Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 Octombrie)

 

Sfânta Parascheva s-a născut în anul 1025 în satul Epivata, astăzi, Selim Pașa, o localitate din Turcia. În popor i se mai spune și Sfânta Vineri, Vinerea Mare sau Vinerea celor 12 Vineri.

Din păcate, nu se păstrează informații referitoare la familia sfintei. Din tradiție, se cunoaște doar că mama sa se numea Sofia și tatăl Nechita, iar fratele ei se numea Eftimie și va ajunge episcop de Madit (Turcia), după mai bine de treizeci de ani de nevoință într-o mănăstire din Constantinopol.

Viața și faptele sale au fost apreciate de însuși împăratul Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025). Într-un cuvânt, de Curtea imperială a Constantinopolului.

Deși nu avem informații legate de școlile pe care le-ar fi urmat sfânta, înclinăm să credem că nu i-au fost străine școlile cunoscute ale vremii din Constantinopol, care se afla la numai 50 km sud-vest de Epivata. Mai ales că sfânta făcea parte dintr-o familie destul de înstărită.

Inițial, părinții ei au vrut să o căsătorească. Însă ea – din dorința de a evita propunerea părinților, pe de o parte, iar pe de alta, fiind urmărită de cuvintele Mântuitorului, pe care le-a auzit, când avea doar zece ani, în cadrul unei Sfinte Liturghii: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) – a părăsit casa părintească și s-a retras, cel mai sigur, după ce s-a închinat în bisericile din Constantinopol și, respectiv, în Biserica „Sfintei Eufimia” din Calcedon, la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului (astăzi Eregni).

După cinci ani de nevoință în această mănăstire, a plecat la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte. Nu s-a mai întors la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului, ci a rămas într-o mănăstire de maici din pustia Iordanului, trăind după pilda Sfântului Ioan Botezătorul, a Sfântului Ilie Tesviteanul și a Sfintei Maria Egipteanca.

Însă într-o noapte, pe când avea 25 de ani, i s-a arătat un înger în vis care i-a spus să lase pustia nevoințelor duhovnicești și să se întoarcă în patria sa. În drum spre Epivata, s-a oprit la Constantinopol, pentru a se închina în Sfânta Sofia și în Biserica Acoperă- mântului Maicii Domnului din Vlaherne. Apoi și-a continuat drumul spre casă, urcând într-o corabie. Se spune că în timp ce călătoreau s-a stârnit o furtună puternică, încât toți credeau că vor pieri înecați. Atunci Cuvioasa Parascheva nu și-a pierdut nădejdea în Dumnezeu și îndată a strigat: Kali kratei (mult curaj). De aici se pare că se trage numele acelui loc, Kallicrateia, astăzi Mir Marsinan, aflat pe țărmul Golfului Athira, în partea de sud-est a Traciei, unde s-a construit monumentul și Biserica Sfintei Parascheva.

Potrivit tradiției, ajunsă în Epivata, Sfânta Parascheva s-a implicat în nenumărate activități filantropice, întemeind un cămin pentru săraci, orfani, văduve și suferinzi. De altfel, ajutorarea săracilor făcea parte integrantă din viața sfintei, având în vedere aceea că de copilă își împărțea hăinuțele cu cei lipsiți, fiind cunoscută și apreciată pentru faptele ei de milostenie.

O altă tradiție spune că ea ar fi venit în Kallicrateia, purtând de grijă Bisericii Sfinților Apostoli; acolo și-a continuat nevoințele duhovnicești, petrecând doi ani ca o străină și necunoscută de nimeni.

Epuizată de suferință și de nevoință, Sfânta Parascheva, la numai 27 de ani, s-a strămutat la lăcașurile de veci. A fost înmormântată pe malul Mării Marmara, aproape de Kallicrateia.

Se spune că în apropierea mormântului sfintei, căzut deja în uitare, a fost înmormântat, după mai mulți ani, un marinar adus de valuri la mal. Fiind urât mirositor, un stâlpnic ce se nevoia în apropiere i-a rugat pe localnici să îl îngroape. Aceștia, săpând, au dat peste trupul neputrezit al Cuvioasei Parascheva, însă, fără să-i dea vreo importanță, au pus trupul marinarului în groapa sfintei. Ca urmare, într-o noapte, Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a arătat în vis unor oameni evlavioși – Gheorghe și Eufimia – care își petreceau nopțile în rugăciune, cerându-le să-i dezgroape trupul de lângă acel om, fără a le spune motivul; ei au crezut că motivul ar fi acela că probabil era vorba de un om păcătos.

Când cei doi, împreună cu alți săteni și cu preotul paroh, s-au dus la locul descoperit, potrivit vedeniei din vis, au avut parte de o minune: au aflat trupul Sfintei Parascheva neputrezit. Inițial, preotul a vrut să îngroape trupul sfintei în cimitirul satului, numai că el s-a arătat a fi făcător de minuni. Atunci, preotul l-a informat pe Mihail Cerularie, patriarhul Constantinopolului (1043-1058), care a dispus ca moaștele Sfintei Parascheva să fie așezate în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde au stat timp de două sute de ani.

Când, Mitropolia de Târnovo a fost ridicată la treapta de Patriarhie (1238) – în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241) –, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, rămânând acolo până în 1393, când orașul a fost distrus de Baiazid Ilderim. În aceste condiții, Patriarhia de Târnovo s-a desființat. Dată fiind această situație, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, împreună cu ale Sfintei Filofteia, au fost duse de țarul bulgar Strațimir la Vidin, unde au stat cinci ani (1393-1398), după cum spune Grigorie Țamblac, biograful Sfintei Parascheva, într-un panegiric rostit în Serbia, în 1422-1428.

Din Vidin, moaștele sfintei au fost duse la Belgrad, unde au rămas 125 de ani; ele fiind apoi oferite de sultanul Baiazid cneaghinei Serbiei, Militza, numită uneori și Anghelina. Aceasta le-a așezat în biserica ridicată în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Însă, în 1521, turcii au ocupat Serbia și au luat moaștele Sfintei Parascheva, împreună cu cele ale țarinei Teofana, și le-au dus de această dată la Constantinopol, așezându-le nu într-o biserică, după cuviință, ci în palatul sultanului Suleiman.

Sigur, Patriarhia Ecumenică nu putea accepta ca moaștele să stea într-un palat al nelegiuirilor, știut fiind că sultanii aveau haremuri, și de aceea a răscumpărat moaștele sfintei de la turci cu suma de 12000 ducați de aur. Mai ales că sfintele moaște erau amenințate cu distrugerea de către slujitorii palatului sultanilor, din cauza multelor minuni ce se săvârșeau prin ele și care făceau ca mulți să se întărească în credința creștină.

Patriarhul ecumenic Teolipt I (1513-1522) le-a așezat, cum era și firesc, în Catedrala Patriarhală – Biserica Pammakaristos, unde au rămas până în 1586. În acel an, Biserica Pammakaristos a fost transformată în moschee, moaștele Cuvioasei Parascheva fiind duse în Biserica Vlaherne, apoi în Biserica „Sfântul Dimitrie” (1597) și în Biserica „Sfântul Gheorghe” (1601); acesta din urmă fiind noul sediu al Patriarhiei Ecumenice.

În 1641, Patriarhia de Constantinopol, fiind în imposibilitate de a plăti birul anual impus de Poarta Otomană, prin patriarhul Partenie I (1639-1644), a dăruit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva domnitorului Moldovei Vasile Lupu (1634-1653), în semn de mulțumire pentru plătirea datoriilor față de Poarta Otomană pe care le acumulaseră Patriarhiile de Constantinopol și Ierusalim de mai mulți ani. Așa se face că, în ziua de 13 iunie 1641, mitropolitul Varlaam (1632-1653), însoțit de episcopii Evloghie al Romanului (1641-1644) și Gheorghe al Hușilor (1634-1645), în prezența domnitorului Vasile Lupu, a primit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care le-a așezat în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitoria domnitorului.

Inscripția din firida în care au stat moaștele istorisește pe scurt firul evenimentelor care au avut loc cu acel prilej.

În 1888, în timpul lucrărilor de restaurare a bisericii, lucrări începute încă din 1884, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în paraclisul amenajat în Sala gotică. Din păcate, în noaptea celei de-a doua zile de Crăciun a anului 1888, paraclisul a luat foc de la o lumânare nesupravegheată. Deși racla a ars în întregime, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au rămas neatinse. Ceea ce a mai rămas din raclă se păstrează în încăperea arhivei Mitropoliei Moldovei.

În urma incendiului, la începutul anului 1889, moaștele sfintei au fost mutate în Catedrala Mitropolitană. Din unele însemnări aflăm că, de la acea dată, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au părăsit Catedrala numai în două rânduri.

Prima dată în 1944, în luna martie, când din cauza războiului moaștele trebuiau protejate; în acest scop se rânduise a fi duse la Mănăstirea Govora, unde au fost duse și moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Însă racla s-a oprit pentru șase luni la Mănăstirea Sămurcășești, ctitoria Vornicului Constantin Sămurcaș și a soției sale Zoe, de lângă București, după care au fost readuse la Iași.

Iar a doua oară, în vara anului 1947, în care seceta și foametea au atins un nivel dramatic, când s-a organizat o procesiune cu moaștele Sfintei Parascheva prin satele încercate de această nenorocire din județele Iași, Vaslui, Bacău, Neamț și Suceava. Procesiunea a început pe 10 iunie și a durat până spre sfârșitul lunii august, când racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a revenit în Catedrala Mitropolitană. Procesiunea a fost însoțită și coordonată de arhimandritul Teoctist Arăpașu, care a devenit mai târziu mitropolit și patriarh, precum și de unii din Iași. De atunci, moaștele Sfintei Parascheva nu au mai părăsit orașul Iași.

Sinaxarele mai cuprind și alte sfinte care poartă numele de Parascheva, cum ar fi Sfânta Muceniță Parascheva – prăznuită la 26 februarie, care a fost martirizată în timpul lui Nero (54-68); Sfânta Muceniță Parascheva-Piatnița, prăznuită la 28 octombrie, care a fost martirizată în timpul lui Dioclețian (284-305); Sfânta Parascheva de la Poloțk, numită în Apus Praxeda, fiica cneazului Vasile Rogvolod, care a trăit în secolul al XIII-lea și a fost martirizată la Roma; și Sfânta Muceniță Paraschevi, prăznuită la 26 iulie, care a fost martirizată în timpul lui Antonin Piul.

De reținut este faptul că nici o biserică din țară – și nu numai – nu a primit părticele din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, ele păstrându-se intacte, fiind învelite și într-o pânză de in, sigilate, încă din 1641, de însăși mâna mitropolitului Varlaam, în prezența domnitorului Vasile Lupu.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este o sfântă făcătoare de minuni. Cea mai mare minune a sfintei este însăși preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli incurabile și al izbăvirii de multe nevoi, necazuri și primejdii.

Pelerinii închinători pot da mărturii în acest sens.

Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor