POMENIREA SFÂNTULUI SFINȚIT MUCENIC PATRICHIE, EPISCOPUL PRUSEI ȘI A CELOR TREI PRESBITERI ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL: ACACHIE, MENANDRU ȘI POLIEN

 

​Mărturisirea din Prusa: Izvoarele vremelnice și Focul cel veșnic

​Într-o lume care tinde tot mai mult să confunde binefacerile Creației cu meritele proprii sau ale unor idoli moderni, pătimirea Sfântului Sfințit Mucenic Patrichie și a celor trei presbiteri ai săi — Acachie, Menandru și Polien — rămâne o oglindă de o actualitate izbitoare. Istoria acestora, care au luat mucenicia pentru Hristos în cetatea Prusei din Asia, în timpul împărăției lui Iulian Apostatul, ne pune în față o confruntare nu doar fizică, ci mai ales spirituală, între logica autosuficienței păgâne și abisul credinței creștine.

​Iunius, trimisul imperial, i-a adus pe acești sfinți la un izvor de apă fierbinte și, încercând să provoace autoritatea credinței, l-a întrebat pe Patrichie:

— „Cine a creat aceste ape termale și vindecătoare, dacă nu zeul nostru Esculap și ceilalți cărora noi ne închinăm?"

​Răspunsul Sfântului Patrichie dărâmă dintr-odată eșafodajul idolatriei:

— „Zeii voștri demoni sunt, iar aceste ape, precum și toate celelalte lucruri din zidire, Hristos Domnul Dumnezeul nostru le-a creat, Căruia singur noi cu evlavie ne închinăm."

​Mucenicul nu neagă darul vindecător al apelor, ci reperează corect Sursa. Păgânismul, în esența lui, se închină făpturii în locul Făcătorului, o ispită care îmbracă adesea haina materialismului sau a zeificării naturii și a științei.

​Trecerea de la dispută la caznă se face prin întrebarea cinică a călăului:

— „Și vă va scăpa pe voi Hristos al vostru, dacă vă voi arunca eu în această apă clocotită?"

​Ceea ce urmează nu este o demonstrație de orgoliu magic, ci o sublimă lecție de abandonare în Pronia Divină. Sfântul a zis:

— „Dacă El voiește, puternic este El să ne păzească nevătămați și întregi, măcar că eu doresc ca în aceste ape să mi se despartă sufletul de trup și veșnic lângă Hristos al meu să fiu. Ci facă-se Sfânta Voia Lui, fără de care niciun fir de păr nu se clintește din capul niciunui om."

​Auzind acestea, trimisul a poruncit ca Patrichie să fie aruncat în apele clocotinde. Stropii ei au sărit în toate părțile, rănindu-i și opărindu-i pe mulți din cei de față, dar sfântul, ale cărui buze se mișcau neîncetat la rugăciune, se afla nevătămat, ca și cum s-ar fi aflat într-o baie de apă bună. În timp ce stropii de apă opăreau necredința celor din jur, sfințenia sa transforma tortura în răcoare duhovnicească.

​Văzând acestea, trimisul puternic tulburat, s-a înfuriat sălbatic și, refuzând să accepte minunea evidentă, a poruncit ca lui Patrichie și celor trei presbiteri împreună cu dânsul să li se taie capetele cu un topor. Neputința tiranului s-a tradus, ca întotdeauna, prin violență oarbă.

​Nevinovații următori ai lui Hristos au mers la tăiere cu rugăciunea pe buze. Tăindu-li-se capetele pe butuc, sufletele lor s-au înălțat la ceruri, în Împărăția Luminii lui Hristos, unde domnesc veșnic. Pentru noi, cei de astăzi, jertfa lor din Prusa este o chemare la trezire: să nu căutăm confortul izvoarelor acestei lumi cu prețul lepădării de Adevăr, ci să ne păstrăm candela credinței aprinsă în mijlocul oricărui vifor.

​Surse bibliografice:

• ​Viețile Sfinților pe luna Mai, Ediția Mănăstirii Sihăstria (Sinaxarul zilei de 19 mai).
• ​Sfântul Dimitrie al Rostovului – Viețile Sfinților, Volumul IX (Luna Mai), Editura Episcopiei Romanului și Hușilor.
• ​Sinaxarul Mare al Bisericii Ortodoxe – Pătimirea Sfântului Patrichie al Prusei și a celor împreună cu el.
• ​Teolog și Jurnalist Daniel Caranda – Editorialele hagiografice și mărturia sângelui în primele veacuri, Revista Viața Spirituală.