Pilda bătrânului înnoit și a candelelor vii ale Nicomidiei

 

​Se spune că în cetatea Nicomidiei trăia un bătrân pe nume Luchilian, care își petrecuse întreaga viață în întunericul slujirii idolești. Părul îi era alb ca iarna, iar chipul brăzdat de ani, dar sufletul îi rămăsese gol. Însă, când harul lui Dumnezeu l-a cercetat, bătrânul s-a botezat, iar creștinii din cetate spuneau uimiți: „Iată minunea! Luchilian a primit haina pruncăriei duhovnicești la vârsta cărunteților!”.

​Nu după mult timp, pentru că mărturisea curajos pe Hristos, bătrânul a fost prins și aruncat într-o temniță întunecată și umedă. Acolo nu era singur. Într-un colț, strânși laolaltă, se aflau patru tineri: Claudie, Ipatie, Paul și Dionisie. Erau tineri ca floarea vârstei, dar încătușați pentru aceeași vină: dragostea de Dumnezeu.

​Văzându-i abătuți de asprimea lanțurilor, bătrânul Luchilian s-a apropiat și le-a spus cu glas blând:

— Nu vă temeți, fiilor! Priviți la mine: eu am irosit o viață întreagă slujind unor idoli de piatră care nu pot da nici viață, nici mântuire. Voi aveți fericirea de a-I dărui Creatorului primăvara vieții voastre. Ce sunt aceste ziduri reci când inimile noastre sunt pline de focul Duhului Sfânt?

​Atunci, cei patru tineri s-au ridicat și s-au strâns în jurul bătrânului ca puii sub aripele vulturului. În acea noapte, temnița n-a mai fost un loc al plângerii, ci s-a preschimbat în biserică. Rugăciunea bătrânului, unită cu râvna tinerilor, a făcut ca lanțurile să pară ușoare, iar cântările lor de Psalmi răsunau dincolo de zidurile groase. Ei au înțeles că în fața lui Dumnezeu nu contează anii trupului, ci vârsta credinței.

​A doua zi, când au fost aruncați în cuptorul cu foc, credința lor curată a preschimbat văpaia în rouă răcoroasă. Iar când au primit cununa muceniciei prin sabie și cruce, trupurile lor au rămas mărturie pe pământ.

​Atunci a intrat în pildă Sfânta Fecioară Paula. Ea era tânără, bogată și orfană, dar înțelegea că adevărata avuție este milostenia. Fără să se teamă de prigonitori, Paula venea noaptea, spăla rănile mucenicilor, le săruta lanțurile și le îngropa trupurile cu cinste. Când a fost prinsă și întrebată de judecător de ce își riscă viața pentru niște morți, ea a răspuns cu seninătate:

— Ei nu sunt morți, ci vii în Împărăția Cerurilor! Iar eu nu fac decât să adun mărgăritarele Împăratului Hristos.

​Primiind și ea tăierea capului, Paula s-a alăturat bătrânului Luchilian și celor patru tineri, lăsând lumii o învățătură sfântă: Bătrânețea înțeleaptă, tinerețea curată și milostenia jertfelnică sunt cele trei candele care luminează calea spre mântuire.