TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A TREIZECI ȘI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

 

Frați creștini,

Duminica trecută am aflat, din Sfânta Evanghelie, despre călătoria pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos spre cetatea Ierihon, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime de oameni. La intrarea în Ierihon, Mântuitorul a vindecat pe orbul care stătea la marginea drumului și cerșea, și care a mers apoi după Dânsul, slăvind pe Dumnezeu pentru însănătoșirea ochilor săi. Împreună cu el, tot poporul care văzuse minunea vindecării celui orb, dădea laudă lui Dumnezeu. Cu acest alai, a intrat Iisus Hristos în Ierihon, străbătând cetatea, pe drumul care ducea spre Ierusalim, căci Ierusalimul era locul către care se îndrepta Mântuitorul de data aceasta. Sfânta Evanghelie de astăzi, istorisind, în continuare, cele întâmplate cu prilejul acesta, ne spune că:

„În vremea aceea, când trecea Iisus prin Ierihon, iată că un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși și era bogat, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea, de mulțime, pentru că era mic de stat“. (Luca 19, 1-3)

Zaheu, mai-marele vameșilor, auzind vestea despre minunile cele preaslăvite ale Domnului Hristos și mai cu seamă despre minunea făcută cu puțin mai înainte, cu vindecarea orbului de la intrarea în Ierihon, și văzând mulțimea care mergea după Iisus, căuta să vadă și el pe Iisus, ale Cărui fapte minunate ajunseseră cunoscute până departe. Zaheu căuta să vadă pe Iisus, dar, fiindcă între dânsul și Iisus era mulțime multă de popor, iar el mai era și mic de stat, nu putea să-L vadă,

„Atunci el, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă“. (Luca 19, 4)

Zaheu, știind calea pe unde avea să treacă Iisus Hristos și zărind pe această cale un dud înalt, a alergat înaintea Domnului Iisus și a mulțimii și, suindu-se în el, sta acolo ca să vadă pe Iisus Hristos, când avea să treacă pe lângă dud. Căldura credinței și dorința pocăinței au aprins deodată inima lui. De aceea a alergat și s-a suit în acest copac, silindu-se în tot chipul să vadă pe Învățătorul credinței și Dătătorul iertării păcatelor.

„Dar când a sosit la locul acela, Iisus cătând în sus, a strigat către el: „Zaheu, grăbește-te și te dă jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta“. Și el s-a dat jos degrabă, și L-a primit cu bucurie“. (Luca 19, 5-6)

Iubitorul de oameni, ca Dumnezeu, a cunoscut frământarea sufletului lui Zaheu și dorința cea aprinsă a inimii lui. De aceea, când a venit la locul unde era dudul în care se suise Zaheu, și-a ridicat ochii Săi în sus, și uitându-se la el, i-a strigat: „Zaheu, grăbește-te și te dă jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta“. Auzind Zaheu acestea, s-a umplut de mare bucurie și, grăbindu-se, îndată s-a dat jos și a primit pe Domnul Iisus în casa lui. Dorința cea mare, ca să vadă pe Domnul, osârdia cea multă, ca să alerge înainte și să se suie în dud, și bucuria cea adevărată, care l-a cuprins, când a văzut pe Domnul că se uită la el și-i zice: „Zaheu,... astăzi, trebuie să rămân în casa ta“, arată curat că Zaheu a fost pregătit sufletește ca să primească învățătura credinței în Hristos și să se pocăiască de păcatele sale. Iar Iisus, ca un adânc cunoscător de inimi, văzând starea sufletului lui Zaheu, cătând în sus, l-a văzut și chemându-l pe nume, i-a spus că vine în casa lui.

„Văzând însă aceasta, toți murmurau și ziceau: a intrat să poposească la un om păcătos“. (Luca 19, 7)

Iudeii socoteau păcătoși pe toți vameșii și cu atât mai mult pe mai-marii vameșilor, cum era Zaheu, pentru că aceștia, adunând dajdiile împărătești, făceau multe nedreptăți și silnicii. De aceea se fereau de a petrece laolaltă cu dânșii. Deci mulțimea, văzând că Iisus s-a dus în casa lui Zaheu, mai-marele vameșilor, ca să rămână acolo, s-a mâniat și cârtea împotriva lui Iisus Hristos, necunoscând nici pocăința lui Zaheu și nici scopul cel mântuitor al Domnului. Dar mulțimea nu trebuia să cârtească, mai înainte de a vedea ce avea să facă Zaheu, când Iisus a intrat în casa lui.

„Atunci Zaheu, stând în fața Domnului, a zis: iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor; și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit“ (Luca 19, 8)

Iată cât era de osârduitor și pregătit Zaheu, pentru pocăință și fapte bune. Când a intrat Iisus în casa lui, a stătut înaintea Lui și îndată a zis către El: Doamne, iată, pentru dragostea Ta, jumătate din averea mea o dau săracilor și de am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Dar, oare, de unde vine această rânduială? Pe ce temelie și-a întărit Zaheu făgăduiala? Darea unei jumătăți din averea lui la săraci nu putea avea altă temelie, decât numai bunăvoința lui. Atât a făgăduit să dea pentru săraci, cât a vrut. Iar răsplătirea împătrită a celor nedreptățiți avea temelie în legile lui Dumnezeu date prin Moise, care spuneau: „Dacă va fura cineva un bou sau o oaie și le va junghia, sau le va vinde, cinci boi să plătească pentru un bou și patru oi pentru o oaie“ (Ieșire 22, 1); „iar dacă se va prinde furul și se va afla în mâna lui furtișagul viu, de la asin până la oaie, îndoit să le plătească“ (Ieșire 22, 4). Acestea se făceau dacă stăpânul lucrului prindea pe fur. Iar dacă cel ce a nedreptățit mărturisea de bunăvoie păcatul lui, atunci întorcea numai capetele și a cincea parte din capete. Zaheu, de bunăvoie făcâdu-se judecător al lui însuși, a hotărât să întoarcă celor pe care i-a nedreptățit nu numai capetele și a cincea parte din capete, ci împătrit. Un astfel de judecător aspru și drept este conștiința omului, când omul se smerește și se întoarce la Dumnezeu.

„Iar Iisus a zis către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și el este fiu al lui Avraam“. (Luca 19, 9)

Iisus Hristos a zis: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia“, în loc de astăzi s-a dat iertare de păcate și mântuire sufletului lui Zaheu, pentru că astăzi, întorcându-se la Dumnezeu și săvârșind faptele lui Avraam, adică dreptatea și milostenia, a arătat că și el este un adevărat fiu al lui Avraam și vrednic de mântuirea cea veșnică. De aceea Iisus a adăugat:

„Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut“. (Luca 19, 10)

Această zicere este asemenea cu aceea pe care a rostit-o Domnul, într-alt loc: „Pentru că nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință“ (Marcu 2, 17). Cu aceasta Iisus a astupat gura celor ce cârteau și a potolit mânia lor; căci, dacă Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să caute și să mântuiască pe cei pierduți, și a văzut dinainte pe Zaheu că era pierdut și se pocăia, atunci trebuia într-adevăr să-l caute și să-l mântuiască pe el. De aceea l-a și căutat, strigând la el: „Zaheu, grăbește-te și te dă jos“, și apoi a venit în casa lui. Iar când și-a arătat Zaheu pocăința, pe care am auzit-o, atunci Mântuitorul a rostit către dânsul cuvintele iertării: „Astăzi s-a făcut mântuirea casei acesteia“.

Ascultând și noi, frați creștini, glasul Mântuitorului din Evanghelia de astăzi și înțelegând că nu este păcat, oricât de mare, pe care dragostea cea nesfârșită de oameni a lui Dumnezeu să nu-l ierte, când păcătosul se căiește cu adevărat și rupând-o cu viața de păcat de mai înainte se îndreaptă cu hotărâre pe calea împlinirii voii lui Dumnezeu, să ne străduim prin pocăință și binefaceri, pentru ca, întocmai ca Zaheu, să ne învrednicim și noi, de mântuirea sufletului nostru. Amin!