Pilda „Seminței de Grâu”

 Sfântul Cuvios Mărturisitor Visarion Sarai, prăznuit pe 21 octombrie, este unul dintre marii apărători ai Ortodoxiei în Transilvania secolului al XVIII-lea, luptând împotriva Uniației forțate. Viața sa, de la sihăstria din peșteră la închisoarea de la Kufstein, este o pildă vie de neclintită credință.

Iată o pildă inspirată din misiunea sa și o minune.

 Pilda „Seminței de Grâu”

În timpul misiunii sale fierbinți în satele Ardealului, când mergea din loc în loc pentru a întări pe credincioșii ortodocși să nu se lepede de „Legea Străbună”, Sfântul Visarion a ajuns într-un sat în care oamenii erau înfricoșați și nehotărâți. Unii se temeau de puterea împărătească, alții se lăsaseră ademeniți de promisiuni.

Într-o piață, înconjurat de mulțime, un bătrân credincios l-a întrebat pe Sfânt:

— Părinte Visarion, te vedem că ești călugăr smerit, dar vorbele tale sunt ca focul. Cum să ne ținem de dreapta credință, când stăpânirea ne silește cu amenințări și cu pâine? Mulți au crezut că pâinea de azi este mai importantă decât mântuirea de mâine.

Sfântul Visarion nu a răspuns imediat. S-a aplecat la pământ și a luat în palmă un bob de grâu. Apoi, l-a arătat mulțimii:

— Vedeți acest bob? El este mic și neînsemnat. Dacă îl țineți strâns în pumn, el este al vostru, dar rămâne doar un bob. El poate fi mâncat, dar foamea revine. El poate fi ascuns, dar tot un bob rămâne.

Apoi a arătat spre un ogor de lângă sat, verde și plin de spice:

— Vedeți ogorul acela? El a pornit tot de la un bob, ca acesta. Dar acel bob a fost **semănat**.

Apoi, Părintele Visarion le-a vorbit cu glas puternic:

— Așa este și cu credința noastră, fraților! Dacă o țineți ascunsă în frica voastră, ea este doar o sămânță moartă. Ea nu vă folosește, iar la prima suflare de vânt, o veți da de rușine.

**Dar dacă o semănați în inimi, prin mărturisire, prin slujba în limba strămoșească și prin răbdare, chiar dacă vă vor prigoni și vă vor lua tot, credința voastră va rodi. Și chiar de veți cădea, căci toți suntem slabi, sămânța pe care ați semănat-o în sufletele copiilor voștri va încolți, iar Hristos vă va da roadă însutită.**

Poporul a înțeles că a păstra credința nu înseamnă a fi ascuns, ci a o mărturisi cu prețul vieții, pentru ca ea să rodească în neam.

***

## 2. Minunea Tămăduirii Secetei (sau Darul Duhului)

Viața Sfântului Visarion Mărturisitorul, înainte de a veni în Ardeal, a fost marcată de o nevoință aspră. El s-a nevoit mai mulți ani ca **sihastru, într-o peșteră din Serbia**. Datorită curăției vieții și rugăciunii neîncetate, el a dobândit **darul facerii de minuni**.

Una dintre minunile cunoscute, atribuită Sfântului Visarion (în acea perioadă de sihăstrie), era legată de stăpânirea elementelor naturii, un semn al faptului că sfințenia readuce pe om la starea edenică, în armonie cu creația lui Dumnezeu.

Se povestește că, în regiunea unde el se nevoia, a căzut o **secetă cumplită**. Pământul se crăpase, holdele se uscaseră, iar oamenii, cu vitele murind, erau cuprinși de disperare. Deși nu căuta slava oamenilor, sătenii, auzind de pustnicul care trăia în peșteră și căruia rugăciunea îi era hrană, au venit la el cu lacrimi și rugăminți.

Sătenii s-au adunat în fața peșterii sale, cerând ajutor. Sfântul Visarion a ieșit smerit. El a înălțat mâinile către cerul de aramă, uscat și fără nori. **Nu a rostit cuvinte multe, ci doar a pus toată nădejdea sa în rugăciunea inimii**, încredințând pe oameni și pământul Milei lui Hristos.

După ce a săvârșit rugăciunea și a făcut semnul Crucii peste pământul uscat, Sfinții Părinți mărturisesc că nu a trecut mult timp și cerul, care fusese limpede, a început să se întunece rapid. În scurtă vreme, a început o **ploaie tămăduitoare și binefăcătoare**, atât de necesară, care a adus viață pământului ars și a izbăvit poporul de foamete.

Această minune a arătat că Sfântul Visarion nu era doar un mare *mărturisitor* al credinței, ci și un *făcător de minuni*, a cărui rugăciune avea putere mare în fața lui Dumnezeu – putere pe care avea să o folosească nu pentru a aduce ploaie, ci pentru a aduce sufletele rătăcite înapoi în sânul Bisericii Ortodoxe.