Pilda celor trei pietre și a sculptorului

 

Într-un atelier modest de la marginea unui sat, un sculptor bătrân a adus trei bucăți mari de piatră cioplită din munte.

Prima piatră era plină de colțuri și crăpături, dar când sculptorul a atins-o cu dalta, piatra a început să se tânguiască: „Nu mă lovi! Fiecare lovitură mă doare prea tare! Lasă-mă așa cum sunt.” Văzând suferința ei, sculptorul a lăsat-o deoparte și a folosit-o drept treaptă la intrarea în atelier, unde toți oamenii se ștergeau pe picioare.

A doua piatră era netedă și părea puternică. Când sculptorul a început să lucreze asupra ei, piatra a răbdat primele lovituri, dar la mijlocul drumului s-a speriat de efort și a zis: „Aici îmi este hotarul! Am răbdat destul, nu mai vreau nicio șlefuire.” Sculptorul s-a oprit, iar piatra a rămas la colțul gardului, folosită doar pentru a sprijini o poartă veche.

A treia piatră, deși era cea mai brută și mai grea, a stat tăcută. Când dalta o lovea aprig și din ea săreau așchii, piatra șoptea doar atât: „Meștere, furează-mă așa cum știi tu că e mai bine. Am încredere în mâinile tale.” Cu fiecare lovitură, chipul tăinuit din ea ieșea la lumină. După multe zile de trudă și dăruire, sculptorul a descoperit din ea o icoană minunată, care a fost așezată la loc de cinste în altarul bisericii din sat, unde mii de credincioși veneau să se închine și să afle mângâiere.

Morală: Încercările și greutățile vieții sunt precum dalta Sculptorului Ceresc. Dacă ne împotrivim fiecărei provocări sau renunțăm la jumătatea drumului, rămânem neșlefuiți și ne irosim chemarea. Însă dacă primim încercările cu răbdare, smerenie și credință, îngăduim ca din sufletul nostru să se lumineze chipul cel mai curat și cel mai frumos, menit să fie spre bucuria și sprijinul celor din jur.