Întru această zi, cuvânt de laudă a Sfântului Prooroc Ilie, al Preacuviosului și de Dumnezeu purtătorului, Părintele nostru Efrem Sirul

Liniște dați-mi mie, plecați-vă auzurile voastre, ca să tâlcuiesc povestirea Sfântului, slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, care a arătat râvna fierbinte, sârguindu-se totdeauna, ca să-i înduplece pe toți să se închine Unuia Dumnezeu. Căci, dacă a văzut poporul făcând multe nelegiuiri și abătându-se de la Dumnezeu și închinându-se idolilor, umplându-se de mânie și ochiul râvnei, în sus, țintindu-l, săgetând cerul prin vorbire, a ajuns, prin cuvânt până la cer. După ce a văzut poporul, atât de rătăcit de draci, și având nădejdea și încredințarea că îl va scoate din rătăcire, după ce a văzut poporul smerit de mulțimea idolilor și pe toți proorocii mincinoși adunați acolo, Ilie, umplându-se de râvnă și de multă mânie, a slobozit cuvânt, cu jurământ asupra poporului, celui fără de lege; cerul l-a legat, norii, ca să nu plouă, i-a pecetluit, l-a înduplecat pe Dumnezeu cel milostiv, să împlinească rugăciunea robului Său, vrând să arate păcătoșilor puterea și tăria bunului Stăpân, și s-a jurat înaintea Lui, zicând: "Viu este Domnul, a zis, Căruia îi stau înainte, că nu se va pogorî ploaie, nici rouă pe pământ, decât numai prin cuvintele gurii și buzele mele". Și minune preaslăvită s-a făcut cu duhul, că milostivul Dumnezeu, după ce a auzit cuvântul robului sau plin de râvnă, îndată a împlinit proorocia lui, pe care a spus-o din râvna dumnezeiască. Și, după ce s-a încuiat cerul și s-au pecetluit norii, s-au uscat toate cele de pe fața pământului. Viile s-au uscat, grâul nu a răsărit, toți pomii roditori și-au ascuns roadele lor, pământul nu și-a mai dat roadele sale, pășune nu s-a arătat pe pământ, în scurt, s-a ascuns toată verdeața de pe pământ și copacii s-au uscat și, prin hotărârea lui Ilie, și apele de pe el au secat Și era vedere cumplită și foarte dureroasă, precum odinioară, în vremea lui Noe. Că nu numai oamenii mureau, ci și dobitoacele și fiarele și păsările.

0, Ilie, râvnitorule spre bine, gândește-te că numai oamenii au păcătuit, înaintea Domnului, fiind amăgiți de vrăjmașul, dar pruncii, ce au păcătuit ? Dobitoacele, fiarele și păsările ce au greșit ? Că, și pe acestea toate, le-ai dat la moarte. Măcar pe acestea, care sunt nevinovate, miluiește-le și dă ploaie pe pământ. Însă lui Ilie, celui fierbinte în rugăciune, nimic nu-i păsă de unele ca acestea. Cei bogați au pierit și ei de foame și de sete, nefiind ploaie. Cu toate acestea, Stăpânul tuturor, Care, de-a pururea, vrea să miluiască neamul oamenilor, toate le folosește, ca să-l facă pe Ilie milostiv, iar, după ce a văzut că nu se pleacă să se împace și să lase mânia, atunci, l-a trimis pe Ilie, să se roage de o văduvă, care era necăjită și foarte săracă. Și, după ce a sosit, Ilie, acolo unde i s-a poruncit. a văzut o văduvă, adunând niște lemnișoare. Deci, cunoscând sărăcia ei, în care se afla, se rușina Ilie să cuvânteze și să grăiască spre ea. Însă, cu toate că se rușina, a împlinit porunca și, îndrăznind, cu sfială a striga, zicând: "O, femeie, îmi vei aduce mie puțină apă să beau ?" Că legase apă, să nu plouă pe pământ. Și văduva a strigat către Ilie. "0, râvnitorule spre bine, dacă prin jurământul limbii tale, ai legat cerurile, ca să nu plouă pe pământ, cum îndrăznești să ceri de la mine apă ? Dacă prin limba ta, ai înfrânat-o și o ții uscând pământul și îngropi toate cele de pe el, de unde-ți voi da ție apa ?" Iar el, îndată, s-a umilit de cuvântul văduvei și s-a pornit, întru el, partea milostivirii. Iar văduva, auzind glasul Proorocului, a făgăduit să-i dea lui apă, pe care el a cerut-o. Și, ducându-se ea să-i aducă, ce a zis Ilie, către ea: "Îmi vei aduce, în mâna ta, și o bucată de pâine, să mănânc". Iar ea, îndată, a strigat către Ilie: "Viu este Domnul Dumnezeu, că nu am azima coaptă în spuza, decât un pumn de făină în vadra mea, asemena, încă, și puțin untdelemn într-un urcior. Pentru aceea, am adunat aceste lemnișoare, ca să fac o azimă mie și fiului meu, să mâncăm și să murim". Și, după ce a auzit și sugrumat fiind de foame, Ilie cugetă în sine, să aducă dezlegare de legături. Că, auzind graiurile cele jalnice ale văduvei, îndată a grăit către ea cuvânt plin de îndurerare, zicând: "Intră, deci, și fă-mi, mie întâi, o azimioară și, apoi, vei face și ție și fiului tău, că acestea zice Domnul: Vadra de făină nu va lipsi, nici untdelemn din urcior nu va scădea, până când va da Domnul ploaie pe pământ și va odrăsli, ca și mai înainte, hrana tuturor oamenilor". Încât, chiar și nevrând, a făcut dezlegare legăturilor cerului. Căci osteneala foamei, l-a silit pe el să facă aceasta.

Deci, a trimis Dumnezeu moarte copilului văduvei, trăgând pe Ilie ca să poruncească dezlegare legăturilor, iar văduva, când a văzut moartea fiului ei, venind cu lacrimi la Prooroc, i-a zis lui: "Vai mie, Proorocul al lui Dumnezeu, râvnitorule, mai mult decât toți, ai adus această durere și plângere nevindecată sufletului meu. De ce mai trăiesc pe pământ, eu ticăloasă, dacă pe fiul meu, pe care îl aveam l-ai dat morții ? Am cunoscut, că, din pricina ta, a murit fiul meu. Mai înainte de a veni tu aici, era sănătos fiul meu. Căci în foamete cumplită și în sete neasemănată, pe care tu le-ai adus asupra pămâtului, am trăit, iar acum, după ce ai venit tu la mine, dătător de hrană arătându-te, te-ai făcut pierzător al fiului meu unul-născut și, scăpând de foame, leșin de bocete. Și, socotind că te voi avea ajutor, te-ai făcut vânzător. Împreună locuitor primindu-te pe tine, am fost lipsită de fiul meu. Hrănindu-ne pe noi, în foamete, pe el l-ai dat morții. Ai hrănit și ai omorât pe unul născut fiul meu; m-ai lipsit pe mine de nădejdea mea. Pe ochiul bătrâneților mele, pe care îl aveam. L-ai stins cu moartea. Mângâierea mea, pe care o aveam, venind tu, am pierdut-o. La întâlnirea ta, am fost lipsită de copilul meu. Că ce folos îmi este mie, având făina și untdelemn și saturarea de bucate, după ce fiul meu a murit ? Mai de folos îmi era mie că, împreună cu toți, să pier, decât, sătulă, să mă lipsesc de fiul meu. Că cine va mânca acestea, pe care mi le-ai dat ? Ce câștig îmi este mie, să am hrană, spre saturare, după ce am fost lipsită de slavă unuia-născut fiului meu ? Pier tânguindu-mă, și suspin pentru el. O, de nu te-aș mai fi văzut pe tine, nici n-aș mai fi auzit vorbirea ta".

Și se vedea văduvă, grăind acestea cu tânguire și lăcrimând la picioarele lui Ilie. Dar Ilie, râvnitorul spre bine, după ce a auzit-o, s-a sârguit spre rugăciune, mâhnindu-se cu sufletul; și, stând, rugă pe Dumnezeu, zicând: "Dezleagă, Stăpâne, legăturile morții de la fiul văduvei; și-l înviază pe el". Iar Preamilostivul Dumnezeu a zis, prin cuvânt către dânsul: "Dezleagă și tu cerul, pe care, cu limba ta, l-ai legat; și, atunci, prin cuvânt, voi dezlega și Eu legăturile morții, pe care, cu înțelepciune, pentru tine, le-am adus asupră-i. Caută și vezi Ilie, câtă mulțime de bătrâni și de tineri, de prunci și de maici au pierit, caută și vezi lacrimile lumii întregi, cum cad, plângând și cerând ploaie. Tu, văzând o singură femeie lăcrimând, pentru fiul ei, ți se pare că ești milostiv, dar toată lumea, tânguindu-se, lăcrimează, ca toată piere, și văzând-o, tu o treci cu vederea. Știu că, râvnind pentru Mine, ai adus asupra ei certare. Știu, Ilie, că nu este altul asemena ție". Atunci a zis Ilie către Stăpânul său: "Dă viața copilului și dezleagă cerul, numai izbăvește-mă de lacrimile văduvei; ca să nu mă mai întristeze, plângând". Și, înviind copilul și luându-l pe el, Ilie l-a dat mamei sale. Iar văduva, luându-și pe fiul ei, a zis, cu bucurie mare, către Ilie: "Acum te-am cunoscut că ești, cu adevărat, omul lui Dumnezeu și grăi adevărat este în gura ta". Atunci a zis Dumnezeu către Ilie: "Mergi și spune lui Ahab, că voi da, și Eu, ploaie pe pământ". Și, venind către Ahab, Ilie a zis către el: "Domnul va da ploaie pe pământul Său". Și, adunând tot poporul lui Israel, au fost înjunghiați preoții cei ce jertfeau lui Baal. Și, întorcându-i pe toți, să creadă în Dumnezeul cel viu, Ilie s-a înălțat, în car de foc, spre cer, întru cutremur mare, lăsându-și cojocul asupra lui Elisei. Iar Dumnezeului nostru să-I fie, de la noi, slavă și cinste în vecii vecilor! Amin.