la trezire

În vremea de demult, Dumnezeu a dat multe pilde de pedepsirea păcătoșilor. Un om oarecare, sărac, a adunat în ziua sâmbetei — care era sărbătoare la evrei — puține lemne: pentru această călcare, Dumnezeu a poruncit „ca omul acela să moară; cu pietre să fie ucis de către toată obștea” (Numeri 15, 35). Câți dintre creștinii din ziua de azi nu fac aceeași fărădelege și nu iau în seamă sărbătorile, folosind zilele sfinte pentru petreceri necuviincioase, nu pentru biserică și rugăciune!

Ozia, regele iudeilor, fiindcă a îndrăznit și a întins mâna sa asupra chivotului, s-a rănit și a murit acolo (II Regi 6, 6-7). Câți dintre creștinii de astăzi nu întind cu îndrăzneală mâinile lor direct la înseși Preacuratele Taine ale dumnezeieștii Împărtășanii, fără pregătire! Unii răpesc și fură lucrurile din biserici afierosite lui Dumnezeu, iar alții clevetesc și vrăjmășesc pe frații lor. Ei nu rămân însă până la urmă nepedepsiți, chiar dacă acest lucru scapă privirii noastre imediate. Surse și Referințe Bibliografice:

Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Statui, Omilia I (Despre motivul pentru care Dumnezeu îngăduie suferința celor drepți și amână pedepsirea păcătoșilor).

Sfântul Vasile cel Mare – Omilia că Dumnezeu nu este autorul relelor, Colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” (PSB).

Cazania de la Govora (1642) / Cazania lui Varlaam (1643) – Tâlcuiri la Duminica a VI-a după Paști (A Orbului), modele omiletice vechi privind pedagogia divină.

Prof. Dr. Teodor M. Popescu – Problema suferinței în creștinism, Studii Teologice, București.

Teolog și Jurnalist Daniel Caranda – Articole de exegeză și teologie practică, Revista Viața Spirituală.