Luna octombrie în 8 zile: Pomenirea Cuvioasei maicii noastre Pelaghia (+457)

 

​Această Sfântă a trăit pe vremea Soborului celui a toată lume de la Calcedon (451), fiind comediană în Antiohia. Pe atunci se numea Margareta și, mai înainte de a cunoaște dreapta credință a creștinilor, ducea o viață de plăcere și desfrânare, până într-o zi când, Dumnezeu, atingându-i cugetul, o făcu să-și schimbe viața, să se întoarcă la El. Adunând patriarhul Antiohiei, în cetatea sa, un sobor de mai mulți episcopi, unul din ei, Sfântul Non, a fost rugat să spună poporului cuvântul lui Dumnezeu. Pe când propovăduia el în fața bisericii, iată că se oprește la ușa bisericii vestita comediană Margareta, înconjurată de un alai întreg de tineri și de tinere, îmbrăcați în veșminte scumpe și purtând brățări de aur. Și ea era atât de frumoasă, încât oamenii nu se puteau sătura privind-o. Și, oprindu-se printre credincioși, alaiul ei umplea văzduhul de bună mireasmă și de arome. Și episcopii, și-au întors ochii de la ea, ca de la un mare păcat. Singur, episcopul Non a privit-o îndelung și a grăit: "Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită, se va milostivi și de această femeie, lucrul mâinilor Sale." Iar Margareta s-a oprit deodată, ascultând cuvântul sfântului episcop. Și, îndreptându-se către cei credincioși, episcopul Non a zis: "Luați aminte la femeia aceasta, de la care eu multă învățătură am aflat. Socotiți câte ceasuri a zăbovit în camera ei, spălându-se în îmbrăcându-se cu ales veșmânt și împodobindu-se la oglindă cu multă grijă, numai ca să se arate mai frumoasă decât celelalte femei, în fața oamenilor. Iar noi, care dorim din toată inima să fim bineplăcuți lui Dumnezeu, ne lenevim și nu ne silim să împodobim păcătosul nostru suflet, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinței, nici să-l împodobim cu mărgăritarele faptelor bune, ca să se înfățișeze cu veșmânt cuviincios în fața lui Dumnezeu".

​Și s-a cutremurat Margareta de cuvântul episcopului și cu ochii plini de lacrimi și-a schimbat viața și-l rugă pe bătrânul Non să-i arate calea mântuirii. Deci, învățând-o cele de trebuință, iar ea pocăindu-se cu adevărat, a primit harul Sfântului Botez și s-a numit Pelaghia. Și, liberând pe robii pe care îi avea și împărțindu-și averea la săraci, la văduve și la orfani, s-a retras la o mănăstire, în viață curată, în smerenie și în rugăciune. Iar mai pe urmă, tăinuindu-se, s-a îmbrăcat în haină aspră de păr, și, ducându-se la Ierusalim, și-a zidit o chilie de schivnic pe muntele Măslinilor. Și s-a închis în această chilie, trăind după voia lui Dumnezeu cealaltă viață ce i-a mai rămas, iar, după trei ani de zile, a răposat cu pace în Domnul. Dumnezeului nostru slavă!

​Bibliografie

• ​Proloagele de la Ohrida, Sfântul Nicolae Velimirovici.
• ​Sinaxarul Bisericii Ortodoxe (Pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Pelaghia, 8 octombrie).
• ​Revista Viața Spirituală, teolog și jurnalist Daniel Caranda.