PILDA CREȘTINĂ ORTODOXĂ

 

​Oglinda din Lampsac: Candela credinței și cărbunele stins

​În vechime, pe vremea când ighemonul Opidim persecuta cu asprime pe creștinii din Lampsac, trăia în acele ținuturi un bătrân sihastru numit Avva Teodor. Acesta, stând retras în chilia sa din munți, se ruga neîncetat pentru tinerii și mărturisitorii care erau duși la munci în arenele păgâne.

​Într-o noapte, pe când în cetate sfinții mucenici Petru, Dionisie, Andrei, Pavel și fecioara Cristina își pecetluiau credința cu prețul sângelui, Avva Teodor a avut o vedenie insuflată de Duhul Sfânt. Se făcea că se afla în piața cetății, iar în fața lui erau așezate cinci candele de aur, pline cu untdelemn binemirositor, ale căror flăcări urcau până la cer, luminând întreg Elespontul. Acestea erau sufletele celor cinci mărturisitori neprihăniți.

​Lângă ele, un tânăr ostaș adusese un cărbune aprins, încercând să aprindă o a șasea candelă. Cărbunele era sufletul lui Nicomah, cel care strigase inițial că este creștin. Însă, pe când flacăra candelei sale abia începea să pâlpâie sub adierea harului, Nicomah s-a speriat de cruzimea unghiilor de fier și a strigat: „Mă lepăd, jertfesc idolilor!”.

​În acea clipă, bătrânul a văzut cum candela lui Nicomah s-a spart în mii de bucăți, iar cărbunele lui s-a stins dintr-o dată, transformându-se într-un scrum negru și urât mirositor, fiind călcat în picioare de duhurile întunericului. În locul lui, o copilă de numai 16 ani, Sfânta Cristina, a pășit înainte fără teamă, ridicând o candelă simplă de lut. Când torționarii au încercat să o întineze, un înger de lumină a pogorât și a aprins candela ei cu foc ceresc, transformând lutul cel slab într-o nestemată mai strălucitoare decât soarele.

​Trezindu-se din vedenie cu fața plină de lacrimi, Avva Teodor a înțeles tâlcul adânc al celor arătate și a spus ucenicilor săi:

​„Luați aminte, fiilor! Credința nu este o haină de împrumut, pe care o porți doar la zi de sărbătoare și o lepuzi când vine viforul încercării. Nicomah a fugit de o suferință de câteva clipe și a căzut în chinul cel veșnic, pierzându-și sufletul în spumele deznădejdii. Iar sfinții Petru, Dionisie, Andrei, Pavel și Cristina au dat trupul lor cel pământesc ca o jertfă de puțin preț, dar au câștigat odihna cea fără de sfârșit. Să nu ne temem de fiarele acestei lumi, ci de stingerea candelei din sufletul nostru!”

​Surse și Referințe Bibliografice:

• ​Patericul Egiptean – Apoftegme despre statornicia în credință și darul deosebirii duhurilor în vreme de încercare.
• ​Sfântul Dimitrie al Rostovului – Viețile Sfinților pe luna Mai, Pătimirea Sfinților Mucenici din Lampsac, Editura Episcopiei Romanului.
• ​Sfântul Ioan Scărarul – Scara Raiului, Cuvântul 7: „Despre plânsul cel aducător de bucurie” (Tâlcuirea lacrimilor sfintei Cristina pentru cel căzut).
• ​Teolog și Jurnalist Daniel Caranda – Pilde și istorisiri patristice pentru suflet, Revista Viața Spirituală.