PĂTIMIREA SFÎNTULUI MUCENIC ISIDOR, DIN INSULA HIULUI

 

​În anul dintîi al împărăției lui Decie, a ieșit poruncă împărătească, în toate părțile stăpînirii Romei, ca să se scrie, să se numere ostașii și să se rînduiască cetele. Și au mers corăbiile unui voievod, Numerian, la ostrovul (insula) Hiului, în care erau adunați cei înscriși la oaste. În acea vreme era în ostrovul acela, Sfîntul Isidor, cu neamul din Alexandria. Cu trupul era tare și viteaz, iar cu credința creștin, avînd viață plăcută înaintea lui Dumnezeu. Toate zilele sale și le petrecuse în post și în înfrînare, iar în lucrurile cele bune umbla cu întreagă înțelepciune. De deșertăciunile și desfătările lumii acesteia se ferea și fugea de necurățiile păgînești. Acesta, pentru vitejia sa, s-a scris în oaste și s-a rînduit în ceata lui Numerian.

​După aceea a ieșit altă poruncă de la împărat, ca toți cei ce cinstesc pe Hristos să se închine zeilor păgînești; iar cei ce nu vor să se închine să fie siliți cu munci. Atunci un ostaș oarecare, cu numele Iulie, apropiindu-se de voievodul Numerian, i-a spus că fericitul Isidor este creștin. Deci, voievodul îndată a poruncit să prindă pe sfîntul și să-l pună înaintea nedreptei sale judecăți.

​Întrebat fiind dacă se supune împăratului, Sfîntul Isidor a răspuns: „Și cine sînt zeii voștri, ca eu, fiind creștin, să le aduc jertfă? Oare nu sînt idoli surzi și orbi, neavînd nici o simțire? Chiar de vei ucide trupul meu, dar peste suflet nu vei putea stăpîni”. Numerian, umplîndu-se de mînie, a poruncit să fie bătut cu vine de bou fără milă, însă sfîntul mărturisea neîncetat pe Împăratul Cel ceresc.

​Văzând statornicia sa, voievodul a poruncit să i se taie limba. Dar, prin minune, sfîntul și după tăierea limbii vorbea bine, slăvind pe Hristos, în timp ce voievodul a rămas mut. Prin semne și în scris, Numerian a dat sentința de tăiere a capului. Sfîntul Isidor a mers spre moarte cu bucurie, ca un mielușel fără de prihană, mulțumind lui Dumnezeu. După tăierea capului, trupul său a fost luat în taină de prietenul său Amonie și de dreptcredincioasa Mironia (Miropa), fiind înmormântat cu cinste. La moaștele sale, bolnavii au aflat de-a lungul veacurilor tămăduire, întru slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.

​Repere Biografice și Bibliografice:

• ​Viețile Sfinților pe luna Mai – Retipărite după ediția de la Mănăstirea Neamț (1812).
• ​Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida – Despre martiriul Sfântului Isidor și Sfântei Miropa în Chios.
• ​Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viețile Sfinților – Analiza contextului istoric al persecuțiilor lui Decius.
• ​Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (Mineiul pe luna Mai) – Sursa liturgică pentru pomenirea de la 14 mai.
• ​Autor: Teolog și Jurnalist Daniel Caranda