Matei 16, 20-24
20 Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Hristosul. 21 De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învie. 22 Și Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească, zicându-I: „Fie-Ți milă de Tine, Doamne!, asta să nu Ți se întâmple!“ 23 Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: „Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi eștif, că nu le cugeți pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!“ 24 Atunci Iisus le-a zis ucenicilor Săi: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu