Tesaloniceni 2, 13-17; 3, 1-5
13 Dar noi datori suntem ca'ntotdeauna să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru voi, fraților iubiți de Domnul, că dintru'nceput v'a ales Dumnezeu spre mântuire întru sfințirea duhului și credința adevărului, 14 la care v'a chemat prin Evanghelia noastră, ca să dobândiți voi slava Domnului nostru Iisus Hristos. 15 Astfel că, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastrăh. 16 Iar Însuși Domnul nostru Iisus Hristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi și prin harul Său ne-a dat veșnică mângâiere și bună nădejde, 17 să vă mângâie inimilei și să le întărească în tot lucrul și cuvântul bun.
1 În sfârșit, fraților, rugați-vă pentru noi, pentru ca cuvântul Domnului să-și plinească alergareaa și să fie slăvit așa cum e și la voi 2 și să ne izbăvim de oamenii nesocotiți și răi; căci credința nu le e dată tuturor. 3 Dar credinciosb este Domnul, Cel ce vă va întări și vă va păzi de Cel-Rău. 4 Cât despre voi, încredințați suntem în Domnul că pe cele ce vi le poruncim le faceți și le veți face. 5 Iar Domnul să vă îndrepte inimile spre iubirea lui Dumnezeu și spre răbdarea Iui Hristos!
Comentarii
Trimiteți un comentariu