Pilda cuvintelor luminate și a copilei care a învins frica

 

​În vremurile de demult, când cetatea Byblos din Siria se afla sub umbra greilor ani de prigoană, trăia o fetiță pe nume Achilina. Deși avea doar doisprezece ani, inima ei adăpostea o credință atât de caldă și o înțelepciune atât de adâncă, încât cuvintele ei păreau izvorâte din mintea unui bătrân îmbunătățit.

​Într-o zi, o prietenă de-a ei, crescută în credința zeilor păgâni, a întrebat-o:

— Achilina, cum poți tu, o copilă atât de firavă, să nu te temi de amenințările guvernatorului Volusian? Nu vezi că toți creștinii sunt prinși și aruncați în fiare?

Achilina a zâmbit cu blândețe, i-a luat mâinile într-ale sale și i-a răspuns:

— Trupul meu este într-adevăr mic și slab, dar Împăratul căruia Îi slujesc nu măsoară puterea după anii sau după mărimea omului. Când Îl ai pe Hristos în inimă, frica se topește ca ceara la fața focului. Aurul se lămurește în cuptor, iar sufletul nostru se curățește prin statornicie.

​Atât de multă dragoste și adevăr erau în glasul copilei, încât inima prietenei ei s-a deschis pe loc, lăsând la o parte idolii de piatră pentru a-L primi pe Dumnezeul cel Viu. Chiar și atunci când prigonitorii au venit și au supus-o pe Achilina la chinuri de necrezut, fetița a rămas senină. Când chinuitorul a întrebat-o unde este Dumnezeul ei, ea a răspuns cu tărie: „Este aici cu mine, în chip nevăzut, și Îmi dă putere.”

​Prin această pildă, Sfânta Achilina ne arată tuturor că sfințenia și bărbăția duhovnicească nu țin de vârstă, ci de măsura în care Îi permitem harului lui Dumnezeu să locuiască în noi și să ne îmbrace în puterea Sa.

​Autor: Teolog și jurnalist Daniel Caranda