Sfînta Mironosiță și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena

Sfînta Maria, numită Magdalena, a fost ucenița și mironosița lui Hristos cea dintîi și cea mai mare decît toate mironosițele și purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminția lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala și de unde s-a și numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pămînt a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, după judecățile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dînsa, precum Însuși zice despre orbul din naștere. Tot prin voința dumnezeiască și spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită și supărată de șapte duhuri necurate.

Auzind ea de Hristos, Mîntuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetățile și satele Galileii, că tămăduia toate bolile și neputințele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înșii, propovăduia Evanghelia împărăției cerului și cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dînsul și s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiți. Domnul Cel multmilostiv, care cunoștea pe toate mai înainte de facerea lor, a gonit dintr-însa pe cei șapte diavoli muncitori cumpliți, făcînd-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar și cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoștinței adevărului, făcînd-o să cunoască pe Mesia Cel așteptat și să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mîntuirea lumii.

De atunci, Sfînta Maria Magdalena s-a făcut uceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, pînă la patimile Lui cele de bună voie, pînă la moartea pe cruce și pînă la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturisește despre aceasta Sfîntul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau și femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era și Maria Magdalena.

Celelalte femei mironosițe erau: Maria, mama lui Iacob și a lui Iosi, adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa și Salomeea, mama fiilor lui Zevedei; Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod; Suzana și cele două surori ale lui Lazăr, Marta și Maria.

Această sfîntă mironosiță petrecea nedezlipită de Hristos și de Preacurata Lui Maică, mai mult decît toate. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întîi decît pe celelalte, ca pe o iubitoare de Hristos și de Maica Lui și ca pe o mai osîrdnică slujitoare Maicii Domnului și Mîntuitorului nostru. Ea, în vremea răstignirii Lui, stătea lîngă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născă-toare de Dumnezeu și cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos. Pe de o parte, plîngea și se tînguia cu amar pentru Dînsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plîngea și se jelea ca o Maică fără de mîngîiere, pentru preaiubitul ei Fiu, al cărui suflet i l-a pătruns sabia, după cum spusese bătrînul Simeon mai înainte. Deci, inima sfintei fecioare, fiind slăbită cu totul, Sfînta Maria Magdalena, pe cît îi era cu putință, împreună cu celelalte, o mîngîia și o sprijinea, făcînd toate pentru ușurarea supărării ei.

După ce s-au dus toți răstignitorii și după ce Hristos Și-a dat sufletul, a venit Iosif din Arimateea cu Nicodim și au luat trupul lui Iisus de pe cruce; deci, Maria Magdalena, căzînd împreună cu Preacurata Lui Maică și cu celelalte, au sărutat sfîntul și îndumnezeitul Lui trup și L-au petrecut pînă la mormînt. După ce L-au pus în mormînt, prăvălind piatra pe ușa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif și cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfînta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lîngă mormînt, după cum zice Sfîntul Matei Evanghelistul: Era și Maria Magdalena și cealaltă Marie, adică Născătoarea de Dumnezeu, șezînd în preajma mormîntului.

Dar, fiindcă atunci era Vineri, seara tîrziu și după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus și ele să se odihnească în casa lor. Deci, Sîmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfîntul Luca Evanghelistul. După ce a trecut Sîmbăta, cînd se lumina de ziua întîia a săptămînii, după cum scrie Sfîntul Matei Evanghelistul, care istorisește cea dintîi mergere a femeilor la mormînt, care lumina spre Duminică, a venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, adică Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormîntul; pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decît toți, n-a putut să rabde pînă ce se vor pregăti și celelalte miro-nosițe. Deci, aflînd pe Maria Magdalena împreună alergătoare și întocmai ca dînsa cu sîrguința, cu durerea și dorința - pentru aceea se pomenește de toți cei patru evangheliști -, a venit după miezul nopții la mormînt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormîntul. Aceasta este cea dintîi ducere a cinstitelor și sfintelor femei la mormîntul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istorisește Sfîntul Matei Evanghelistul.

Apropiindu-se ele de mormînt, iată s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborînd din cer și venind, a răsturnat piatra de pe mormînt și a stat deasupra ei. Îngerul venise să vestească că a înviat Domnul! Deci, evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieșit Mîntuitorul din mormînt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra și a stat deasupra ei. Că Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune ca un Dumnezeu, cînd piatra era peste mormînt, a ieșit dintr-însul, precum și în seara aceleiași Duminici, ușile fiind încuiate, a intrat la ucenicii Săi. Și zice: Chipul lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada și de frica lui s-au cutremurat străjerii, rămînînd ca morți. Îngerul a zis către femei: Nu vă temeți, știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut Domnul; și, ducîndu-vă, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți.

Vedeți că îngerul nu le-a mustrat, nici le-a spăimîntat, ci a vorbit cu blîndețe către dînsele: Nu vă temeți, știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați...? Și nu numai aceasta, dar le cheamă să vadă și locul unde a fost pus trupul Lui, zicîndu-le: Veniți de vedeți unde a zăcut. El le și sfătuiește să se ducă să spună ucenicilor că Domnul a înviat, zicîndu-le: Degrabă mergînd, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți.... Pentru ce așa? Ca să se arate din amorțirea străjerilor, din cutremurul care a urmat și din vorbirea cea cu blîndețe, că aceasta este cea dintîi ducere la mormînt a femeilor, iar nu după cum socotesc alții.

Deci, aceste două femei, adică Preasfînta Fecioară, Născătoa-rea de Dumnezeu și Maria Magdalena, ducîndu-se de la mormînt, cu frică și cu bucurie mare, să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dînsele îngerul, le-a întîmpinat Însuși Dumnezeu, Cuvîntul cel întrupat, și le-a zis: Bucurați-vă! Ele, căzînd, s-au închinat Lui și, cuprinzîndu-I picioarele le-au sărutat. Deci, Domnul nu le-a certat cînd s-au atins de Dînsul, căci Îl vedeau întîi; ba, dimpotrivă, le-a îmbărbătat și le-a făcut fără de temere, zicînd: Nu vă temeți, ci duceți-vă și spuneți fraților Mei să se ducă în Galileea; că acolo Mă vor vedea. Ele, ducîndu-se la ucenici, le-au vestit lor și tuturor celor ce erau împreună cu ei, glasul îngerului și al Domnului că L-au văzut pe El. Dar nu numai aceasta, ci și picioarele Lui le-au cuprins. Ucenicii Domnului, din pricina multei și negrăitei întristări ce li s-a făcut cu răstignirea Dascălului lor, nu sufereau nici să le audă. Însă, pentru Magdalena, după cum mi se pare, nici un cuvînt n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru că o cinsteau și se rușinau de dînsa, au zis în sine, că covîrșirea mîhnirii a amăgit-o, tulburîndu-i mintea, vederea, auzirea și pipăirea. Dar sufletul ei cel curat și strălucit a fost încredințat cu dinadinsul de toate acelea care le-a văzut și le-a pătimit; și a cugetat în sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii și nemaiducîndu-se la mormînt.

Maria Magdalena, crezînd mai mult apostolilor, decît celor văzute și pipăite de ea însăși, era mică la credință, neîncrezîndu-se unei vederi. Deci, socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe Maria și pe alte femei și iarăși s-au dus cu aromate la mormînt, în aceeași noapte, fiind încă dimineață, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; și au intrat în mormînt cu cele ce erau cu ea și nu se dumireau în sinea lor. Atunci au stat înaintea lor doi bărbați, care nu erau alții decît doi sfinți îngeri, îmbrăcați în haine albe. Temîndu-se ele de acea vedere, îngerii au zis către ele: Ce căutați pe Cel viu cu cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat!

Deci, luați aminte, iubiților, cum se arată, că nu este aceasta întîia mergere a femeilor la mormînt, ci a doua. Lucru necuviincios era ca, pe femeile care nu văzuseră nimic și nu auziseră de Învierea Domnului, să le certe și să le mustre sfinții îngeri, zicîndu-le: Ce căutați pe Cel viu cu cei morți...? Arătat este că ele au auzit mai înainte toate acestea, de la cei ce au văzut de față pe Domnul și au auzit de la El mesajul către ucenici, dar n-au crezut. Pentru acestea le certau îngerii și încă pentru că erau și bărbați cu ele. Și cine zice acestea? Sfîntul Luca Evanghelistul. Iată ce zice el: Iar în prima zi după Sîmbătă (Duminică), foarte de dimineață, au venit femeile la mormînt, aducînd aromatele cele ce le gătiseră... După aceea, nu numai că le-au certat îngerii, dar le-au și zis: Aduceți-vă aminte, cum v-a grăit, pe cînd era cu voi în Galileea, zicînd că se cădea Fiului Omului, să se dea în mîinile oamenilor păcătoși, să se răstignească și a treia zi să învieze... Atunci ele și-au adus aminte de cuvintele Lui.

Plecînd acei bărbați, femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci, Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormîntul, iar celelalte o dată. Se zice că cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bîrfeală și nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfîntul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormînt.

După acestea, duhul Mariei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici acum pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bîrfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculîndu-se de dimineață s-a dus la mormînt, pentru a treia oară și a văzut piatra răsturnată de pe ușa mormîntului. Deci, a alergat la Simon Petru și la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, căci se necăjea cu sufletul, împreună cu Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, vestind ucenicilor întîia mergere la mormînt și învierea lui Hristos, dar nu le-au crezut. Apoi, venind foarte de dimineață împreună cu alte femei și bărbați, și atunci cuvintele ei s-au arătat ca o bîrfeală. Ea se necăjea nu numai că nu au crezut-o, dar nici nu s-a sculat cineva dintre ei să se ducă la mormînt cel puțin și să vadă. Ci, fie de frica iudeilor, fie de multa și negrăita mîhnire, ședeau toți ca niște morți. Singur Petru, după a doua vestire a femeilor, s-a sculat și s-a dus singur la mormînt, dar nu s-a mai aplecat spre el, căci nu îndrăznea să intre, fie pentru că se credea nevrednic, fie că-și aducea aminte de lepădarea sa de Dînsul; poate și pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.

Pentru acestea, Maria Magdalena, arzînd cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul și Binefăcătorul său și fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormînt iarăși de dimineață și aflînd piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, gîndind în sine acestea: "Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăși voi ridica strigare împotriva mea că sînt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, cînd le-am vestit învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci, știu ce voi face: voi grăi celor mai mari și mai fierbinți cu dragostea către Hristos, adică lui Petru și lui Ioan. Aceștia, însă, au auzit mai înainte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar de frica iudeilor, se îndoiau de această minune, ca și cum nimic n-ar fi auzit. Deci, cum îi voi deștepta pe ei, numai să meargă la mormînt și să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face: nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăși în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut".

Deci, Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru și la Ioan și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormînt și nu știu unde L-au pus. Ca și cum ar fi zis astfel: "Ascultați-mă pe mine robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morți, ori nu; deci, eu nu știu ce să vă spun vouă; dar, una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormînt. Pentru aceea sînteți datori a vă sîrgui să cunoașteți cine este acela care L-a luat și unde L-a pus". Văzut-ai înțelepciunea acestei femei? Că de nu vom zice că astfel s-a sfătuit în sine, vom cădea în socoteli fără de rînduială și nepotrivite; ca și cum aceea care I-a pipăit picioarele Lui, împreună cu Preasfînta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, și a auzit de la îngeri a doua oară că S-a sculat Domnul, n-ar fi spus drept. Iar din aceea că le-a vorbit ca de un mort, că au luat pe Domnul meu din mormînt și nu știu unde L-au pus..., este arătat că răspunsul ei era meșteșugit și înțelept; deci, îndată i-a plecat a merge la mormînt!

După ce au pornit acești doi ucenici la mormînt, ea le-a urmat lor. Ucenicii, intrînd în mormînt, au văzut giulgiurile singure zăcînd și mahrama, cu care era înfășurat capul Lui, era învăluită și aruncată într-un colț, iar trupul Lui nicăieri. Deci, atunci au văzut și au crezut că au luat pe Domnul din mormînt, precum le-a spus Maria Magdalena. După aceea și ucenicii s-au întors iar la ai lor, necrezînd nimic despre Înviere și prin necredința lor au aruncat în oarecare îndoială și pe Maria, care se făcuse atît de credincioasă, după ce văzuse și auzise atîtea. Ea socotea acestea în sine din multa evlavie; adică, pînă acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, pînă cînd apostolii nu văzuseră mormîntul și pentru aceea nu credeau în Învierea Domnului. Deci, după ce au văzut că trupul Domnului nu este mormînt, se aflau tot în această credință, adică că l-a furat cineva. Dar este arătat că eu, fiind femeie, am păreri și nu aud nici nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbați luminați de la Dumnezeu, rămîn nerătăciți și nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile.

Maria Magdalena, avînd în mintea sa această socoteală, a rămas plîngînd lîngă mormînt și, după ce s-au dus Petru și Ioan, s-a aplecat iar în mormînt și a văzut doi îngeri îmbrăcați în veșminte albe. Aceia, văzînd-o, au întrebat-o: Femeie, de ce plîngi? Pe cine cauți? Ea a răspuns: Au luat pe Domnul și nu știu unde L-au pus...! Apoi, venind Domnul și văzîndu-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Ea, văzînd că îngerii s-au sculat și, sfiindu-se de dînșii, s-a întors înapoi și, văzînd pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după Înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios și nu se arăta decît numai acelora, cărora voia și cînd voia.

Fiind întrebată de Domnul: Femeie, de ce plîngi? Pe cine cauți? Ea a răspuns asemenea ca și către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormîntul. Deci, a zis către Dînsul: Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu Îl voi lua! Acest răspuns către Domnul și către înger, Maria Magdalena nu l-a făcut cu cugetare și fățărnicie ca mai înainte, precum a făcut către ucenici; că acelora, ca unora ce nu știau, le-a răspuns, ca să-i deștepte pe toți să se ducă la mormînt. Ci, după ce au venit și au văzut că trupul Domnului nu era în mormînt și după ce n-au crezut că a înviat, de aceea s-a îndoit și ea cu gîndul și a pătimit aceasta, pentru că era foarte cucernică. Ea se încredea mai mult apostolilor, decît socotelii sale. Deci ea, fiind schimbată după aceea și încredințată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormînt de cineva, a răspuns așa precum credea în socoteala sa.

Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, cunoscînd inima ei, a strigat către dînsa cu glasul Său cel obișnuit, ca să-L cunoască: Marie! Iar ea, cunoscîndu-i glasul, că a doua oară i se arăta, a căzut la picioarele Lui, ca și la vederea cea dintîi; dar nu a primit-o cu aceiași bucurie, ca întîi, ci a îndepărtat-o de la El, zicînd: Nu te atinge de mine! Deci, mai întîi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele și preacuratele Lui picioare; dar nici o vorbă n-a auzit de la Dînsul. Vezi, că de vreme ce n-a crezut cu adevărat, a îndepărtat-o Mîntuitorul, zicîndu-i: Nu te atinge de Mine!

Atunci, la întîia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă și să-I sărute picioarele, ca mai mult decît cu vederea și cu auzirea să se încredințeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit și S-a îngropat, a înviat. Dar acum o izgonea de la Dînsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbîndu-se după atîta încredințare, a auzit: Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu! Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credință și îi deștepta mintea, aducîndu-i aminte de Părintele Cel ceresc. Domnul a încredințat-o să nu-L socotească a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morți, ci și Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevăratului Dumnezeu și Care S-a făcut om pentru noi. El a zis: Du-te și spune fraților Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru! Maria Magdalena, auzind și văzînd acestea, s-a dus la ucenicii Lui și nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormînt; ci a venit cu multă încredințare și îndrăzneală, spunînd că a văzut pe Domnul și le-a spus ceea ce i-a zis Hristos. Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormîntul Domnului, pe care a scris-o Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu și care s-a făcut foarte de dimineață, fiind încă întuneric.

Acum trebuie să spunem și despre a patra ducere a femeilor la mormînt, ca să se vadă osîrdia, evlavia, dragostea și durerea inimii pe care Sfînta Maria Magdalena o avea către Domnul și Dascălul ei; căci numai ea dintre toate, s-a dus la mormînt de patru ori. Pentru aceea Sfîntul Duh a învrednicit-o pe dînsa să o amintească Sfîntul Marcu în Evanghelia sa. Dar unde este arătat, că a patra ducere la mormînt a femeilor este cea istorisită de Sfîntul Marcu? Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormînt, cînd răsărea soarele. Pe Sfînta Maria Magdalena au pomenit-o toți cei patru evangheliști, după cum s-a zis mai înainte; că Maria Magdalena a venit împre-ună cu celelalte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite. Deci, trecînd sîmbăta, dis-de-dimineață, în prima zi a săptămînii, au venit femeile la mormînt, pe cînd răsărea soarele.

Acum să vedem pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, s-a dus iar împreună cu femeile acelea la mormînt și mai ales ducînd cu sine miruri și aromate, socotind că vor afla trupul în mormînt. Cititorule, ascultă cu luare aminte: Maria Magdalena, încredințîndu-se desăvîrșit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu și mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul și că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic și mama lui Iosi, pe Salomeea și pe alte femei ducîndu-se la mormînt, avînd cu ele aromate, s-a dus împreună cu dînsele, tocmai pe cînd răsărea soarele, nu că se îndoia, ci ca și cum povățuia pe celelalte femei. Ea se bucura și sălta, că a văzut de multe ori mormîntul deșert, iar femeile celelalte, ori că nu auziseră pînă atunci nimic din cele făcute, ori că auziseră rău; de unde se poate vedea, că nimic nu știau cu dinadinsul, căci ziceau: Cine ne va răsturna nouă piatra de pe ușa mormîntului? Dar, căutînd, au văzut că piatra era răsturnată de pe ușa mormîntului, fiindcă era foarte mare.

Vezi, că nici despre piatră nu știau ele bine, precum ne spun Sfinții Evangheliști Matei și Luca. Apoi, intrînd în mormînt, au văzut pe un tînăr șezînd de-a dreapta, îmbrăcat în veșmînt alb, și s-au spăimîntat. Acela nu le-a certat pe ele, precum ne spune Sfîntul Evanghelist Luca, asemenea și Sfîntul Evanghelist Ioan despre Însuși Domnul, căci tînărul știa că atunci veniseră întîi. Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoștea prin bucuria feței ei, că acum venise la mormînt fără să se îndoiască de Învierea Mîntuitorului; ci a venit bucurîndu-se și veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca și îngerul cel dintîi, precum ne spune Sfîntul Evanghelist Matei, zicîndu-le: Nu vă spăimîntați; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutați? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dînsul. Deci, duceți-vă și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea pe El, precum v-a zis vouă. Femeile, ieșind degrabă, au fugit de la mormînt, căci le cuprinsese cutremur și spaimă mare, și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. Din acestea se arată că femeile de mai sus sînt altele, afară de cele de care ne spune Sfîntul Evanghelist Luca și Matei și afară de Maria Magdalena.

Sfînta Maria Magdalena, ucenița și osîrduitoarea lui Hristos, I-a slujit Lui cu dragoste și cu sîrguință și mai înainte de patimi. Ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mîntuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte, văzînd pe Domnul său spînzurat pe Cruce, astfel încît putea cu ușurință să-I numere oasele, capul rănit de spini, fața neavînd chip, mîinile și picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu sulița și tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzînd pe Preacurata Lui Maică, tînguindu-se cu amar și leșinînd de durerea inimii, o sprijinea și o mîngîia.

Acestea toate sînt probe doveditoare pentru adeverirea Învierii lui Hristos. Numai ea a mers de patru ori la Mormîntul Lui și, după a patra întoarcere de la Mormînt, a rămas lîngă Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei, de atunci pînă la Înălțarea Lui la ceruri, nu ca unei maici a Dascălului și a Făcătorului de bine, ci ca unei Maici a Însuși Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor.

După înălțarea Lui la ceruri, a ieșit și ea, ca un apostol, la propovăduire și, străbătînd prin multe țări, a binevestit pe Hristos tuturor păgînilor. Pe mulți i-a adus la cunoștința de Dumnezeu, ca și Sfinții Apostoli, apoi a mers la Roma și a stat înaintea Cezarului Tiberiu, pe care Sfînta Maria Magdalena l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochi. Ea, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Însul, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat și împotriva arhiereilor și i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea și cumplită moarte. După aceasta, ea a plecat din Roma și s-a dus în Efes, la Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostolește la mîntuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul și a fost îngropată la intrarea peșterii, de către Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Tot acolo au adormit și cei șapte sfinți tineri mai pe urmă.

Pe vremea împărăției preaînțeleptului Leon, s-au adus de acolo în Constantinopol cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena și le-a pus în mînăstirea Sfîntului Lazăr, pe care o zidise el. Acolo se săvîrșea prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Preasfîntul și de viață Făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.