O comoară ascunsă în pământ, dar niciodată pierdută

 

​Se povestește că un tânăr ucenic, tulburat de asprimea vremurilor în care sfintele icoane și moaște erau prigonite și distruse, l-a întrebat pe duhovnicul său:

— Părinte, cum îngăduie Dumnezeu ca cele mai sfinte odoare ale noastre, precum cinstitul Cap al Sfântului Ioan Botezătorul, să fie îngropate în pământ și ascunse de ochii credincioșilor din cauza urii oamenilor? Nu este aceasta o înfrângere a luminii?

​Bătrânul l-a privit cu blândețe, a luat un bob de grâu în palmă și i-a răspuns:

— Vezi acest bob, fiule? Dacă îl ții la suprafață, pe o stâncă, s-ar putea să fie mâncat de păsări sau călcat în picioare. Dar dacă îl îngropi în adâncul pământului, la întuneric, el nu dispare. Acolo, în taină, Dumnezeu îi pregătește clipa să rodească și să aducă la viață un spic întreg de aur.

​Așa s-a întâmplat și cu sfântul Cap al Înaintemergătorului. A fost ascuns în pământul de la Comane nu pentru a fi uitat, ci pentru a fi ocrotit de urgia prigonitorilor. Când furtuna a trecut și Biserica a regăsit pacea, Dumnezeu a scos din nou la lumină această comoară duhovnicească, aducând-o cu mare cinste în Cetatea Împărătească.

​Morala: Pilda celei de-a treia aflări a Capului Sfântului Ioan ne învață că Adevărul și Sfințenia nu pot fi îngropate pentru totdeauna. Chiar și atunci când viața ne obligă să ne ascundem credința sau când trecem prin perioade de întuneric și încercare, ceea ce este curat și binecuvântat în inima noastră va ieși întotdeauna la lumină, la timpul rânduit de Dumnezeu, spre biruința binelui.