Pomenirea Cuviosului Gherasim de la Iordan
Viața de Nevoință și Rânduielile Monahale
Acest mare și minunat sfânt s-a învățat viața de nevoințe mai întâi în Tebaida Egiptului. Apoi s-a dus la Iordan unde a întemeiat un așezământ monahal ce număra șaptezeci de monahi. Această mânăstire există acolo și astăzi [1928, anul la care scria Sfântul Nicolae Velimirovici].
El a așezat niște anume rânduieli în mânăstire, potrivit cărora cinci zile din săptămână monahii trebuiau să șadă în chiliile lor și să împletească coșnițe și preșuri din trestie, în tot acest timp, ei nu trebuiau niciodată să aprindă focul și să se hrănească doar cu puțină pâine uscată și curmale. Ușa chiliei trebuia să rămână în permanență deschisă, ca oricine ar fi vrut să poată să intre și să ia orice dorește. Sâmbăta și duminica ei trebuiau să se adune în biserica mânăstirii. În aceste zile ei aveau masă de obște cu puține legume și puțin vin spre slava lui Dumnezeu. Fiecare monah aducea la picioarele starețului lucrul lui săvârșit peste săptămână. Fiecare monah avea o singură haină.
Sfântul Gherasim însuși se conforma acestor rânduieli cel dintâi, fiind un exemplu pentru toți. În timpul Sfântului și Marelui Post el nu mânca nimic, în afară de hrana Sfintei Împărtășanii.
Odată el a văzut un leu care răcnea de durere pentru că îi intrase un ghimpe în picior. Sfântul Gherasim s-a apropiat de leu, și-a făcut Sfânta Cruce și a scos ghimpele din piciorul animalului. Leul acela s-a îmblânzit atât de mult încât s-a întors cu Sfântul Gherasim la mânăstire și a rămas acolo până la moartea sfântului. După ce Sfântul Gherasim a murit, leul a murit și el de durere.
Sfântul Gherasim a fost unul din Părinții Sinodului al patrulea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451 sub împărații Marcian și Pulheria. Chiar dacă mai înainte a greșit puțin, înclinând spre cugetarea ereticilor Eutihie și Dioscor, el repede a văzut adevărul și a fost un mare apărător al Ortodoxiei la acel Sinod.
Sfântul Eftimie a fost cel care l-a îndepărtat de la cugetările eretice. Dintre toți ucenicii Sfântului Gherasim, cel mai mare a fost Sfântul Chiriac Zăvorâtul.
Sfântul Gherasim s-a mutat la cele veșnicie la anul 475 după Hristos, strămutându-se la bucuria locașurilor celor cerești.
Repere Biografice: Sfântul Gherasim de la Iordan
1. Originile și Formarea Timpurie
- Locul nașterii: Licia (Asia Mică), într-o familie înstărită.
- Ucenicia în Egipt: Își începe viața ascetică în Tebaida Egiptului, centrul monahismului pahasian, unde deprinde rânduielile riguroase ale pustniciei înainte de a se stabili în Țara Sfântă.
2. Activitatea în Palestina și Lavra Iordanului
- Întemeierea Mănăstirii (cca. 450 d.Hr.): Fondator al unei lavre celebre lângă râul Iordan, unde a îmbinat viața de obște (cenobitică) cu cea de sihăstrie.
-
Regula Monahală: A impus un regim de o asprime rară:
- Luni - Vineri: Izolare totală, rugăciune, hrană uscată și lucru manual (împletit de coșuri).
- Sâmbătă - Duminică:** Comuniune liturgică și masă comună.
- Simplitate: Monahii nu aveau voie să aibă bunuri personale sau să încuie ușile chiliilor.
3. Contextul Dogmatic și Sinodul de la Calcedon
- Rătăcirea temporară: Sub influența contextului politic și religios al vremii, a înclinat inițial spre monofizitism (erezia lui Eutihie și Dioscor).
- Revenirea la Ortodoxie: Întoarcerea sa la dreapta credință a fost facilitată de Sfântul Eftimie cel Mare, figură centrală a monahismului palestinian.
- Apărător al Credinței:** Participarea sa morală sau directă (ca autoritate spirituală) la validarea deciziilor Sinodului al IV-lea Ecumenic (451 d.Hr.), care a stabilit dogma

Comentarii
Trimiteți un comentariu