Viața Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul

 

​În timpul persecuției împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu, s-a pornit o mare prigoană contra creștinilor. În urma victoriei obținute în anul 297 contra perșilor, Maximian Galeriu, socotind pe nedrept că îndeosebi creștinii sunt vinovați de slăbirea și decăderea Imperiului Roman, a hotărât îndepărtarea soldaților creștini din armată, sub pretextul că aceștia nu dădeau dovadă de vitejie, refuzând să ucidă fără milă în timpul luptelor pe dușmanii imperiului.

​La Durostor, în provincia Moesia Inferior, a fost dus la judecată ostașul creștin Iuliu, în fața dregătorului local Maxim. Acestuia i s-a raportat că veteranul Iuliu refuză să asculte de poruncile împăraților de a jertfi zeilor. Iuliu a confirmat cu demnitate acuzațiile: „Nu disprețuiesc poruncile, desigur. Dar eu sunt creștin și nu pot face ceea ce vrei. Căci nu se cuvine să uit pe Dumnezeul meu Cel adevărat și viu”.

​Dregătorul Maxim a încercat să-l înduplece prin simplitatea actului cerut: „Ce lucru mare este să tămâiezi statuile zeilor și ale împăraților și să pleci!”. Însă Iuliu a mărturisit: „Nu pot să disprețuiesc poruncile dumnezeiești și să mă arăt necredincios Dumnezeului meu”. Veteranul și-a reamintit cariera militară ireproșabilă: de șase ori mersese la război și luptase fără a fi mai prejos decât alții. „După gradul meu, sunt acum veteran. Mă tem totdeauna de Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, și Îi datorez neîncetat ascultare”, a adăugat el.

​Auzind acestea, Maxim l-a îndemnat cu blândețe, promițându-i o mare răsplată dacă va jertfi zeilor. Iuliu însă a rostit cu îndrăzneală: „Nu fac ceea ce dorești, ca să nu ajung la osânda cea veșnică”. Dregătorul a insistat, oferindu-i libertatea de a merge la casa sa cu leafa pentru cei douăzeci de ani de serviciu, promițând că nimeni nu-l va mai supăra. Iuliu i-a replicat tăios că banii satanei și sfatul viclean nu-l vor lipsi de lumina cea veșnică, cerând să fie judecat ca un creștin.

​Discuția a culminat cu amenințarea cu moartea. Maxim i-a spus: „De nu vei jertfi zeilor, îți voi tăia capul”. Iuliu a răspuns: „Bine ai gândit. Te rog deci, preabunule, să îndeplinești gândul tău, ca să se desăvârșească juruințele mele”. Când Maxim a încercat să minimalizeze divinitatea lui Hristos, numindu-L „un om răstignit și mort”, Iuliu a mărturisit: „Acela a murit pentru păcatele noastre ca să ne dăruiască viața veșnică. Hristos Dumnezeu rămâne în vecii vecilor”.

​Văzând credința sa de neclintit, Maxim a dat sentința: „Iuliu, nevoind să se supună poruncilor împăraților, primește pedeapsa tăierii capului”. Pe drumul spre locul de osândă, Sfântul Iuliu l-a încurajat pe un alt ostaș creștin, Isihie, promițându-i că se vor reîntâlni în Împărăția Cerurilor. Ajuns la locul execuției, Sfântul Iuliu s-a legat la ochi, și-a acoperit capul și s-a rugat: „Doamne, Iisuse Hristoase, pentru numele Căruia pătimesc acestea, Te rog să binevoiești a primi sufletul meu cu sfinții Tăi martiri”. Astfel, prin tăierea capului, Preafericitul Iuliu a pus sfârșit vieții pământești, trecând la viața veșnică întru Hristos.

​Listă Biografică și Bibliografică

• ​Pr. Prof. dr. Ioan Rămureanu – Autorul principal al textului, specialist în patrologie și istoria bisericească universală.
• ​Acta Martyrum – Documentele oficiale ale martiriului sfinților din primele secole.
• ​Sinaxarul Bisericii Ortodoxe – Sursa hagiografică pentru prăznuirea Sfântului Iuliu Veteranul (27 mai).
• ​Martiri și sfinți din Dacia și Scythia Minor – Studii istorice privind prezența creștină în provincia Moesia Inferior.