Pilda celor trei vase și a Apei Vii

 

​Într-o mănăstire veche din munți, un bătrân duhovnic numit Părintele Paisie și-a chemat la el trei ucenici la revărsatul zorilor. Le-a dăruit fiecăruia câte un vas de lut și le-a spus:

​— Ucenicii mei, mergeți la izvorul din valea mănăstirii și aduceți-mi apă curată. Însă fiți cu luare-aminte la felul în care purtați vasul.

​Primul ucenic a mers grăbit la izvor, a umplut vasul până la margine și a plecat înapoi spre mănăstire. Însă, dorind să ajungă cât mai repede pentru a arăta bătrânului hărnicia sa, alerga fără să se uite pe unde calcă. Pe drum, s-a împiedicat de pietre, apa s-a vărsat în mare parte, iar vasul s-a umplut de praf și frunze uscate. Când a ajuns la duhovnic, apa lui era tulbure și puţină.

​Al doilea ucenic a umplut vasul, dar s-a oprit pe drum să vorbească cu alți drumeți. A lăsat vasul neacoperit la marginea potecii în timp ce asculta zvonurile și grijile lumii. Până să ajungă la mănăstire, soarele puternic evaporase o bună parte din apă, iar praf purtat de vânt se așezase peste ea.

​Al treilea ucenic a luat vasul, l-a spălat mai întâi bine la izvor, l-a umplut cu apă curată și l-a acoperit cu o pânză albă. A pășit spre mănăstire cu rugăciunea în minte și în inimă, privind la fiecare pas pentru a nu se împiedica și neîntorcându-și privirea nici la stânga, nici la dreapta. Când a ajuns înaintea bătrânului, apa din vasul său era la fel de limpede și proaspătă ca la izvor.

​Bătrânul duhovnic a privit cele trei vase, a zâmbit cu blândețe și le-a zis:

​— Vasul este sufletul omului, iar Apa cea Vie este harul Duhului Sfânt pe care îl primim prin rugăciune și Taine. Primul ucenic a pierdut harul din pricina mândriei și a grabei neduhovnicești. Al doilea l-a pierdut lăsându-se furat de grijile și vorbele de prisos ale lumii. Doar cel de-al treilea a păstrat harul neîntinat, pentru că a unit paza minții cu smerenia și rugăciunea.

​Morala:

Harul lui Dumnezeu se dăruiește fiecăruia dintre noi, însă păstrarea lui cere paza inimii, smerenie și atenție duhovnicească. Zgomotul lumii, graba nemăsurată și răspândirea minții usucă viața lăuntrică; doar prin rugăciune stăruitoare și paza gândurilor putem păstra curat vasul sufletului nostru.