Canon de rugăciune la Sărbătoarea celei Dintâi și celei de a doua aflări a cinstitului cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul


 


Tropar la Sărbătoarea celei Dintâi și celei de a doua aflări a Cinstitului Cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, glasul al 4-lea:

Din pământ răsărind capul Înaintemergătorului, aruncă credincioșilor Razele Nestricăciunii tămăduirilor. De sus adună mulțimea îngerilor, de jos cheamă împreună neamul omenesc, ca să înalțe cu un glas Slavă lui Hristos Dumnezeu.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniți cu răsunător cuvânt și cu duh puternic ca, lăudând din buze curate pe Înaintemergător ul, glasul Cuvântului, cu cântări duhovnicești să-l preamărim, credincioșilor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu așezământ de pace se alină Biserica lui Hristos și tare se încântă de nesfârșitele mulțimi ale celor ce strigă ție cântare în fiecare an, Înaintemergătorule.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cel dăruit nouă de Dumnezeu ca o compară ce nu se poate răpi, capul Înaintemergătorului cel de Dumnezeu purtător, toți credincioșii adunându-ne, cu cântări, dupăvrednicie, să-l cinstim.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe al tău Făcător primindu-L, pe Cel Ce S-a Întrupat în chip mai presus de minte precum Însuși a voit, din pântecele tău cel fără de sămânță, Preacurată, Stăpână a toată făptura te-ai arătat.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea și se va umplea de Duhul și cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; și mă voi arăta luminat prăznuind și voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Nu este sfânt precum tuDoamne, Dumnezeul meu, Care ai înălțat fruntea credincioșilor Tăi, Bunule, și ne-ai întărit pe noi pe piatra măsturisirii Tale.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pântecele celei neroditoare odraslă Dumnezeiască te-a adus înainte pe tine, slăvitul logoditor al Bisericii celei din păgâni; care ai logodit-o pe dânsa mireasă lui Hristos Dumnezeu, Mirelui Celui Adevărat.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Glasul tău cel de Dumnezeu grăitor, Înaintemergătorule Ioan, nici prin sabie nu l-a putut opri ticăloasa cea desfrânată; că Dumnezeiescul tău cap l-ai arătat nouă din pământ.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Prăznuind luminat, cetatea care te iubește se veselește, ca ceea ce a aflat capul tău, Înaintemergătorule, bogăție de Taină și neîmpuținat izvor de tămăduiri.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minunea Dumnezeieștii nașterii tale, Preacurată, covârșește toată rânduiala firii; că ai zămislit în pântece pe Dumnezeu în chip mai presus de fire; și născându-L ai rămas pururea Fecioară.

Catavasia:

Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ești Izvor Viu și Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărește-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Hristos este Puterea mea, Dumnezeul și Domnul, cântă cinstita Biserică, cu Dumnezeiască cuviință, strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fost-ai, preafericite, pecete Legii celei Vechi, cu adevărat; și sfârșitul proorocilor te-ai numit și cinstit crainic al celei noi te-ai arătat, Înaintemergătorule.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu haină de păr, Înaintemergătorule, după obicei ai suferit a-ți acoperi cinstitul și măritul tău cap, ca și cu o mantie de purpură împărătească, bucurându-te.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Înaintemergătorule roagă-te să se lumineze cetatea care te cinstește pe tine totdeauna, cu Strălucirea Dumnezeiescului Duh și întru pomenirea ta, împreună cu îngerii să se bucure.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mort m-a arătat pe mine mâncarea cea din pom, iar Pomul Vieții arătându-Se din tine, Preacurată, m-a înviat și moștenitor Desfătării Raiului m-a așezat.

Catavasia:

Cel Ce șade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Ușor, a venit Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară și a mântuit pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine, cu dragoste, Te rog luminează-le ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel Ce chemi din negura greșelilor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ai fost, Botezătorule, trestia pururea clătinată de vânturile ispitelor vrăjmașului, ci turn neclintit al Dumnezeiescului popor. Căci cu puterea și cu duhul lui Ilie tu te-ai arătat.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce se leapădă de Dumnezeire și micșorează Slava lui Hristos, Cel Ce a fost botezat de tine și se desparte de Dumnezeiescul tău har, după dreptate, din Dumnezeieștile Curți se izgonește.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Deschis-ai celor ce te laudă pe ține cu dragoste, Mărite Înaintemergătorule, ușa izvorului celui îndestulat și Dumnezeiesc, care izvorește apele Dumnezeiescului har și râuri de tămăduiri care pe toți îi veselesc.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Purtând înțelegătoarea podoabă a Preafrumosului tău suflet, Mireasă a lui Dumnezeu te-ai făcut; pecetluită fiind cu Fecioria, Preacurată și cu Raza Curăției lumea luminând.

Catavasia:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate și ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viața mea, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prooroc te-a numit pe tine Adevărul Hristos și mai presus decât proorocii, Botezătorule și Înaintemergătorule al Vieții. Că tu ai văzut pe Cel pe Care Proorocii și Legea mai înainte L-au vestit.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu a îndurat a fi ascuns izvorul minunilor, visteria darurilor, măritul tău cap Botezătorule, Proorocule și Înaintemergătorule; ci, arătându-se revarsă izvoare de tămăduiri.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Preafericita laudă, podoaba luminată și pavăza de mântuire, această iubitoare de Hristos și mărită cetatea ta, arată la toată lumea, cinstitul și Dumnezeiescul tău cap, Înaintemergătorule.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Marele între prooroci Moise, mai înainte te-a însemnat pe tine, cu închipuirea, Sicriu și Masă, Sfeșnic și Năstrapă, însemnând Întruparea din tine a Celui Preaînalt, Maică Fecioară.

Catavasie:

Înțelepții de Dumnezeu, care faceți acest praznic Dumnezeiesc și cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniți să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cântând cele de sus...

Proorocule al lui Dumnezeu și Înaintemergătorule al Harului, aflând capul tău ca un trandafir Preasfințit din pământ, tămăduiri luăm totdeauna; pentru că iarăși propovăduiești, ca mai înainte, pocăința în lume.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul pentru cuvioșii tineri. Iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe chinuitor l-a plecat a striga: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a odrăslit din Fecioară, te-a numit pe tine, că ești mai presus decât toți cei născuți din femeie; căci ca un fără de trup și întocmai cu îngerii ai viețuit pe pământ, strigând Lui: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cel Ce S-a Sălășluit în sânul Fecioarei L-ai cunoscut din pântecele cel sterp și răspunzând prin glasul maicii tale, Înaintemergătorule, săltând ai strigat lui: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Fericitu-s-a cu adevărat între cetăți această cetate preamărită, câștigându-te pe tine ocrotitor cetății, Înaintemergătorule al lui Hristos. Pentru aceasta prăznuind, strigă: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin tine Maică Fecioară, Lumina Cea Curată a Răsărit la toată lumea; că tu ai născut pe Dumnezeu, Ziditorul tuturor; pe Acela roagă-L, Preacurată, să ne trimită nouă, credincioșilor, mare milă.

Catavasia:

N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbătește înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinților noștri și Doamne, bine ești cuvântat!

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Din văpaie ai izvorât rouă cuvioșilor tineri și jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea; pe Tine Te preaînălțăm întru toți vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înaintemergătorul, glasul celui ce strigă în inimile cele pustiite, a fost trimis să înnoiască credința cea dreaptă a Fiului lui Dumnezeu, Cel Ce este cu Adevărat Dumnezeu; pe Acela Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gătiți calea Domnului prin sfințenie, grăiește și acum Înaintemergătorul, că Acesta venind cu Tatăl și cu Duhul se va Sălășlui în inimile voastre, în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Prin auzul Glasului Părintelui și prin vederea cu ochii a Dumnezeiescului Duh și cu totul punându-și mâna pe Tine prin pipăire, Înaintemergătorul, Hristoase, purtător de Dumnezeu s-a făcut.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfeșnic cu Raze de aur mai înainte te-a închipuit pe tine, Ceea ce ai primit în chip de negrăit Lumina Cea Neapropiată, care cu cunoștința Aceluia luminezi toate; pe Care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Pe tinerii cei binecredincioși, în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ți cânte Ție: pe Domnul, lucrurile, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oștile îngerești; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care mărindu-L cu Oștile îngerești, pe tine te fericim.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat păzitor tare fiind al celor zece porunci, Înaintemergătorule, la rândul tău ai fost cinstit de Hristos cu zeci de daruri. Pentru aceasta știindu-te acum pe tine tăinuitor și prieten al Cuvântului, te fericim.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Și Prooroc al lui Hristos și Apostol și înger și Înaintemergător al Dumnezeieștii Întrupări, Botezător și preot și mucenic credincios și propovăduitor celor din iad ai fost și îndreptător celor ce iubesc fecioria și a pustiului odraslă.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Necredința sufletului preotului se pilduiește prin minunea mâinii celei paralizate; căci mâna cea neputincioasă s-a înnoit, întărindu-se iarăși prin credință, când s-a arătat capul tău, fericite.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tămăduiri de boli să luăm, alergând la strălucita biserică a Înaintemergătorului. Că într-însa vin cetele îngerești și duhurile tuturor drepților și Stăpâna, cu Botezătorul Ioan dăruind tămăduiri.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu și să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Ca o comoară pusă într-o visterie se păzea capul Înaintemergătorului; în vas de lut era ascuns glasul Cuvântului; ca grâul cel vârât în adâncul pământului încolțind a rodit Dumnezeiască viață. Aflarea acestuia cu toții să o cinstim, slăvind pe Hristos, Cel Ce i-a dat lui har, să izvorască tămăduiri.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Capul Botezătorului era ascuns ca un mărgăritar în pământ într-un vas de lut și strălucind ca un sfeșnic Dumnezeiesc și luminat, luminează toată lumea cu facerea de minuni. Înaintemergătorul s-a ridicat ca un răsărit de soare preafrumos și arătându-ne iarăși Lumina Cea Neînserată strigă: iată Mielul lui Dumnezeu!

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Porunca cea cu Taină luând-o întru cunoștință Cel fără de trup, în casa lui Iosif degrab a stătut înainte, zicând Celei ce nu știa de nuntă: Cel Ce a plecat cu pogorârea cerurile, încape fără de schimbare tot întru tine; pe Care și văzându-L în pântecele tău, luând chip de rob, mă înspăimântez a striga ție: Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta