Canon de rugăciune către Sfânta Mironosiță, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena



Troparul Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, glasul 1:
Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat și ai păzit îndreptările și legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfințită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credință și te cinstim cu dragoste.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, grăia: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ceea ce ești împodobită cu dumnezeieștile frumuseți și strălucită cu vărsările luminii celei dumnezeiești, luminează inima mea cea întunecată, cu rugăciunile tale, Sfântă Mironosiță Maria Magdalena.
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În chip lămurit te-a sfințit Cuvântul Tatălui, mântuindu-te de duhurile răutății. Aceluia făcându-te următoare, te-ai umplut de darurile Preasfântului Duh.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Umplându-te de ape făcătoare de viață din fântâna cea îndestulată a Stăpânului, Cel Ce S-a arătat pe pământ pentru milostivire, ai uscat râurile cele tulburi ale păcatului.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Lăudămu-te, Fecioară, ca pe o Maică a Celui din Fire Ziditor; căci firea oamenilor cea greșită o ai împăcat cu Dumnezeu, Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut...
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iubind pe întâiul Pricinuitor al bunătăților, pe Cel Ce a îndumnezeit firea noastră prin milostivire, ai mers după Dânsul cu osârdie, Sfântă Maria Magdalena, plecându-te poruncilor Lui celor dumnezeiești.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Tu, Sfântă Maria Magdalena, văzând cea dintâi dumnezeiasca Înviere, cu veselie ai ajuns la mormântul Mântuitorului; pentru aceea, te-ai arătat binevestitoare, grăind: Hristos S-a sculat, bateți din palme.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul Cel Întrupat din Curatele tale sângiuiri, Preacurată, m-a izbăvit pentru bogăția bunătății Sale, stricând hotărârea blestemului celui vechi. Pe Acela roagă-L neîncetat să mântuiască turma ta.
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește în dragostea Ta. Că Tu ești Marginea doririlor și credincioșilor Întărire, Unule, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înțeles-am lucrurile Tale și am preamărit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtând cuget nesurpat de deșertăciunea lumii, ai slujit Celui Ce a venit să mântuiască pe toată lumea din înșelăciune.
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Spălându-te cu lacrimile și apucând înainte la mormântul Vieții, ai văzut înger vestind Învierea lui Hristos, Sfântă Maria Magdalena.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Inima ta prin îndreptările lui Hristos s-a făcut fără prihană și numai de Dânsul L-ai dorit, pe Cel Frumos întru podoabă, ceea ce ești vrednică de laudă.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Somnul păcatului m-a cuprins întru adormirea lenevirii lui, ci tu, Pruncă, cu rugăciunea ta cea priveghetoare, scoală-mă pe mine către pocăință.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta, Cel Ce ești Lumină Neapusă și m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci Te rog întoarce-mă și la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cel ce a amăgit odinioară pe strămoașa prin cuvinte și o a izgonit din Rai, văzându-i ea acum călcat sub picioarele sfintelor femei, care au avut cuget bărbătesc, se bucură în veci împreună cu dânsele.
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind rănită de dorirea dragostei celei dulci față de Cel Așezat în mormânt, Care dă viață tuturor, I-ai adus miresme, Cinstită Maria Magdalena și ai vărsat aromate de lacrimi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
După dumnezeiasca patimă și după înfricoșătoarea Înviere a Mântuitorului, ai alergat pretutindeni, vestind cuvântul cel cinstit și ai vânat, ca o următoare a Cuvântului, pe mulți din cei amăgiți de necunoștință, Slăvită Maria Magdalena.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce a binevoit a Se naște din tine pentru nemăsurată mila Sa, Acela m-a îndreptat pe mine, care eram căzut în prăpastiile păcatului, cele cu multe împleticiri. Pe Acela roagă-L să mântuiască de toată vătămarea pe cei ce cu credință te laudă pe tine, Preasfântă Fecioară.
Cântarea a 6-a. Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu răcorirea cuvintelor tale, Cinstită, ai potolit arsura întristării Apostolilor, că ai grăit: Hristos S-a sculat, Viața S-a arătat, Soarele Cel Luminos a Strălucit.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Iată că a strălucit luminată pomenirea ta, Sfântă Maria Magdalena, luminând pe cei ce într-însa te laudă pe tine cu credință și gonind întunericul supărării viclenilor demoni, ceea ce ești vrednică de laudă.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai sfințenie înțelegătoare și jertfelnic nepipăit, sfeșnic cu chip luminos și pod care treci către Dumnezeu pe cei ce te laudă pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.
Irmosul:
Curățește-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; și Te rog ridică-mă din adâncul răutăților, căci către Tine am strigat și mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Pe următoarea lui Hristos și cea dintâi dintre Mironosițe, care a binevestit Apostolilor, zicând: bucurați-vă, toți cu psalmi și cu cântări să mărim, laudă înălțând Domnului tuturor, Celui Ce ne-a dăruit nouă, în lume, un izvor ca acesta de minuni.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălțat...
Dumnezeu, Cel mai presus de ființă, umblând în lume cu trup, Mironosiță, cu adevărat următoare te-a primit pe tine, ceea ce toată dragostea ta ți-ai dăruit-o către Dânsul. Pentru aceasta și tămăduiri foarte multe ai făcut și după ce te-ai mutat acum în ceruri, pentru lume te rogi pururea.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii evreiești au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală și focul în rouă l-au schimbat, grăind: Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeule, în veci.
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având pe Cuvântul în ajutor, ai izgonit multe feluri de boli. Aceluia îi stai acum înainte, ceea ce ești aducătoare de mir, grăind: Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeule, în veci.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Singură ai văzut mai înainte de ceilalți pe Viața noastră, Hristos Înviat și L-ai socotit pe Dânsul a fi grădinarul, grăind: Binecuvântat ești, Doamne Dumnezeule, în veci.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Încetat-ai pornirea morții, ca Ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu Cel Nemuritor și L-ai născut, Preacurată, Căruia toți cântăm: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Preacurată.
Cântarea a 8-a. Irmos: De șapte ori cuptorul...
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viața ta s-a arătat luminată, Sfântă Maria Magdalena, fiind strălucită cu luminile faptelor celor îmbunătățite ale dumnezeieștii propovăduiri, a plecării tale către Dumnezeu și cu razele dragostei către Ziditorul tău, Căruia împreună cu îngerii cânți: preoți, binecuvântați, popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Pe lângă Cruce ai stat, mărită, văzând înjunghierea cea fără dreptate a Celui Ce S-a smerit pe Sine pentru nespusa Sa milostivire. Și fiind revărsată de lacrimi, strigai, Sfântă Maria Magdalena: ce este această minune străină? Cum fiind din Fire Viață, este omorât și moare Cel Ce a omorât moartea?
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toți cu un cuget te slăvim pe tine ca pe Maica lui Dumnezeu și mai Aleasă decât toate făpturile, Preacurată. Că prin tine a pierit osânda cea din Adam și ființa oamenilor cea lepădată s-a unit cu Dumnezeu, cântând: preoți, lăudați, popoare, preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînâlțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
De șapte ori cuptorul, chinuitorul caldeilor l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceștia de o putere mai bună mântuiți, Făcătorului și Mântuitorului a strigat: tineri, binecuvântați-L, preoți, lăudați-L, popoare, preaînălțați-L întru toți vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Către dumnezeiască bucurie te-ai mutat acum, către lărgimea Raiului cea desfătată, către locașuri înțelegătoare și mai presus de lume, unde sunt cetele cuvioșilor, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc, Luminată Maria Magdalena, Mironosiță. Pentru aceea, cu toții te fericim.
Stih: Sfântă Mironosiță Maria Magdalena, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nimic n-ai cinstit mai mult din cele de pe pământ decât dragostea către Hristos Dumnezeu. Ci, rănindu-te numai de frumusețile Lui și de razele cele ce fără mijlocire se trimit de la Dânsul și urmând după urmele Lui, preacinstită, strigai: pe Tine Te slăvesc, Mult Milostive.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Dobândind îndumnezeirea care face pe om dumnezeu și desfătându-te din Pârâul Darului și primind răsplătirile ostenelilor, după cuviință dumnezeiască și numărându-te dimpreună cu ceata Apostolilor, Sfântă Maria Magdalena, următoarea Cuvântului, păzește cu rugăciunile tale pe cei ce te cinstesc cu dragoste.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca Maică a Celui Ce a pătimit pentru noi, izbăvește-mă pe mine de patimile pierzătoare de suflet și ca o Milostivă rupe lanțurile greșelilor mele. Ca Singură ce ești Bună, îmbunează acum sufletul meu cel necăjit de supărările demonilor, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ca să te laud pe Tine, Preacurată.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a de aceasta cerul și marginile pământului s-au minunat; că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Începătoriile Cetelor Îngerești și omenești te slăvim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea...
Tu, Sfântă Maria Magdalena, ca o ucenică adevărată în chip vădit ai slujit Cuvântului, Celui Ce S-a sărăcit din prisosul milostivirii Sale. Și văzându-L pe El Spânzurat pe Cruce și pus în mormânt, te tânguiai lăcrimând. Pentru aceea, te cinstim, lăudându-te cu credință, Sfântă Maria Magdalena, pururea pomenită, purtătoare de mir prealuminată și cu un glas grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli celor ce cu credință prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul a 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea...
Ca pe o Fecioară și ca pe Singura între femei care ai născut pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile oamenilor te fericim. Că întru tine s-a sălășluit Focul Dumnezeirii și ca pe un Prunc, cu lapte ai hrănit pe Ziditorul și Domnul. Pentru aceasta, neamul îngeresc și omenesc, după vrednicie, slăvim Preasfântă nașterea ta și cu un glas grăim ție: roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de păcate celor ce se închină cu credință Preasfintei nașterii tale.
SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul a 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea...
Văzându-Te Fecioara și Maica Ta, Iisuse, pe Cruce, cu plângere se văita, lăcrimând: Vai mie, Fiul meu Cel Preadulce! Cum te-au spânzurat fără dreptate pe Cruce fiii evreilor, cei cu adevărat nemulțumitori? Dar acestea le pătimești cu trupul precum ai binevoit, ca un Îndurat, Fiul meu, Dumnezeule, Suferitorule de rele, Mult Milostive Doamne, ca să mântuiești din pântecele balaurului pe omul pe care l-ai zidit. Laud pogorârea Ta cea desăvârșită.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta