SFINȚII MUCENICI PETRU, DIONISIE, ANDREI, PAVEL, CRISTINA, ERACLIE, PAULIN ȘI VENEDIM

 

​În vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, când ostașii lui Hristos își puneau sufletele pentru Domnul lor și când tot pământul se roșea cu sângele mucenicilor, un tânăr frumos cu numele Petru, tare la trup și viteaz cu duhul în sfânta credință creștinească, a fost prins în Lampsac, cetatea Elespontului, și adus la Opidim ighemonul, spre cercetare.

​Deci, ighemonul l-a întrebat:

— „Creștin ești?”

Petru a răspuns:

— „Sunt creștin cu adevărat”.

​Ighemonul îi zicea:

— „Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiților împărați; deci, jertfește marii zeițe Venera”.

Tânărul răspunse:

— „Ighemoane, mă minunez că voiești a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate și desfrânate, care a făcut atâtea fapte urâte, încât îmi este rușine a le pomeni. Oare voi nu pedepsiți pe cei ce îndrăznesc să facă astfel de desfrânări, pe care le-a făcut zeița voastră? Dacă voi o numiți desfrânată, apoi cum să mă închin și să-i aduc jertfă ei? Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu și adevărat, Împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu. Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilință și de laudă”.

​Ighemonul, auzind acestea, a poruncit să-l întindă pe roată, să-i muncească trupul cu lemne și cu fiare și să-i sfărâme oasele. Robul lui Dumnezeu, cu cât era muncit mai mult, cu atât se arăta mai tare și viteaz în puterea lui Hristos, Care îl întărea. El râdea de nebunia ighemonului și, ridicându-și ochii spre cer, zicea: „Mulțumescu-Ți, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atâta tărie și răbdare! Învrednicește-mă încă până la sfârșit să biruiesc puterea vrăjmașului cel păgân”. După aceasta, ighemonul, văzând că prin munci nu poate să-l biruiască pe acel viteaz tânăr creștin, a poruncit să-i taie capul cu sabia.

​Mărturisirea din Troada și căderea lui Nicomah

​În acea vreme, un oarecare Dionisie, bărbat creștin, a fost prins și ținut legat în temniță. Ighemonul, voind să se ducă din Lampsac în Troada, care se învecina cu Elespontul, a poruncit să fie aduși doi ostași cu numele Andrei și Pavel, de neam din Mesopotamia, prinși de păgâni pentru credința lor. Împreună cu ei a fost adus și un oarecare Nicomah, care striga neîncetat: „Sunt creștin!”.

​Ighemonul a întrebat pe Andrei și pe Pavel:

— „Voi ce ziceți că sunteți?”

Ei au răspuns:

— „Și noi tot creștini suntem”.

​Ighemonul a zis către Nicomah:

— „Jertfește zeilor, după porunca împăratului!”

Nicomah răspunse:

— „Nu știi că creștinii nu aduc jertfe idolilor?”

​Atunci ighemonul a poruncit să-l dezbrace, să-l spânzure și să-i chinuiască trupul, strujindu-l cu unghii de fier. Nicomah, fiind muncit astfel, când era aproape de sfârșitul său și voia să câștige cununa, deodată a pierdut-o. Schimbându-se din mărturisirea cea bună, s-a lepădat de Hristos și a strigat, zicând: „Eu niciodată n-am fost creștin; deci, sunt gata a jertfi zeilor”.

​Atunci îndată au încetat a-l munci. Dar, când ticălosul călcător de lege a adus jertfă idolilor și s-a închinat lor, îndată a căzut asupra lui diavolul și l-a trântit la pământ. Astfel se îndrăcea, mușcându-și limba cu dinții și curgându-i spume de sânge, până ce cu greu și-a lepădat ticălosul său suflet.

​Curajul Sfintei Fecioare Cristina

​Pe când se întâmpla aceasta, o creștină oarecare, fecioară de 16 ani cu numele Cristina, a strigat din popor către cel ce se îndrăcea:

— „O, ticălosule și pierdutule, pentru ce ți-ai dobândit munca cea veșnică și nespusă pentru un scurt timp de scăpare?”

​Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit s-o prindă și s-o aducă la el. Apoi a întrebat-o:

— „Ești creștină?”

Fecioara răspunse:

— „Sunt creștină și plâng pentru pierderea acelui om ticălos, care n-a răbdat muncile cele de puțină vreme, ca astfel să poată câștiga odihna cea veșnică”.

​Ighemonul a grăit către dânsa:

— „De aceea, Atena și Venera cea mare au voit de l-au răpit de aici; voiesc ca să aduci și tu jertfă zeilor acestora, ca să nu fii batjocorită cu rușine și arsă de vie în foc”. Sfânta răspunse: „Dumnezeul meu este mai mare decât tine! De aceea, nu mă tem de îngrozirile tale, pentru că nădăjduiesc spre Dânsul că mă va apăra și-mi va da răbdare în toate”.

​Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfrânați ca s-o batjocorească, iar pe Andrei și pe Pavel a poruncit să-i arunce în temniță, unde era și Dionisie. Dar când tinerii au dus-o în casa lor, îndată s-a stins în trupurile lor focul cel firesc al desfrânării și n-au putut să se atingă de ea. La miezul nopții s-a arătat lângă fecioară un tânăr prealuminos, iar toată casa s-a umplut de o lumină negrăită.

​Tinerii, de frică, au căzut ca morți. Venindu-și în simțiri, s-au plecat la picioarele sfintei, rugând-o să mijlocească pentru ei. Ea le-a zis: „Nu vă temeți! Dar să știți că tânărul pe care l-ați văzut este sfântul înger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre păzirea fecioriei mele”. Și astfel, sfânta fecioară a rămas curată.

​Biruința Mucenicilor

​A doua zi, poporul cetății, îndemnat de popii păgânești, a cerut de la ighemon pe creștinii din temniță. Scoaterea lor în fața mulțimii a adus o nouă mărturisire din partea sfinților Dionisie, Andrei și Pavel: „Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l știm, nici n-am cinstit vreodată pe alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos”.

​Ighemonul a poruncit mai întâi să-i bată pe mucenici și după aceea să-i lase în voia mulțimii. Poporul, legându-i cu funii de picioare, i-a târât până afară din cetate pentru a-i ucide cu pietre. Pe când îi ucideau, Sfânta fecioară Cristina a alergat la acel loc, strigând și căzând peste trupurile lor: „Să mor și eu cu voi pe pământ, ca împreună să viețuim în cer”.

​Aflând ighemonul că fecioara a scăpat nevătămată și s-a alăturat sfinților, a poruncit s-o tragă la o parte și să-i taie capul cu sabia. Astfel s-au sfârșit: Sfântul Petru prin roată și sabie, Sfinții Dionisie, Andrei și Pavel uciși cu pietre, iar Sfânta Cristina prin tăierea capului, în timpul împăratului Deciu.

​Sfinții Eraclie, Paulin și Venedim

​În mod asemănător, Sfinții Mucenici Eraclie, Paulin și Venedim, cetățeni ai Atenei, au propovăduit acolo cu multă îndrăzneală pe Hristos, îndemnând pe popor să se lepede de idoli. Prinși și aduși în fața stăpânitorului Atenei, ei au numit idolii păgânești ceea ce erau în fapt: pietre nesimțite și lemne făcute de mâini omenești. După ce au suferit multe feluri de chinuri, au fost aruncați într-un cuptor aprins, unde s-au sfârșit cu pace, luând cununile cele nestricăcioase de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

​Surse și Referințe Bibliografice:

• ​Viețile Sfinților pe luna Mai, Ediția Mănăstirii Sihăstria (Sinaxarul zilei de 18 mai).
• ​Sfântul Dimitrie al Rostovului – Viețile Sfinților, Volumul IX (Luna Mai), Editura Episcopiei Romanului și Hușilor.
• ​Acta Sanctorum – Martyrium Sancti Petri, Dionysii, Andreae, Pauli et Christinae (Lampsaci in Hellesponto).
• ​Proloagele de la Ohrida, Sfântul Nicolae Velimirovici, Tălmăcirea mărturiilor din Lampsac și Atena.
• ​Teolog și Jurnalist Daniel Caranda – Studii hagiografice și mărturii patristice, Revista Viața Spirituală.