I Corinteni 10, 28-33; 11, 1-8


28 Dar dacă cineva vă va spune: Aceasta este din jertfa idolilor!, să nu mâncați, din pricina celui ce v'a spus și pe temei de conștiință - 29 dar conștiința, zic eu, nu a ta, ci a celuilalt; căci de ce să fie libertatea mea judecată de o altă conștiințăl? 30 Dacă eu sunt părtaș întru a da mulțumirem, de ce să fiu defăimat pentru ceea ce mulțumesc? 31 Așa că: ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți. 32 Nu le fiți poticnire nici Iudeilor, nici Elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu, 33 așa cum și eu tuturor le plac întru toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulți, pentru ca ei să se mântuiască.
1 Fiți următori ai mei, așa cum și eu sunt al lui Hristosa. 2 Fraților, vă laud că'ntru toate vă aduceți aminte de mine și păstrați predaniile așa cum vi le-am predat eub. 3 Vreau însă ca voi să știți că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos este Dumnezeuc. 4 Orice bărbat care se roagă sau profetizeazăd având capul acoperit, își face capul de rușine; 5 iar orice femeie care se roagă sau profetizează cu capul neacoperit, își face capul de rușine - căci tot una este ca și cum ar fi rasă. 6 Că dacă o femeie nu se acoperă cu văl, atunci să se tundă! Dar dacă pentru o femeie e rușinos să se tundă ori să se radă, atunci să-și pună văl! 7 Bărbatul nu trebuie să-și acopere capul, de vreme ce el este chip și slavă a lui Dumnezeu; dar femeia este slava bărbatului 8 - pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat,

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta