PILDA CREȘTINĂ ORTODOXĂ

La

 

​Taina izvorului curățitor și ochii orbitori ai mândriei

​Se povestește că în vremurile de demult, în cetatea Prusiei, trăia un tânăr ucenic pe nume Toma, care îl urma pe Sfântul Episcop Patrichie. Toma era un tânăr râvnitor, însă purta în sinea lui o mare nedumerire: cum de Dumnezeu îngăduise ca păgânii să stăpânească peste acele ținuturi binecuvântate și să ridice capiști idolești chiar lângă izvoarele calde făcute de El?

​Într-o zi, pe când Sfântul Patrichie se afla în lanțuri, așteptând judecata ighemonului Iulie, Toma s-a apropiat de el cu teamă și l-a întrebat:

— „Părinte, de ce lăsăm ca acești dregători fărădelege să se mândrească cu tămăduirile din apele calde, zicând că sunt darul zeului Esculap? Nu ar fi mai drept ca Dumnezeu să sechestreze aceste izvoare, ca păgânii să nu se mai poată folosi de ele?”

​Sfântul arhiereu, privindu-l cu multă blândețe, i-a răspuns printr-o pildă:

— „Fiule, închipuiește-ți un tată bogat care a sădit o livadă minunată cu pomi roditori și a săpat la mijloc un izvor cu apă dulce și curată, pentru ca toți copiii lui să se hrănească și să își potolească setea. Însă, unii dintre copii, rătăcindu-se cu mintea, au început să creadă că nu tatăl lor a făcut livada, ci o sperietoare de ciori pe care o așezaseră în colțul grădinii. Ori de câte ori luau mere din pomi, ei mergeau și mulțumeau sperietorii, aducându-i daruri. Spune-mi, Toma, ce ar trebui să facă tatăl? Să taie pomii și să usuce izvorul, pedepsindu-i pe toți, sau să lase soarele să răsară și ploaia să cadă peste livadă, așteptând cu răbdare ca ochii lor să se deschidă?”

​Toma a lăsat capul în jos și a răspuns:

— „Cred că tatăl ar lăsa livada să rodească, din dragoste, sperând că într-o zi copiii vor înțelege cine este adevăratul lor binefăcător.”

​— „Vezi, fiule?” a urmat Sfântul Patrichie. „Așa este și cu Dumnezeul nostru. El a lăsat izvoarele calde din Prusia ca dovadă a purtării Sale de grijă pentru tot neamul omenesc. Ighemonul se scaldă în ele, se vindecă trupește, dar rămâne orb cu sufletul, închinându-se idolilor pietrificați. Însă minunea cea mare nu este vindecarea trupului, ci statornicia duhului. Căci atunci când prigonitorii ne vor arunca în aceste ape clocotitoare, ei vor vedea că focul lăuntric al credinței noastre este mai puternic decât fierbințeala izvoarelor pământești. Apa caldă le vindecă lor neputințele trupului pentru o vreme, dar pe noi, apa clocotită primită pentru Hristos, ne va spăla de orice tină și ne va strămuta în izvorul cel veșnic al Împărăției.”

​Trecând prin cuptorul muceniciei, Toma a văzut cum cuvintele bătrânului său episcop s-au împlinit întocmai: în timp ce stropii izvorului opăreau necredința chinuitorilor, Sfântul Patrichie ședea neschimbat în clocotul apelor ca într-o răcoreală cerească, lăudând pe Dumnezeu.

​Surse bibliografice:

• ​Proloagele de la Ohrida, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sinaxarul zilei de 19 mai.
• ​Sfântul Dimitrie al Rostovului – Viețile Sfinților, Pătimirea Sfântului Patrichie al Prusiei.
• ​Teolog și Jurnalist Daniel Caranda – Pilde patristice și tâlcuiri pentru suflet, Revista Viața Spirituală.