Cântare de laudă la Sfântul Policarp

 

Pe cei sfinți ai lui Dumnezeu îi păzește,
Ca să nu piară înainte de timpul hărăzit lor,
Ca să nu piară înainte ca ei
Chemarea pe acest pământ
Să-și împlinească.

Sfântul Policarp, Bătrânul și Sfântul
Lui Dumnezeu,
Cu diaconul său a călătorit
Iar noaptea au înnoptat la un han
Ce l-au găsit pe cale.

Acolo Bătrânul se roagă
În timp ce diaconul său doarme.
Și iată că un înger al Domnului
înaintea Bătrânului
Se înfățișează.

El îi poruncește ca grabnic să se ridice
Și hanul cu grăbire să-l părăsească,
Căci curând hanul va fi distrus.

Bătrânul pe diacon îl trezește,
Dar diaconul, obosit, mai departe doarme.
îngerul se înfățișează din nou,
Aceeași poruncă strigând;
Din nou Bătrânul pe diacon îl trezește,
Dar îngreunat de somn,
Acesta - acum se ridică, acum cade iar.

Îngerul și a treia oară vine
Și a treia oară primejdia strigând.

Aceasta înșelare nu este,
Vede Bătrânul, ci cu adevărat
Vestire de la Dumnezeu.

Sfântul sare și pe diacon îl apucă,
Din han ieșind cu grăbire mare.

Și cum au ieșit, hanul din temelii s-a distrus,
Iar toți cei aflați înăuntru au pierit,
Din pricini de multe fărădelegi ascunse.

Tânărul diacon de spaimă s-a cuprins
Pe când Bătrânul a stat
În rugăciune tăcută.

Celui Preaînalt ei mulțumită au adus
Și calea și-au dus mai departe,
Sub a stelelor lumină.