În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea suirii la cer cea de foc purtătoare a Sfântului, Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Sfântul și marele Profet Ilie, acest înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Profetului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era Preot. Dar nu se găsește nici o urmă despre acestea în relatarea Scripturii pe care o rezumăm în cele ce urmează (conform: III Regi 17-20 ; IV Regi 1 și 2).
Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești.
Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat în schismă încă din vremea lui Ieroboam, lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecută pe Profeți și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închină idolilor Baal și Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege și îi spuse : "Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, în fața căruia stau astăzi ! Nu, nu va fi în acești ani nici rouă nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! ". La cuvintele Profetului o secete groaznică se abătu atunci, ca febră, asupra pământului : totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scapă urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflată dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicată apoi mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, și unde a trăit și sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapă cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineață și carne seară, ca să trezească în profet milă pentru poporul care suferea. Când cascada seca și ea, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul său. În ciuda sărăciei în care se afla, ea puse înainte de toate datoria ospitalității și îndată ce Profetul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făină și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu făină și urciorul său cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă când iată că fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuză pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el și după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.
Seceta își abătuse nenorocirea peste tot ținutul de peste trei ani și mare parte din populație fusese deja decimată ; dar Dumnezeu, respectând jurământul Profetului său, nu voia să își arate milă mai înainte ca Ilie să fi înțeles că el nu dorește moartea păcătoșilor ci întoarcerea lor la credința (Iezechiel 33 :11). Îl trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunța că urgia avea în curând să înceteze. Ilie se arată în fața regelui care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale și îl invită să adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeți ai lui Baal și cei 400 de profeți ai pădurilor sacre întreținuți de infama Izabel. Cînd toată lumea fu adunată, Ilie zise falșilor profeți : " Până când veți șchiopăta în genunchi ? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după el ! Dacă este Baal, atunci duceți-vă la el ! ". El ceru ca doi tauri să fie pregătiți pentru sacrificiu și să fie așezați pe rug, dar fără să aprindă focul și îi lăsă pe falșii profeți să aducă primii sacrificiul. Aceștia îl invocară cu strigăte pe Baal, tăindu-și carnea, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, de teamă ca zeul lor să nu fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înalță un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel, sapa un șanț larg în jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, și porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apa din belșug peste victimă, astfel încât să se umple șanțul. Apoi adresa spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac și al lui Iacov. Pe dată coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul și apă. Tot poporul căzu atunci cu fața la pământ strigând : " Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu ". Din porunca lui Ilie, falșii profeți fură prinși și omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El îl anunță apoi pe Achab ca seceta avea în curând să înceteze, apoi urcă în vârful Carmelului și, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi și mintea adunată în inimă, începu să se roage. De șapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcția mării, iar a șaptea oară un norișor își făcu apariția, cerul se întunecă și ploaie căzu din belșug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.
Când regina Isabel află de masacrul profeților săi, se enervă cumplit și se jură să se răzbune. Ilie, care nu se temuse de mulțimea falșilor profeți, fu părăsit de harul lui Dumnezeu și cuprins de lașitate se ascunse în Bersabeea în pământul lui Iuda. Epuizat de cât mersese în pustiu, se așeză la umbra unui copac și îi ceru lui Dumnezeu să îi ia viața înapoi. Un Înger al Domnului i se arată atunci cu o pâine și un urcior de apă. Acest ajutor dumnezeiesc îl făcu să își reîmprospăteze forțele și putu să meargă 40 de zile în pustiu, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe același loc unde Dumnezeu i se arătase lui Moise, cf. Exod 33). Intră în adâncul stâncii în care se ascunsese în trecut Moise și Dumnezeu îi vorbi noaptea. Ilie răspunse : " Sunt plin de sârguință pentru Domnul atotputernic căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au doborât Altarele tale și Ți-au ucis Profeții, am rămas singur iar ei încearcă să îmi ia viața ". Dumnezeu îi porunci să iasă și să stea pe munte pentru a-l vedea. Se făcu atunci o furtună puternică, munții fură despicați iar stâncile sparte, dar Domnul nu era în furtună ; iar după furtună, un cutremur, dar Domnul nu era în cutremur ; un foc, dar Domnul nu era în foc. După foc se auzi o adiere ușoară. Cum o auzi, Ilie își ascunse fața cu haina sa și se ținu sub peșteră, căci Dumnezeu era în adierea ușoară. Domnul îi spuse că, departe de a fi singurul dintre drepți, alți șapte mii de Israeliți nu își plecaseră genunchii în fața lui Baal și îi porunci să se întoarcă pe același drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei și pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmaș. Găsindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pământului cu 12 perechi de boi, Ilie își aruncă peste el haina lui făcându-l discipolul său (cf. 14 iunie)
Regele Achab continuă însă cu faptele sale lipsite de pioșenie și pusese stăpânire pe viță-de-vie a lui Nabot din Yizreel , cerând - la sfatul lui Isabel - ca acesta să fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul în Samaria și spuse regelui : " Chiar pe locul în care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge și sângele tău iar prostituatele se vor lăfăi în sângele tău ". El mai spuse că nefericirea avea să se abată peste toată casa lui Achab, câinii aveau să sfâșie trupul lui Isabel pe zidul de față de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de căință : își sfâșie hainele, se îmbracă cu un sac și ținu post. Domnul aprobă pocăința lui și anunță prin Profetul său că nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului său.
Achab muri la puțină vreme iar fiul său, Ohozias , om superstițios, luă prelua puterea. Căzând bolnav trimise soli în căutarea unui oracol pe lângă Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta în fața solilor, anunțând că regele nu se va mai scula. Când transmiseră acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele înțelese că era vorba de Ilie și trimise o armată de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar în două rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer și îi mistui pe soldați. Al treilea ofițer îl ruga să îl cruțe iar Ilie îl asculta și se duse la rege, anunțându-i chiar el că avea să moară pentru că ceruse ajutor de la falșii zei. Ohozias muri într-adevăr la câteva zile iar fratele său Ioram deveni rege al lui Israel. În timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprimă cultul lui Baal, dar nu făcu să înceteze păcatul lui Ieroboam care dăduse naștere schismei în rândul poporului lui Dumnezeu și încurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale și îndeplini profeția făcută de Ilie în timpul lui Achab : Iehu luă puterea în urma unei conspirații împotriva lui Ioram și, intrând el în orașul Yizreel, Isabel fu omorâtă aruncată din înaltul unei ferestre. Sângele său se scurse pe zid iar câinii îi mâncară trupul mai înainte ca ea să fi putut fi îngropată.
După 15 ani de profeții, îndeplinind misiunea pe care i-o încredințase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, însoțit de Elisei care nu voia să își părăsească învățătorul. De acolo se duseră la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie își luă haina din piele de oaie, o înfășură și lovi apele, care se despărțiră pentru a-i lăsa să treacă pe uscat. Când Elisei îi ceru să primească îndoita parte din harul său profetic, Ilie îi răspunse : " Dacă mă vei vedea pe când voi fi înălțat la cer, așa ți se va da ". Și pe când mergeau ei astfel prin pustiu tăifăsuind, un car de foc tras de cai scăpărători apăru între ei. Ilie urcă în car și fu "că" luat în cer (Părinții au subliniat că acest " ca ", adăugat în versiunea Septantă arată că Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil înainte de învierea și înălțarea lui Hristos, dar că a scăpat morții, precum Enoh și a fost reținut de Dumnezeu într-un loc necunoscut, până în ultima zi), într-un rotocol, în timp ce Elisei strigă : " Părinte, Părinte, carul lui Israel și caii săi ! ". El luă haina Profetului care căzuse peste el și lovind apele de două ori putu să traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : " Duhul lui Ilie s-a lăsat asupra lui Elisei! ".
Astfel înălțat în înălțimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Înălțarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul său, el vestea coborârea Sfântului Duh în ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).
Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești.
Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat în schismă încă din vremea lui Ieroboam, lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecută pe Profeți și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închină idolilor Baal și Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege și îi spuse : "Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, în fața căruia stau astăzi ! Nu, nu va fi în acești ani nici rouă nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea ! ". La cuvintele Profetului o secete groaznică se abătu atunci, ca febră, asupra pământului : totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scapă urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.
Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflată dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicată apoi mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, și unde a trăit și sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adapă cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineață și carne seară, ca să trezească în profet milă pentru poporul care suferea. Când cascada seca și ea, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul său. În ciuda sărăciei în care se afla, ea puse înainte de toate datoria ospitalității și îndată ce Profetul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făină și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Profetului, covata sa cu făină și urciorul său cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă când iată că fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuză pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el și după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.
Seceta își abătuse nenorocirea peste tot ținutul de peste trei ani și mare parte din populație fusese deja decimată ; dar Dumnezeu, respectând jurământul Profetului său, nu voia să își arate milă mai înainte ca Ilie să fi înțeles că el nu dorește moartea păcătoșilor ci întoarcerea lor la credința (Iezechiel 33 :11). Îl trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunța că urgia avea în curând să înceteze. Ilie se arată în fața regelui care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale și îl invită să adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeți ai lui Baal și cei 400 de profeți ai pădurilor sacre întreținuți de infama Izabel. Cînd toată lumea fu adunată, Ilie zise falșilor profeți : " Până când veți șchiopăta în genunchi ? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după el ! Dacă este Baal, atunci duceți-vă la el ! ". El ceru ca doi tauri să fie pregătiți pentru sacrificiu și să fie așezați pe rug, dar fără să aprindă focul și îi lăsă pe falșii profeți să aducă primii sacrificiul. Aceștia îl invocară cu strigăte pe Baal, tăindu-și carnea, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, de teamă ca zeul lor să nu fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înalță un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel, sapa un șanț larg în jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, și porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apa din belșug peste victimă, astfel încât să se umple șanțul. Apoi adresa spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac și al lui Iacov. Pe dată coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul și apă. Tot poporul căzu atunci cu fața la pământ strigând : " Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu ". Din porunca lui Ilie, falșii profeți fură prinși și omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El îl anunță apoi pe Achab ca seceta avea în curând să înceteze, apoi urcă în vârful Carmelului și, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi și mintea adunată în inimă, începu să se roage. De șapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcția mării, iar a șaptea oară un norișor își făcu apariția, cerul se întunecă și ploaie căzu din belșug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.
Când regina Isabel află de masacrul profeților săi, se enervă cumplit și se jură să se răzbune. Ilie, care nu se temuse de mulțimea falșilor profeți, fu părăsit de harul lui Dumnezeu și cuprins de lașitate se ascunse în Bersabeea în pământul lui Iuda. Epuizat de cât mersese în pustiu, se așeză la umbra unui copac și îi ceru lui Dumnezeu să îi ia viața înapoi. Un Înger al Domnului i se arată atunci cu o pâine și un urcior de apă. Acest ajutor dumnezeiesc îl făcu să își reîmprospăteze forțele și putu să meargă 40 de zile în pustiu, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe același loc unde Dumnezeu i se arătase lui Moise, cf. Exod 33). Intră în adâncul stâncii în care se ascunsese în trecut Moise și Dumnezeu îi vorbi noaptea. Ilie răspunse : " Sunt plin de sârguință pentru Domnul atotputernic căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au doborât Altarele tale și Ți-au ucis Profeții, am rămas singur iar ei încearcă să îmi ia viața ". Dumnezeu îi porunci să iasă și să stea pe munte pentru a-l vedea. Se făcu atunci o furtună puternică, munții fură despicați iar stâncile sparte, dar Domnul nu era în furtună ; iar după furtună, un cutremur, dar Domnul nu era în cutremur ; un foc, dar Domnul nu era în foc. După foc se auzi o adiere ușoară. Cum o auzi, Ilie își ascunse fața cu haina sa și se ținu sub peșteră, căci Dumnezeu era în adierea ușoară. Domnul îi spuse că, departe de a fi singurul dintre drepți, alți șapte mii de Israeliți nu își plecaseră genunchii în fața lui Baal și îi porunci să se întoarcă pe același drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei și pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmaș. Găsindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pământului cu 12 perechi de boi, Ilie își aruncă peste el haina lui făcându-l discipolul său (cf. 14 iunie)
Regele Achab continuă însă cu faptele sale lipsite de pioșenie și pusese stăpânire pe viță-de-vie a lui Nabot din Yizreel , cerând - la sfatul lui Isabel - ca acesta să fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul în Samaria și spuse regelui : " Chiar pe locul în care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge și sângele tău iar prostituatele se vor lăfăi în sângele tău ". El mai spuse că nefericirea avea să se abată peste toată casa lui Achab, câinii aveau să sfâșie trupul lui Isabel pe zidul de față de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de căință : își sfâșie hainele, se îmbracă cu un sac și ținu post. Domnul aprobă pocăința lui și anunță prin Profetul său că nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului său.
Achab muri la puțină vreme iar fiul său, Ohozias , om superstițios, luă prelua puterea. Căzând bolnav trimise soli în căutarea unui oracol pe lângă Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezenta în fața solilor, anunțând că regele nu se va mai scula. Când transmiseră acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele înțelese că era vorba de Ilie și trimise o armată de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar în două rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer și îi mistui pe soldați. Al treilea ofițer îl ruga să îl cruțe iar Ilie îl asculta și se duse la rege, anunțându-i chiar el că avea să moară pentru că ceruse ajutor de la falșii zei. Ohozias muri într-adevăr la câteva zile iar fratele său Ioram deveni rege al lui Israel. În timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprimă cultul lui Baal, dar nu făcu să înceteze păcatul lui Ieroboam care dăduse naștere schismei în rândul poporului lui Dumnezeu și încurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abatu necazul asupra casei sale și îndeplini profeția făcută de Ilie în timpul lui Achab : Iehu luă puterea în urma unei conspirații împotriva lui Ioram și, intrând el în orașul Yizreel, Isabel fu omorâtă aruncată din înaltul unei ferestre. Sângele său se scurse pe zid iar câinii îi mâncară trupul mai înainte ca ea să fi putut fi îngropată.
După 15 ani de profeții, îndeplinind misiunea pe care i-o încredințase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, însoțit de Elisei care nu voia să își părăsească învățătorul. De acolo se duseră la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie își luă haina din piele de oaie, o înfășură și lovi apele, care se despărțiră pentru a-i lăsa să treacă pe uscat. Când Elisei îi ceru să primească îndoita parte din harul său profetic, Ilie îi răspunse : " Dacă mă vei vedea pe când voi fi înălțat la cer, așa ți se va da ". Și pe când mergeau ei astfel prin pustiu tăifăsuind, un car de foc tras de cai scăpărători apăru între ei. Ilie urcă în car și fu "că" luat în cer (Părinții au subliniat că acest " ca ", adăugat în versiunea Septantă arată că Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil înainte de învierea și înălțarea lui Hristos, dar că a scăpat morții, precum Enoh și a fost reținut de Dumnezeu într-un loc necunoscut, până în ultima zi), într-un rotocol, în timp ce Elisei strigă : " Părinte, Părinte, carul lui Israel și caii săi ! ". El luă haina Profetului care căzuse peste el și lovind apele de două ori putu să traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : " Duhul lui Ilie s-a lăsat asupra lui Elisei! ".
Astfel înălțat în înălțimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Înălțarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul său, el vestea coborârea Sfântului Duh în ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33).
Comentarii
Trimiteți un comentariu