Pilda Iertării și a Adevăratei Libertăți

 

​Se spune că în vremea în care Sfântul Neofit Cretanul păstorea ca Mitropolit al Țării Românești, un boier bogat și aspru a venit la palatul mitropolitan, tânguindu-se cu mare mânie.

​— Înaltpreasfințite Părinte, a strigat boierul, țăranii de pe moșiile mele nu mai vor să asculte! Sunt leneși, cârtesc și se plâng că birurile sunt prea mari. Vin la sfinția ta să-i pui la rânduială, căci Biserica trebuie să propovăduiască ascultarea!

​Sfântul Neofit l-a privit cu blândețe, dar și cu o profundă tristețe în ochi. L-a chemat pe boier la fereastra chiliei sale, de unde se vedeau câmpiile roditoare ale Mitropoliei, unde țăranii munceau cu dragoste și voie bună.

​— Vezi tu, frate, i-a spus mitropolitul, acești oameni de pe moșiile Mitropoliei nu mai sunt robi, ci oameni liberi, căci i-am dezlegat de iagăul șerbiei. Și totuși, pământul rodește mai mult ca înainte. Știi de ce? Pentru că sufletul omului este ca o pasăre: în colivie cântă doar de foame, dar în văzduh cântă de bucurie pentru Creatorul ei. Nu poți cere unui om să-L slăvească pe Dumnezeu cu inima curată când lanțurile lăcomiei tale îi strâng trupul.

​Boierul, tulburat, a plecat capul și a întrebat:

— Dar dacă îi eliberez, eu din ce voi mai trăi? Cum îmi voi păstra puterea?

​Atunci, Sfântul Ierarh i-a răspuns cu putere duhovnicească:

— Adevărata putere nu stă în numărul robilor pe care îi stăpânești, ci în numărul sufletelor pe care le-ai odihnit prin milostenia ta. Hristos Domnul S-a jertfit pe Cruce nu ca să ne înrobească, ci ca să ne elibereze din robia păcatului. Cum putem noi, slujitorii Lui, să fim stăpâni de robi, când El S-a făcut slujitorul tuturor?

​Boierul a plecat rușinat, iar Sfântul Neofit a continuat să apere poporul până la moartea sa martirică, lăsând Bisericii pilda vie că adevărata libertate izvorăște din iubirea jertfelnică față de aproapele.