Pilda celor trei pietre și a bătrânului sihastru

 

​Un tânăr frământat de gânduri a urcat într-o zi la chilie la un bătrân sihastru și l-a întrebat:

— Părinte, cum pot să-mi păstrez inima curată și liniștită într-o lume plină de răutate, tulburare și nemulțumire?

​Bătrânul l-a privit cu blândețe, s-a aplecat și a cules de pe jos trei pietre: una plină de noroi uscat, una colțuroasă și ascuțită, iar a treia netedă și curată, șlefuită de apa unui râu.

​Apoi i-a spus tânărului:

— Inima omului este ca aceste trei pietre. Prima piatră este purtată de cel care strânge în sufletul său greșelile altora, neiertarea și judecata. Noroiul se uscă pe ea și o face grea, întunecând orice lumină. A doua piatră este a celui care răspunde la rău cu rău, la mânie cu mânie. Colțurile ei ascuțite rănesc pe oricine se apropie de el și, în final, îl rănesc chiar pe el însuși.

​Bătrânul a luat cea de-a treia piatră și a lăsat-o să cadă într-un vas cu apă curată.

​— A treia piatră este inima celui care se roagă, iartă și își pune toată nădejdea în Dumnezeu. Așa cum apa șlefuiește piatra și o curăță fără zgomot, tot așa harul Duhului Sfânt netezește aspritățile sufletului prin răbdare și smerenie.

​Morala:

Nu putem împiedica încercările sau răutățile lumii să atingă sufletul nostru, dar putem alege cum răspundem: adunând noroiul judecății, ascuțind colțurile mâniei sau lăsându-ne inima curățată și șlefuită de apa vie a rugăciunii și a iertării.