Cugetare: Descoperirea moaștelor Sfântului Mucenic Longhin, sutașul a fost după cum urmează:


 


Curgând foarte multă vreme de la uciderea lui, s-a întâmplat în Capadocia la un moment dat că o femeie a orbit. Doctorii nu au putut să o ajute cu nimic. Atunci femeii i-a venit gândul stăruitor să meargă la Ierusalim și să se închine la Sfintele Locuri, cu nădejdea că astfel își va recăpăta vederea. Ea îl avea cu dânsa doar pe fiul ei foarte tânăr, care îi slujea.
Dar de îndată ce au ajuns la Ierusalim, fiul ei s-a îmbolnăvit și a murit. Femeia a căzut pradă unei cumplite dureri și deznădejdi. Ea își pierduse nu doar lumina ochilor celor trupești, ci îl pierduse și pe unicul ei fiu, ochii sufletului ei, dar și călăuza trupului și vieții ei.
În această durere aflându-se sărmana văduvă, Sfântul Longhin i s-a arătat ei și a mângâiat-o cu făgăduința că îi va reda vederea și îi va descoperi negrăita slavă cerească întru care petrece acum iubitul ei fiu.
În această vedenie Sfântul Longhin i-a descoperit toate cele despre dânsul și i-a cerut să iasă afară din cetate la un anumit loc plin de gunoaie și să sape acolo adânc, până ce va afla capul lui. Apoi va vedea, i-a zis Sfântul, cele ce vor urma.
Femeia s-a ridicat și s-a îndreptat cu înfrigurare și pe bâjbâite spre ieșirea din cetate. Ajungând acolo, ea a strigat după ajutor, cerând vreunui om să o ducă la grămada cea mare de gunoi și să o lase acolo.
Îndurându-se cineva de ea și ducând-o acolo, femeia, singură, s-a aplecat și a început să sape cu mâinile, plină de nestrămutată credință că adevărată este făgăduința Sfântului.
Săpând, mâinile ei s-au atins de capul Sfântului și femeia și-a recăpătat pe loc vederea. Plină de bucurie și de recunoștință față de Dumnezeu, femeia a luat sfântul cap al Sfântului Mucenic Longhin, sutașul l-a spălat, l-a uns cu aromate și l-a tămâiat, apoi l-a pus în casa ei, ca pe cea mai scumpă comoară a pământului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta