Adormirea Sfintei și Dreptei Ana, Maica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu


Sfînta Ana, care a fost bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, se trăgea din seminția lui Levi. Ea era fiica Mariei și a preotului Mathan, care a preoțit pe timpul împărăției Cleopatrei și a lui Sapor, împăratul perșilor, mai înainte de împărăția lui Irod Antipa. Preotul Mathan a avut trei fete: Maria, Sovia și Ana. Pe cea dintîi a măritat-o în Betleem și a născut pe bunica Salomeea; pe cea de-a doua a măritat-o tot în Betleem și a născut pe Elisabeta, soția preotului Zaharia și mama Înaintemergătorului; iar pe cea de a treia, adică pe Sfînta Ana, a măritat-o în pămîntul Galileei și a născut pe Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea bunica Salomeea, Elisabeta și Sfînta Maria, sînt fete de trei surori.
Sfînta Ana, după ce a născut pe izbăvitoarea a toată lumea, după ce a înțărcat-o și după ce a dăruit-o Bisericii, ca pe un dar fără de prihană lui Dumnezeu Atotțiitorul, viețuind cealaltă vreme a vieții sale în post, rugăciuni și faceri de bine către cei lipsiți, s-a dus în pace către Domnul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta