Pilda Ostașului și a Cetății Cerești ​Se spune că, în vremea marilor prigoane, un ostaș veteran pe nume Iuliu a fost chemat în fața dregătorului cetății. Dregătorul, văzându-l pe Iuliu bărbat destoinic și cu o viață de slujire militară impecabilă, a dorit să-l scape de pedeapsă. ​— Iuliu, i-a spus dregătorul cu viclenie, ești un bărbat înțelept. De ce să-ți pierzi viața pentru un om răstignit? Jertfește zeilor și îți voi da înapoi leafa pe 20 de ani și te vei întoarce la casa ta, în siguranță. Oare nu este mai de preț viața pe care o poți trăi acum, alături de ai tăi? ​Iuliu, privind drept în ochii dregătorului, a scos din traistă un ștergar alb și l-a întins pe masă. ​— Stăpâne, a răspuns veteranul, această leafă pe care mi-o promiți este ca praful de pe cizmele mele după o zi de marș. Se șterge la prima ploaie. Dacă aș alege să trăiesc în această lume, tăgăduindu-L pe Hristos, aș alege să trăiesc într-o cetate care se dărâmă în fiecare clipă. Eu am ales cetatea care nu are ziduri de piatră, ci temelii în veșnicie. Dacă aleg să mor astăzi pentru Împăratul meu, voi trăi neîncetat. Iar dacă aleg să trăiesc astăzi prin minciună, voi muri în fiecare zi din restul vieții mele. ​Dregătorul a tăcut, neputând înțelege cum un ostaș care a văzut atâtea războaie se poate teme de un Dumnezeu nevăzut mai mult decât de sabia sa. Iuliu, însă, a privit spre cer, acolo unde știa că îl așteaptă cununa pe care niciun împărat pământesc nu o poate oferi. ​Când a fost dus la locul de osândă, Iuliu nu a privit înapoi spre aurul sau odihna pe care le-a refuzat. S-a legat singur la ochi cu ștergarul alb, ca și cum s-ar fi pregătit de o nuntă, nu de o execuție, grăbindu-se să ajungă în Împărăția unde ostașii nu mai poartă săbii, ci se bucură de pacea neîncetată.

 Se spune că, în vremea marilor prigoane, un ostaș veteran pe nume Iuliu a fost chemat în fața dregătorului cetății. Dregătorul, văzându-l pe Iuliu bărbat destoinic și cu o viață de slujire militară impecabilă, a dorit să-l scape de pedeapsă.

— Iuliu, i-a spus dregătorul cu viclenie, ești un bărbat înțelept. De ce să-ți pierzi viața pentru un om răstignit? Jertfește zeilor și îți voi da înapoi leafa pe 20 de ani și te vei întoarce la casa ta, în siguranță. Oare nu este mai de preț viața pe care o poți trăi acum, alături de ai tăi?

Iuliu, privind drept în ochii dregătorului, a scos din traistă un ștergar alb și l-a întins pe masă.

— Stăpâne, a răspuns veteranul, această leafă pe care mi-o promiți este ca praful de pe cizmele mele după o zi de marș. Se șterge la prima ploaie. Dacă aș alege să trăiesc în această lume, tăgăduindu-L pe Hristos, aș alege să trăiesc într-o cetate care se dărâmă în fiecare clipă. Eu am ales cetatea care nu are ziduri de piatră, ci temelii în veșnicie. Dacă aleg să mor astăzi pentru Împăratul meu, voi trăi neîncetat. Iar dacă aleg să trăiesc astăzi prin minciună, voi muri în fiecare zi din restul vieții mele.

Dregătorul a tăcut, neputând înțelege cum un ostaș care a văzut atâtea războaie se poate teme de un Dumnezeu nevăzut mai mult decât de sabia sa. Iuliu, însă, a privit spre cer, acolo unde știa că îl așteaptă cununa pe care niciun împărat pământesc nu o poate oferi.

Când a fost dus la locul de osândă, Iuliu nu a privit înapoi spre aurul sau odihna pe care le-a refuzat. S-a legat singur la ochi cu ștergarul alb, ca și cum s-ar fi pregătit de o nuntă, nu de o execuție, grăbindu-se să ajungă în Împărăția unde ostașii nu mai poartă săbii, ci se bucură de pacea neîncetată.

Învățătură:

Așa cum Sfântul Iuliu a ales „aurul” veșniciei în locul „leafelor” trecătoare, și noi suntem chemați să ne întrebăm: pentru ce „cetate” luptăm în fiecare zi? Alegem confortul clipei sau statornicia în credința care ne dă viață dincolo de hotarele morții?

✍️ Autor: Teolog și jurnalist Daniel Caranda

📖 Articol complet: https://revistaviataviataspirituala.blogspot.com/