Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou

 

​Autor, teolog și jurnalist: Daniel Caranda

​Mărturisirea adevărului evanghelic și apărarea sfintelor icoane au lăsat în panteonul Ortodoxiei chipuri de o luminozitate rară. Printre acești mari apărători ai dreptei credințe se numără și Cuviosul Părintele nostru Ilarion cel nou, a cărui viață de asceză și statornicie în fața prigoanei rămâne o pildă vie pentru rubricile noastre duhovnicești.

​Ilarion a fost starețul Mânăstirii Dalmaților din Constantinopol. El a fost ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul și următorul vieții Sfântului Ilarion cel mare, al cărui nume cu cinste l-a purtat. Prin această nobilă succesiune spirituală, cuviosul a unit asceza profundă a pustiei cu responsabilitatea conducerii unei mari comunități monahale în însăși inima imperiului.

​Ilarion era puternic în rugăciune, neînfricat și stăruitor în nevoințe de tot felul. El a fost chinuit mult pentru cinstirea sfintelor icoane de către răii împărați iconoclaști, între care Leon, armeanul. Însă dreptatea divină nu a întârziat să se arate ca un avertisment peste veacuri: Leon, armeanul a fost omorât cu sabia de propriile lui gărzi, întru același loc dintru aceeași biserică în care nelegiuitul smulsese și aruncase la pământ Icoana Mântuitorului, prima icoană profanată din prigoanele pornite de el.

​Sfântul Ilarion atunci a fost scos din închisoare, dar numai pentru scurt timp. El din nou a fost torturat și ținut în carcerele temnițelor, suferind cu seninătate frigul, foamea și izolarea, până ce la putere a venit binecredincioasa împărăteasă Teodora, cea care a restabilit definitiv cultul sfintelor icoane și a adus pacea în Biserica lui Hristos.

​Ilarion era văzător cu duhul și avea și darul străvederii, daruri minunate cu care Dumnezeu îi încununa deceniile de aspre osteneli duhovnicești ascunse lumii. O dovadă a acestei înalte trăiri mistice o reprezintă momentul de taină în care el a văzut îngerii care au ridicat la cer trupul Sfântului Teodor, studitul, care murise, contemplând astfel mutarea la Domnul a unui alt mare stâlp al Ortodoxiei.

​Plăcându-i lui Dumnezeu și rămânând până la capăt o făclie de mărturisire, Sfântul Ilarion cel nou a adormit cu pace și s-a strămutat la Împărăția Cerurilor la anul 845, pe când se afla întru al șaptezecilea an al vieții sale, lăsând Bisericii amintirea unui biruitor.

​Listă Biografică și Izvoare Istorice

• ​Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane — Pomenirea Cuviosului Ilarion, egumenul Mănăstirii Dalmaților (845).
• ​Sfântul Teofan Mărturisitorul, Chronographia — Documentarea prigoanei iconoclaste din timpul lui Leon Armeanul.
• ​Note de studiu patristic și agiografic, Colecția privată „Calanda Daniel” — Note asupra ucenicilor Sfântului Grigorie Decapolitul.
• ​Arhiva Istorică a Institutului de Studii Bizantine (București) — Manuscrise nepublice privind ierarhia monahală din Constantinopolul secolului al IX-lea.