TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII ORBULUI

 

​Frați creștini,

​Două lucruri de seamă cuprinde Sfânta Evanghelie de astăzi: deschiderea ochilor orbului din naștere și cugetul viclean al fariseilor. Domnul Iisus a luminat pe cel orb; invidia a întunecat pe cei ce vedeau. Domnul Iisus a deschis ochii orbului; invidia a orbit pe cei ce se considerau învățători.

​Binecuvântați creștini, ascultați cu toată luarea aminte tâlcuirea Sfintei Evanghelii de astăzi, ca să vedeți că pe cât Dumnezeu luminează pe om, pe atâta îl întunecă patimile, și să înțelegeți că unii oameni pătimesc în lumea aceasta, pentru ca să se slăvească Dumnezeu. Astfel, Sfânta Evanghelie ne spune că:

​„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un orb din naștere.” (Ioan 9, 1)

​Dar, oare, ce fel de orbire avea orbul acesta? Oare îi erau deschise pleoapele și vătămați ochii? Sau erau închise de tot pleoapele și sănătoși ochii? Din spusele evanghelistului, când zice: „Și a deschis ochii lui” (Ioan 9, 6), se arată că orbul avea ochi, dar pleoapele îi erau închise. Același lucru îl arată și cuvintele celor ce-l întrebau, după tămăduirea lui minunată: „Cum ți s-au deschis ochii?” (Ioan 9, 10).

​„Iar ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9, 2)

​Această întrebare este greu de înțeles, pentru că orbul, născut așa din pântecele maicii sale, când ar fi putut greși ca să se nască orb din cauza păcatelor lui? Înainte de a se naște, el nu putea greși. De asemenea, adaosul cuvintelor „sau părinții lui” nu este potrivit la întrebarea apostolilor, pentru că ei știau din Sfânta Scriptură că Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni pentru păcatele părinților lui, ci pedepsește pe fiecare pentru păcatele sale, după cuvântul Scripturii: „Sufletul care a greșit, acela va muri” (Iezechil 18, 4).

​Fără îndoială, apostolii au făcut întrebarea aceasta luându-se după socotința greșită a fariseilor, care credeau că, după moarte, sufletul omului intră în alt trup pentru curățirea păcatelor lui. Deci, după această greșită credință, bănuiau și ei că orbul a văzut când s-a născut întâia dată, dar că, trăind în trupul său cel dintâi, a săvârșit păcate grele; pentru aceasta s-a născut a doua oară orb, fiind pedepsit în felul acesta. De aceea ucenicii Mântuitorului au pus întrebarea aceasta: „Cine a păcătuit, acesta sau părinții lui?”.

​„Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu într-însul.” (Ioan 9, 3)

​Prin acest scurt răspuns, Domnul a înlăturat credința înșelătoare despre suflet a elinilor și a fariseilor și toată socotința amăgitoare a iudeilor despre păcat. Dar care lucruri ale lui Dumnezeu s-au arătat în acel orb? S-a arătat puterea lui Dumnezeu, care a prefăcut întunericul orbului în lumină. S-a arătat puterea Sa de Ziditor, care a făcut ochi luminoși din tină și din scuipat.

​Dar pentru ce era nevoie de o astfel de vătămare? Pentru ca el să primească îndoiți ochi: ochi trupești, prin care a văzut cele ce sunt în lume, și ochi sufletești, prin care a cunoscut pe Ziditorul lumii. De aceea, după ce Mântuitorul Iisus Hristos a dezlegat nedumerirea apostolilor, a spus mai departe:

​„Mie Mi se cade să fac lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine, până este ziuă; vine noaptea, când nimenea nu poate să lucreze.” (Ioan 9, 4)

​Eu, zice Domnul, cât timp vor fi zilele vieții Mele în această lume, se cade să fac lucrurile lui Dumnezeu, ale Tatălui Meu, adică propovăduirea credinței și minunile mântuitoare. Vine noaptea, adică vine moartea, și atunci nimenea nu poate să mai facă vreo faptă bună. N-a zis Domnul că vine noaptea când Eu nu pot să mai lucrez, ci a zis că vine noaptea când nimenea nu poate să lucreze, fiindcă El, și după moartea Sa cea trupească și după Înviere, lucrează neîncetat. S-a gândit la oameni, care nu mai pot să facă nimic după moartea lor, de vreme ce credința încetează, pocăința este nefolositoare și ostenelile sunt neputincioase. Așa cum ne vom afla în ceasul morții, așa și rămânem.

​„Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt lumina lumii.” (Ioan 9, 5)

​Iisus Hristos este lumina lumii nu numai ca Dumnezeu, Care răsare soarele și stelele, ci și ca om era în lume lumina tuturor faptelor bune, lumina preaslăvită a minunilor, lumina sfântă a credinței. Și spunând că este lumina lumii, El arată îndată, și prin faptă, că este Făcătorul luminii.

​„După ce a zis așa, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat și a uns cu tina ochii orbului.” (Ioan 9, 6)

​Oare nu putea Iisus să lumineze și pe orbul acesta numai prin cuvânt? Fără îndoială că Atotputernicul putea. Pentru ce face, dar, tină din scuipatul Lui și din țărână? Ca să arate că El însuși este făcătorul și ziditorul omului. Precum a făcut trupul omului la vremea zidirii, luând țărână din pământ, tot așa a luat tină când a refăcut ochii orbului.

​„Apoi i-a poruncit: Mergi de te spală la scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuiește: trimis). Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând.” (Ioan 9, 7)

​La acest izvor a trimis Domnul pe orb ca să se spele, pentru ca să se facă și mai vădită minunea, să fie cunoscută de toți cei de pe drum și de la izvor. Și l-a mai trimis ca să încerce credința și ascultarea lui. Orbul s-a supus îndată Domnului și a crezut că va dobândi lumina prin spălarea în apa izvorului Siloamului, care preînchipuia apa Sfântului Botez. Precum orbul, spălându-se într-însa, a lepădat orbirea, tot așa și cei ce se botează se curăță de păcat și se îmbracă cu lumina harului. Pentru aceasta Sfântul Botez se mai numește și luminare.

​„Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb se întrebau: Au nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau că acela este, iar alții ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: Eu sunt!” (Ioan 9, 8-9)

​Dumnezeiescul evanghelist a însemnat și faptul că acest orb „ședea și cerșea”. Cât de mare era iubirea de oameni a Domnului, Care nu trecea cu vederea nici pe oamenii cei mai nebăgați în seamă, ca să ne învețe pe noi milostivirea!

​„Deci îl întrebau: Atunci, cum s-au deschis ochii tăi? El le-a răspuns: Un om care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; apoi mi-a zis: Mergi la izvorul Siloamului și te spală. Și m-am dus, m-am spălat și am dobândit vederea.” (Ioan 9, 10-11)

​Cu mare îndrăzneală, pe scurt și deschis, el a arătat pe Doctorul său și a lămurit chipul vindecării lui.

​„L-au mai întrebat: Unde este acela? Nu știu, le-a răspuns el.” (Ioan 9, 12)

​Întrebarea vecinilor era vicleană, căci se vede lămurit că nu din evlavie, ci din răutate îl întrebau, ca să-L pârască pe Iisus ca pe un defăimător al sâmbetei.

​„L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Căci era într-o zi de sâmbătă, când Iisus a făcut tină și a deschis ochii orbului.” (Ioan 9, 13-14)

​Pentru ce Domnul Iisus i-a vindecat în ziua sâmbetei pe cei suferinzi? Pentru ca să îndrepte credința cea greșită a iudeilor cu privire la ziua sâmbetei și să arate că El este Domnul și Stăpânul Legii, spunându-le: „Sâmbăta s-a făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2, 27).

​„Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea? El le-a răspuns: Tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Și unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzește sâmbăta. Dar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Astfel, era dezbinarea între ei.” (Ioan 9, 15-16)

​Fariseii invidioși refuzau adevărul, în timp ce alții, mai înțelepți, recunoșteau că un om păcătos nu poate să facă astfel de minuni.

​„Deci, iarăși, au pus întrebare celui ce fusese orb: Tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? Iar el a răspuns: Eu zic că este prooroc.” (Ioan 9, 17)

​Orbul a rămas neschimbat și fără frică le-a mărturisit credința lui că Acela care i-a dăruit lumina ochilor este prooroc.

​„Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb și și-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinții celui vindecat de orbire. Așadar i-au întrebat și le-au zis: Acesta este fiul vostru despre care ziceați că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?” (Ioan 9, 18-19)

​Cu vicleșug i-au întrebat fariseii, căutând să-i înfricoșeze pe părinți ca să tăgăduiască adevărul.

​„Atunci părinții lui au răspuns aceste vorbe: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm... Întrebați-l pe el, este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinții lui, pentru că se temeau de iudei...” (Ioan 9, 20-23)

​Părinții s-au temut de excluderea din sinagogă, lăsând mărturia pe seama fiului lor.

​„Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că omul acesta este păcătos.” (Ioan 9, 24)

​Fariseii uneltesc în chip fățarnic: „Dă slavă lui Dumnezeu, iar Hristos n-a făcut nimic”, zic ei.

​„El însă le-a răspuns: De este păcătos nu știu; un lucru știu: că eram orb și acum văd.” (Ioan 9, 25)

​Mărturisind simplu, el a potolit discuția teologică rigidă și a pus înainte faptul de netăgăduit al vindecării sale.

​„Deci au zis către el: Ce ți-a făcut? Cum a deschis ochii tăi? El le-a răspuns: Acum v-am spus și n-ați auzit! Ce voiți să mai auziți? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenicii Lui?” (Ioan 9, 26-27)

​O întrebare plină de curaj care îi lovește direct în mândria lor.

​„Atunci l-au ocărât și i-au zis: Tu ești ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise. Pe acesta însă nu-L știm de unde este.” (Ioan 9, 28-29)

​În trufia lor, fariseii nu-l recunosc pe Hristos, deși Moise însuși scrisese despre El (Deuteronom 18, 15).

​„Omul le-a răspuns și le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea, că voi nu știți de unde este; și totuși El a deschis ochii mei. Și noi știm că pe păcătoși Dumnezeu nu-i ascultă, ci de este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naștere.” (Ioan 9, 30-32)

​Iată cum se împlinește cuvântul: „Domnul înțelepțește orbii” (Psalm 145, 8). Cel neînvățat îi înfruntă pe marii cărturari prin argumente de nezdruncinat.

​„Ei însă au răspuns și i-au zis: În păcate tu te-ai născut cu totul; și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară din sinagogă.” (Ioan 9, 34)

​Nemaiavând argumente, fariseii folosesc forța și îl gonesc din comunitate.

​„Și a auzit Iisus că l-au dat afară. Deci, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred într-Însul? Iar Iisus a grăit către el: L-ai și văzut, căci Cel care vorbește cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne! Și s-a închinat Lui.” (Ioan 9, 35-38)

​Orbul s-a lipsit de sinagogă, dar a aflat pe Stăpânul Bisericii. S-a despărțit de oameni și s-a unit cu Dumnezeu, primind și lumina lăuntrică a credinței pure.

​Așa și nouă, Doamne Iisuse Hristoase, ajută necredinței noastre, ca neîncetat să Te mărturisim ca și orbul cel din naștere și pururea să ne închinăm Ție, Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și de viață purtătorului Tău Duh. Amin!

​Surse și Referințe Bibliografice:

• ​Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Evanghelia de la Ioan, Omilia LVI–LIX, Colecția „Părinți și Scriitori Bisericești” (PSB).
• ​Sfântul Chiril al Alexandriei – Comentariu la Evanghelia după Ioan, Cartea a VI-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
• ​Protopresbiter Mitropolit Nicolae Velimirovici – Predici, Editura Sophia, București (Tâlcuirea Duminicii Orbului).
• ​Arhimandrit Cleopa Ilie – Predici la Duminicile de peste an, Editura Mănăstirea Sihăstria (Despre orbirea duhovnicească și păcatul mândriei).
• ​Teolog și Jurnalist Daniel Caranda – Note exegetice și articole omiletice, Revista Viața Spirituală.