Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Casian
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Casian, glasul al 8-lea:
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Ioan, duhul tău.
Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a așternut...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Încununându-ți viața cu Dumnezeiești fapte bune, Cuvioase Ioan Casian, ai purces către Dumnezeu, Căruia te rugăm să ceri izbăvire de greșeli, pentru noi, cei ce lăudăm cu credință sfântă mutarea ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu aplecarea cea în tot chipul către Dumnezeu, te-ai ferit de bolile cele tulburătoare, vrednicule de sfințenie și te-ai făcut lumină, îndumnezeindu-te prin împărtășirea cu cele fără de materie. Pentru aceasta te cinstim și prăznuim sfântă pomenirea ta.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Făcutu-te-ai doctor sufletelor, Fericite Ioan Casian, îndreptând prin har, cu Dumnezeieștile tale învățături, cugetele sihaștrilor și arătându-le calea cea mai bună, care duce la Viața Cea Veșnică, purtătorule de Dumnezeu, preafericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai presus de toată făptura văzută și nevăzută, te-ai arătat, Preacurată; că ai născut pe Ziditorul, precum a binevoit a Se Întrupa în pântecele Tău. Pe Acela roagă-L, cu îndrăzneală, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos, Lumina celor din întuneric, te-a arătat pe tine, prealăudate, stea întru înălțime luminătoare Bisericii, podoabă sihaștrilor, preaînțeleptule părinte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmând Celui Ce a primit Crucea și a mântuit lumea, Preamărite Ioan Casian, te-ai răstignit lumii și patimilor, biruind vicleniile demonilor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Umplându-ți-se inima de înțelepciune, preaînțeleptule, ai izvorât adânc de învățătură, prin Duhul Sfânt adăpând cetele sihaștrilor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tămăduiește, te rog Preacurată, prin Dumnezeieștile tale mijlociri, sufletul meu, care s-a bolnăvit de patimile și de năvălirile de tot felul ale demonilor celor vrăjmași.
Irmosul:
Înflorit-a pustiul ca și crinul, Doamne, Biserica din păgâni, cea stearpă, prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.
Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin nevoințele tale supunând săltările trupului, cuvioase, ai descoperit cu sfințitele tale învățături toate vicleniile și cursele înșelătorului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De bunăvoie mort făcându-te pentru lume, ai primit drept moștenire Viața Cea Viitoare; și ai scris carte spre povățuirea și desăvârșirea călugărilor, pururea pomenite Ioan Casian.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Sălășluitu-s-a harul Duhului în sufletul tău, preafericite; și te-ai arătat mai presus de toate simțirile trupului și de cursele înșelătorului foarte cunoscător.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
În chip de negrăit ai născut pe Cel mai presus de vreme, făcându-Se sub vreme, Care a luminat pe cuvioșii cei ce au biruit prin credință și a smerit pe șarpele, începătorul răutății, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 5-a. Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răpitu-te-ai, purtat fiind de faptele tale cele bune, de Dumnezeu insuflate; și te-ai odihnit, bucurându-te, în Locașurile cele Cerești, culegând răsplătirile potrivite cu ostenelile tale.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu neprihănit cuget văzând, ca printr-o oglindă, Frumusețea lui Hristos, ai stat nemișcat ziua și noaptea, primind de acolo arătările cele Dumnezeiești, pururea pomenite.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Adăpându-te din izvoarele lacrimilor, purtătorule de Dumnezeu părinte, ca un pom cu cunună înaltă, ai adus roade faptele cele bune care veselesc Dumnezeiește cugetele tuturor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Răsărind din tine Viața Cea mai presus de cuget, Fecioară, a ucis pe vrăjmașul, cel ce ne-a omorât pe noi toți; și ai dat Viață lumii, care neîncetat te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul greșelilor...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe calea cea strâmtă ai umblat, părinte și prin cuvintele tale ai arătat-o pe ea tuturor; pe care cei ce umblă cu binele, intră întru Desfătarea Raiului.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Viața ta a fost cuvioasă și sfârșitul fericit și cinstit, părintele nostru Ioan Casian, împreună grăitorule cu Sfinții îngeri.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Somnul leneviei l-ai lepădat și priveghind în cugetări adânci la cele Dumnezeiești și în fapte, ai viețuit pe pământ îngerește, de Dumnezeu purtătorule, fericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe o Desăvârșită, ca pe o Preafrumoasă dorindu-te Iisus, Făcătorul Frumuseții, S-a născut din tine cu Trup, Preacurată; și m-a îndumnezeit pe mine, din milostivirea S-a cea nemăsurată.
Irmosul:
De adâncul greșelilor fiind înconjurat chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
CONDAC, glasul 3-lea.
Făcându-te cuvios, te-ai dat lui Dumnezeu și luminându-te cu faptele cele bune, Mărite Ioan Casian, ca un soare ai strălucit, cu lumina învățăturilor tale celor Dumnezeiești, luminând inimile credincioșilor celor ce pururea te cinstesc. Pentru aceasta cu dinadinsul, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine, cu dragoste fierbinte.
Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea protivnică...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndumnezeit fiind cu totul prin plecările cele prealuminate, luminător neapus te-ai arătat, de Dumnezeu înțelepțitule. Pentru aceasta ai fulgerat cuvântul cel mântuitor, care luminează înțelegerile noastre, ale tuturor celor ce te lăudăm pe tine.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Limba ta ca o trestie întingându-se în cerneală, a scris arătat Legea cea mântuitoare și a pus-o izvod, cu care se îndreptează toate adunările călugărilor, pururea bucurându-se, preafericite.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Înțelegeri mântuitoare și graiuri care gonesc din inimă necunoștința, din destul ai izvorât, cuvioase părinte, de Dumnezeu înțelepțitule. Pentru aceasta cu credință cinstindu-te, săvârșim preasfântă pomenirea ta.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Făcutu-te-ai Cămară a Dumnezeieștii Slave și Scaun în chip de foc, pe care S-a odihnit Cuvântul, Întrupându-Se din bunătatea Sa cea desăvârșită. Pe Acela roagă-L, Preacurată, să se milostivească și să ne miluiască pe noi.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind ca o stea cu cuvântul și cu fapta, Părinte Ioan Casian, ai luminat toate marginile pământului; dând la o parte negura necunoștinței și îndemnând totdeauna a cânta: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Murind, ai apus ca un soare, preafericite, lăsând în urma ta, ca niște raze de lumină neapuse, cuvintele tale care luminează sufletele noastre, ale celor ce săvârșim cu credință sfânta pomenirea ta, preafericite părinte, purtătorule de Dumnezeu.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Dezlegat fiind acolo de trup, preafericite, te desfătezi nespus de Frumusețile Cele Duhovnicești și te-ai făcut vrednic să privești ceea ce Oștile îngerilor privesc, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai mai Desfătată decât Ccerurile, Fecioară, că în chip de nespus ai încăput pe Cel Neîncăput și în chip de negrăit ai născut pe Cel îndoit cu firile, dar având, cum se cuvine lui Dumnezeu un Singur Ipostas.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc, la tinerii iudei și văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudați-L lucrurile și-L preaînălțați întru toți vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tărie s-a dat ție de la Dumnezeu ca să pierzi căpeteniile stăpânitorului lumii; pentru aceea făcând cu adevărat vitejie mare, părinte, de Dumnezeu purtătorule, te-ai numărat cu Cetele cuvioșilor, bucurându-te.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un trandafir cu mireasmă plăcută, Sfinte Pteacuvioase Părinte Ioan Casian, cuvintele de Dumnezeu insuflate ale Dumnezeieștii tale limbi ne răspândesc nouă bun miros. Că tu te-ai făcut miros plăcut lui Dumnezeu, Celui Ce S-a Întrupat pentru noi, din mila cea nemăsurată, preacinstite, purtătorule de Dumnezeu.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Să săltăm, oamenilor, dănțuind duhovnicește, veselindu-ne acum întru pomenirea Sfântului Ioan Casian; să cântăm lui Dumnezeu cu laudă, Celui Ce este Minunat întru sfinți și sfințește pe cei ce-L cinstesc pe Dânsul cu credință.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înnoit-ai firea strămoșului, care era stricată, născând mai presus de fire pe Ziditorul a toată firea și Fecioară rămânând; pe Care văzându-L odinioară spânzurat pe Cruce, te văitai, Preasfântă Maică Fecioară.
Irmosul:
Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu și Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze pe cele întunecate și să adune pe cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudată să o mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălțat...
Ajungând la cuvioșie, te-ai dăruit lui Dumnezeu și luminat fiind cu felurite bunătăți, fericite Ioan Casian, ai strălucit ca soarele, luminând neîncetat cu Lumina Dumnezeieștilor tale învățături inimile tuturor celor ce te cinstesc. Roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru cei ce cu dragoste fierbinte te laudă pe tine.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălțat...
Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi păcătoșii și smeriții și cu pocăință să cădem, strigând din adâncul sufletului: Stăpână milostivește-te spre noi; sârguiește că pierim de mulțimea păcatelor, nu întoarce pe robii tăi deșerți; că numai pe tine Ajutătoare te avem.
SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălțat...
Pe Tine, Cel Ce Te-ai născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-Te pe Cruce spânzurat, Ceea ce Te-a născut fără de durere, Hristoase, a strigat: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum ai fost Răstignit de bună voie acum, Fiule, de cei fărădelege, Cel Ce ești Slăvit de îngeri, ca un Dumnezeu? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.
Comentarii
Trimiteți un comentariu